Peste 20 produse tradiţionale româneşti, atestate la nivel naţional

Un număr de 21 de produse tradiţionale realizate în judeţul Buzău au fost atestate şi înregistrate în Registrul naţional al produselor tradiţionale.
Romania TV
21 iun. 2018, 10:28
Peste 20 produse tradiţionale româneşti, atestate la nivel naţional

„Sunt produse tradiţionale româneşti transmise din generaţie în generaţie, realizate după reţete străvechi, iar recunoaşterea la nivel naţional permite conservarea şi protejarea lor”, a declarat joi, pentru AGERPRES, Daniela Stan, şef de serviciu în cadrul Direcţiei Judeţene Agricole Buzău.

Potrivit sursei citate, pe lângă produsele tradiţionale din carne, babic de Pleşcoi, pastramă de oaie, ghiudem, cele mai multe realizate în zona Berca-Pleşcoi, au fost atestate şi produse de panificaţie, covrigi împletiţi suprapuşi, sau din legume, tomate în bulion şi bulion.

„Două noi produse tradiţionale atestate în cursul acestui an sunt ‘Babic de Buzău’, realizat de o firmă din comuna Tisău, precum şi toba de casă”, a mai declarat sursa citată.

Totodată, reprezentata DJA Buzău a afirmat că, la nivelul judeţului, au fost atestate până în prezent 21 de produse tradiţionale, alte două, Covrigii de Buzău şi Pâinea ţărănească de Buzău sunt în curs de atestare, iar cunoscuţii cârnaţi de Pleşcoi se află pe lista produselor tradiţionale româneşti care vor primi protecţie europeană.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Jucătorii cu care pornește revoluția la FCSB. Gigi Becali: „Și lui îi fac contract”
Capital.ro
Tot ce trebuie să știi despre transferul dosarului de pensie! Cine plătește pensia și cât durează procedura
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT