ŞCOLI ÎNCHISE. Ministrul Educaţiei anunţă cum vor fi recuperate cursurile

ŞCOLI ÎNCHISE. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a anunţat sunt suspendate, până în 22 martie, şi toate activităţile extraşcolare, dar şi programul afterschool, precizând că înscrierile pentru clasa pregătitoare se vor putea realiza, în această perioadă, online. Aproximativ trei milioane de elevi sunt afectaţi de măsurile luate de autorităţi.  
Filip Stan
10 mart. 2020, 14:12
ŞCOLI ÎNCHISE. Ministrul Educaţiei anunţă cum vor fi recuperate cursurile

ŞCOLI ÎNCHISE. Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a organizat marţi, o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali şi inspectorii şcolari generali adjuncţi pentru a-i informa pe aceştia despre măsurile adoptate, luni seara, de către Consiliul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. 

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a precizat că, după suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ, între 11 şi 22 martie, au mai fost luate alte măsuri care derivă din această hotărâre. 
 

 
Astfel, simulările pentru Evaluarea Naţională, examenul de Bacalaureat, dar şi diferite probe practice sau diverse concursuri se vor amâna până la o dată care va fi comunicată ulterior, iar înscrierea pentru clasa pregătitoare se va realiza în continuare, online, iar validarea înscrierii se va prelungi cu o săptămână, după deschiderea şcolilor. Totodată, şi activitatea de evaluare psihosomatică pentru clasa pregătitoare se va amâna până după reluarea cursurilor. 
 
Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ vor decide modalitatea legală de recuperare a procesului educaţional afectat de suspendarea cursurilor în perioada 11-22 martie.
 
De asemenea, Ministerul Educaţiei şi Cercetării încurajează realizarea de cursuri-suport pentru elevi, asistate de tehnologie. Chiar dacă ele nu înlocuiesc cursurile clasice, acestea au rolul de a menţine comunicarea între elevi şi cadrele didactice.

E oficial! Şcolile se vor închide în perioada 11 – 22 martie! Anunţul făcut de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă 

 
MEC a mai anunţat că toate activităţile extraşcolare sunt şi ele anulate, până la o dată care va fi comunicată ulterior, iar activităţile din cadrul programului „Şcoală după şcoală” (afterschool) care funcţionează în unităţile de învăţământ de stat sau particulare se vor suspenda pe această perioadă. 
 
Totodată, programele de studii privind schimbul de experienţă, respectiv stagiile de practică în spitale ale studenţilor şi cursanţilor şcolilor postliceale sanitare se suspendă până la 31 martie, dacă nu au fost începute anterior datei de 9 martie.
 
În cadrul videoconferinţei, Monica Anisie a solicitat inspectorilor generali şi inspectorilor generali adjuncţi să existe o informare şi o comunicare continuă între cadrele didactice, părinţi şi elevi, precizând că este foarte important ca, în această perioadă în care cursurile sunt suspendate, elevii să nu se expună în spaţiile aglomerate. 
 
Numărul elevilor afectaţi de suspendarea cursurilor este de aproximativ trei milioane.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Caz șocant în Belgia: colegul lui Darius Olaru a fost victima unui jaf armat în plină zi! A fost scos din mașină cu forța. Foto
Capital.ro
Codul urbanismului a primit raport favorabil în Parlament. PMB ar putea prelua atribuțiile privind documentațiile de urbanism din 2028
Playtech.ro
Joburile part-time care pot aduce până la 3.000 de lei pe lună. Domeniile în care angajatorii caută acum oameni
Adevarul
Cel mai „liberal” dintre primarii PSD explică cum a făcut reformă, deși legea administrației nu-l obliga
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
171 de luni de suspendare și aproape 375.000 de euro amenzi! Verdictul care lovește în plin un club din România
MediaFlux
EXCLUSIV Îl vor tăia ca pe un tort. Mărturii incredibile din blocul care a explodat în Rahova
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România