Şomajul tehnic e suportat de stat doar pentru perioada stării de urgenţă. A fost simplificat modul în care poate fi obţinut

Procedura prin care companiile pot acorda angajaţilor şomajul tehnic a fost simplificată. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, şi şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, au prezentat măsurile adoptate de Executiv pentru acordarea şomajului tehnic.
Romania TV
27 mart. 2020, 10:44
Şomajul tehnic e suportat de stat doar pentru perioada stării de urgenţă. A fost simplificat modul în care poate fi obţinut

Violeta Alexandru a explicat că toate companiile, IMM-urile, persoanele fizice autorizate sau intreprinderile individuale, vor beneficia de șomajul tehnic. Statul acoperă 75% din salariul mediu brut, adică nu mai mult de 2.300 de lei. Suma este acordată doar pentru perioada stării de urgenţă.

„Am simplificat procedura prin care companiile pot sa acorde angajaților şomajul tehnic. Şomajul tehnic se obține pe baza unei cereri la care se atașează lista angajaților. Documentele se vor depune la agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă. Procedura a fost simplificată și în sensul reducerii termenului până la care se efectuează plățile. În maxim 15 zile fața de 30 cât era inițial în ordonanță, agențiile județene vor livra banii (…) Angajatorii nu trebuie să avanseze de la ei plățile pentru șomaj tehnic. Ele se vor face direct de către AJOFM”, a declarat Violeta Alexandru. 

Coronavirus. MedLife trimite personalul non-critic in somaj tehnic si reduce cu 50% salariile

Cererile pentru perioada aferentă lunii martie vor fi depuse la începutul lunii aprilie, a explicat ministrul Muncii.

„La începutul lunii aprilie vor fi depuse cererile pentru perioada 16-31 martie. Companiile să aibă documentele gata și să le depună la agențiile județene. Pentru alte categorii, pentru alți angajatori, prevederile privind șomajul tehnic li se aplică în totalitate, astfel încât încurajăm agenții economici, ONG-urile să își pregătească documentele.

Pentru alți profesioniști, pentru PFA, procedura pe care guvernulul a stabilit-o prevede că pe baza aceleași proceduri, o declarație pe proprie răspundere, să se depună la angențiile județene pentru a se face plățile în cuantum de 75% pentru fiecare solicitare. Cererile pot fi depuse online astfel încât să putem comunica cât mai eficient (…)

Ordonanța clarifică situația în care o persoană are mai multe contracte suspendate. Aceasta poate opta pentru acel contract pe care vrea să îl includă în șomajul tehnic care îl avantajează cel mai mult. Dacă un contract e însă activ, nu poate beneficia de șomajul tehnic”, a menţionat Violeta Alexandru.

Şomaj tehnic şi pentru sportivi

„Având în vedere că activitatea este afectată, fiecare club spotiv care are dificultăți se va prezenta la sediul AJOFM, iar dacă sportivi sunt încadrați prin contracte sportive, clubul se va adresa Asociației Sportive, unde va atașa cererii și o listă cu sportivii pe care trebuie să îi plătească”, a mai spus Violeta Alexandru.

A fost simplicată şi modul în care poate fi obţinut ajutorul de deces.

Șomajul tehnic este acoperit de stat doar pe perioada stării de urgență

Șeful cancelarie, Ionel Dancă, a explicat că şomajul tehnic va fi acordat doar pentru perioada stării de urgenţă. De această facilitate pot beneficia toţi angajatorii care au aplicat măsura suspendării temporare. Este vorba despre IMM-uri, companii mari, PFA, întreprinderi individuale şi ONG-uri.

Ministrul Muncii: Firmele care vor trimite angajaţii în şomaj tehnic vor primi sprijin financiar în cel mult 30 de zile

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Marius Șumudică analizează la rece tactica lui Hagi: „De ce ai capitulat pe bancă? Ne-au nenorocit pe benzi! Nici Feroe nu lua 6-0”
Capital.ro
Exclusiv. Ce bani pot cere parohiile de la credincioși. Clarificare oficială privind taxele și contribuțiile
Playtech.ro
Depășești o mașină care merge foarte încet. Ai voie să accelerezi peste limita legală pentru câteva secunde?
Adevarul
Cine este copilotul avionului Flydubai care l-a atacat pe pilot cu un topor în timpul zborului. „A încercat să comită un atac terorist”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Cristi Chivu, mărturisiri emoționante despre tatăl său: ”I-am făcut o promisiune!”
MediaFlux
Cele trei zodii care au noroc la bani toată luna octombrie. Horoscopul financiar le aduce o mulțime de reușite!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte