Român condamnat în Austria pentru uciderea unei tinere franţuzoaice. E supranumit „Monstrul din Huşi”: „E un ucigaş în serie clasic”

Un român de 43 de ani, condamnat deja la închisoare pe viaţă, a fost găsit vinovat de uciderea unei studente franceze în Austria pe care apoi a violat-o. Magistraţii Tribunalului din Innsbruck au dat verdictul în cazul crimei care a avut loc în 2014.
Romania TV
09 iun. 2020, 17:28
Român condamnat în Austria pentru uciderea unei tinere franţuzoaice. E supranumit

Juraţii au decis în unanimitate vinovăţia lui Cătălin Ciolpan, la peste şase ani după comiterea faptelor. Instanţa s-a abţinut cu privire la pronunţarea unei pedepse suplimentare. Motivul: românul fusese condamnat în decembrie 2017 într-un alt dosar penal.

Bărbatul a fost acuzat de uciderea lui Lucile, o tânără de 20 de ani, însă a susţinut că este nevinovat. Pedeapsa nu este definitivă şi el poate contesta încă verdictul, notează Agerpres.

Lucile Klobut, de 20 de ani, originară din regiunea Lyon, a fost găsită moartă în dimineaţa zilei de 12 ianuarie 2014 pe malul râului Inn la Kufstein, o localitate în Tirol (vestul Austriei), unde beneficia de o bursă Erasmus.

Criminaliştii austrieci au stabilit că tânăra fusese victima unei agresiuni cu o seară înainte, în timp ce se ducea la o prietenă. Franţuzoaica a fost lovită de mai multe ori în cap cu o bară de fier.

Poliţiştii au făcut apoi legătura, datorită ADN-ului şi unor similitudini în modul de operare, între acest omor şi cel din noiembrie 2016 a unei tinere de 27 de ani, care făcea jogging, Carolin Gruber, la Endingen, în apropiere de Freiburg, în Germania. Aceasta din urmă fusese violată înainte de a fi ucisă.

Citat ca martor la bară, un psihiatru german a declarat că „există probe care sugerează că acuzatul este un ucigaş în serie clasic”, susceptibil de a recidiva în caz de eliberare, potrivit AFP.

În decembrie 2017, Cătălin Ciolpan, șoferul de TIR supranumit „monstrul din Huşi”, a fost condamnat de magistraţii germani la închisoare pe viaţă, după ce a fost găsit vinovat de violarea şi uciderea Carolinei Gruber.

CREŞTEREA pensiilor. Guvernul vrea să dea ordonanţă pentru majorarea pensiilor. Ce prevede noua lege pregătită pentru toţi pensionarii

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT