Austria INTERZICE cursele aeriene directe din România. De când intră în vigoare restricţia

Austria va interzice, începând de joi, 16 iulie, cursele aeriene regulate din 10 state, printre care şi România. Asta reiese dintr-un ordin al ministrului austriac al Sănătăţii, Rudolf Anschober.
Romania TV
14 iul. 2020, 09:23
Austria INTERZICE cursele aeriene directe din România. De când intră în vigoare restricţia

Autorităţile din Austria actualizează lista ţărilor considerate cu „risc de SARS-CoV-2”, care cuprinde acum 18 state.

Potrivit Agerpres, pe listă au fost adăugate zece ţări: Bulgaria, România, Republica Moldova, toate statele din Balcanii de Vest, precum şi Egipt.

În schimb, începând de joi vor putea fi reluate zborurile din regiunea italiană Lombardia, transmite agenţia austriacă APA, citată de Agerpres.

Până când vor fi interzise cursele aeriene către Austria

Potrivit presei austriece, sunt de aşteptat efecte semnificative asupra reţelei de legături aeriene ale companiei Austrian Airlines, ale cărei curse pe relaţiile Belgrad, Bucureşti, Cairo, Podgorica, Sarajevo, Sibiu, Skopje, Sofia, Tirana şi Varna spre Vienna-Schwechat vor rămâne anulate cel puţin până la sfârşitul lunii iulie.

Sunt în continuare interzise zborurile dinspre Belarus, China, Marea Britanie, Iran, Portugalia, Rusia, Suedia şi Ucraina.

Vor fi totuşi exceptate anumite categorii de curse aeriene: cele considerate în interesul Republicii Austriece, precum şi cele care transportă mărfuri, bolnavi, cetăţeni austrieci repatriaţi, personal de îngrijire sau muncitori sezonieri în agricultură.

Austriecii, îngrijoraţi că numărul record de îmbolnăviri cu coronavirus din România ar putea împiedica naveta îngrijitoarelor

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Gerard Pique i-a scris un mesaj simplu, însă Shakira l-a uimit cu răspunsul ei: ”Doamne, nu e normală”
Capital.ro
Reguli noi pentru cetățenii fără buletin. Lege pentru persoanele care au împlinit 18 ani
Playtech.ro
Câți litri de alcool poţi produce în gospodărie fără să încalci legea. Noile limite propuse de Parlament, aşa nu vei plăti accize
Adevarul
Un membru al juriului din R. Moldova explică de ce România a primit doar 3 puncte la Eurovision: „Și juriile lor sunt incompetente?”
wowbiz.ro
Cazul morții medicului Cristian Staicu ia o turnură neașteptată. Ce au descoperit anchetatorii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tir făcut bucăți pe un drum din Republica Moldova. Doi români și-au pierdut viața în urma accidentului violent
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, atacat de un fost colaborator: ”Nu trebuia să aleagă FRF. A făcut un gest mârșav și laș”
MediaFlux
Probleme mari la ANAF! Românii se plâng, Ministerul Finanțelor promite un nou portal mai simplu
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi