Se schimbă procedurile pentru pacienţii infectaţi cu coronavirus. Ce se întâmplă cu asimptomaticii

România are reguli noi pentru circuitul pacienților cu COVID-19. Procedura prin care aceștia sunt preluați de spitale se modifică, potrivit unui document publicat miercuri seara în Monitorul Oficial. De asemenea, sunt modificări şi în privinţa pacienților asimptomatici. Dacă stau în izolare acasă, vindecarea acestora va fi declarată de medicul de familie, iar retestarea lor după 14 zile nu va mai fi necesară, informează Digi 24.
Romania TV
10 sept. 2020, 10:33
Se schimbă procedurile pentru pacienţii infectaţi cu coronavirus. Ce se întâmplă cu asimptomaticii

Un nou ordin al ministrului sănătății privind modalitatea de aplicare de către Direcțiile de Sănătate Publică, de către INSP, spitale, serviciile de ambulanță și medicii de familie a măsurilor în situația de risc epidemiologic generată de COVID-19 a intrat în vigoare de astăzi.

Ce trebuie să facă un pacient care are simptome de COVID
Un pacient care are simptome de infecție respiratorie acută, rămâne în primul rând acasă, sună la 112 și la medicul de familie, apoi așteaptă ambulanța, care îl va transporta la o unitate medicală pentru o examinare a simptomelor. Dacă deja are simptome grave, este internat în spital, i se acordă îngrijiri și i se face între timp testul.

Dacă are simptome uzuale, i se recoltează probe pentru test, după care rezultatul va fi trimis la DSP și DSP-ul comunica rezultatul pacientului.

Un alt aspect important: pacienții care au simptomatologie de COVID, pe care medicii o pot vedea la un CT sau în urma unei radiografii, chiar dacă testul COVID este negativ, vor fi tratați ca și pacienții COVID, deci ca fiind infectați și va fi repetat testul la 48 de ore.

Ce se întâmplă dacă testul COVID este pozitiv
Pacienții confirmați cu COVID-19 sunt direcționați apoi de către DSP-uri, tot prin serviciile de ambulanță, pentru evaluare la spitale. Transportul lor se prioritizează în funcție de gravitatea pacientului respectiv.

Pacienții asimptomatici, dar fără modificări biologice pot fi izolați în spital sau acasă, în funcție de ce decide medicul, iar pacientul asimptomatic cu factori de risc sau forme ușoare poate fi izolat în spitalele de fază 1 sau 2 sau acasă, decizia aparținând tot medicului.

Formele medii și severe vor fi internate în spitale care au terapie intensivă, iar perioada de internare o stabilește medicul.

 

Cum se rezolvă urgențele medicale la pacienții COVID
O noutate este că urgențele medico-chirurgicale din unitățile de primiri urgențe sau din spitalele non-COVID care se pozitivează pe parcursul internării vor fi transferate la spitale suport, însă numai după ce urgența, problema chirurgicală, va fi rezolvată, iar starea de sănătate a pacientului este stabilă.

 

Vindecarea asimptomaticilor, stabilită de medicii de familie.

Persoanele diagnosticate cu COVID-19, asimptomatice şi care nu necesită internare nu vor mai fi retestate după 14 zile de la confirmarea infectării. Vindecarea lor va fi stabilită de către medicul de familie.

Dacă sunt izolați acasă, ei vor rămâne în izolare timp de 14 zile, iar medicul de familie trebuie să le supravegheze telefonic, zilnic, starea de sănătate și dacă va constata că în cele 14 zile nu apar simptome de boală, atunci medicul de familie va face o scrisoare medicală către DSP și astfel, acest pacient este declarat vindecat și toate aceste date vor fi introduse în platforma oficială, iar el va apărea în statistica persoanelor vindecate.

În cazul acestor asimptomatici, nu va mai fi necesară retestarea după cele 14 zile de izolare și își pot relua activitatea, pot merge la serviciu, dar cu condiția ca alte zece zile, după cele 14 de izolare, să păstreze distanța față de colegii de serviciu, de exemplu, și să poarte mască.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
O asistentă de 23 de ani a fost găsită moartă în timpul turei, într-un spital privat din Constanța. Tânăra abia venise la serviciu
Fanatik.ro
Iuliu Mureșan a oferit detalii de ultimă oră despre situația medicală a lui Dan Petrescu. „Tocmai am vorbit”. Exclusiv
Capital.ro
Schimbare la eliberarea permisului de conducere. Regula se aplică în toată România. Verificarea se va face direct la ghișeu
Playtech.ro
De ce a fost mai frig în acest weekend decât anunţaseră meteorologii. Fenomenul rar care a avut loc la început de primăvară
Adevarul
Român blocat în Abu Dhabi: „Suntem pe cont propriu, indiferent ce s-ar spune”
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Campionul român recunoaște că a avut un trecut dificil: ”Nu îmi e rușine să o spun! Am montat parchet în Italia”
MediaFlux
Casele de Pensii, apel privind recalcularea pensiilor! Instituțiile bat obrazul firmelor care greșesc adeverințele
stirilekanald.ro
VIDEO 28 de elevi din Focșani și profesoarele lor, blocați în Dubai după închiderea spațiului aerian
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj