Politehnica din Bucureşti reduce numărul studenţilor din cămine. Cursurile se vor face în regim hibrid sau online

Căminele Universităţii Politehnice din Bucureşti vor fi deschise în acest an şcolar, în comparaţie cu cele de la ASE sau SNSPA. Cu toate acestea, numărul studenţilor cazaţi va fi redus cu aproximativ 40%, iar cursurile şi seminariile se vor face în regim hibrid sau online, în funcţie de evoluţia pandemiei, a declarat pentru Edupedu.ro rectorul Mihnea Costoiu.
Romania TV
10 sept. 2020, 11:34
Politehnica din Bucureşti reduce numărul studenţilor din cămine. Cursurile se vor face în regim hibrid sau online

Anul universitar începe pe 5 octombrie, căminele Universităţii Politehnica se vor deschide, dacă se vor putea caza maximum doi studenţi într-o cameră. Decizia finală va fi luată cu o săptămână înainte de începerea studiilor.

Citeşte şi:  AN UNIVERSITAR 2020-2021. Studenţii de la ASE vor învăţa de acasă anul acesta

„Anul universitar la noi începe pe 5 octmbrie, iar în prezent analizăm variantele de scenarii. Vom deschide căminele, dar se vor putea caza maximum doi studenți într-o cameră. Asta înseamnă că vom reduce, practic, cu 40% numărul total de studenți pe care îi putem caza conform normelor de distanțare. Dacă este nevoie și vom avea avizul Direcției de Sănătate Publică, atunci am putea caza și trei studenți într-o cameră, dar trebuie să fie din aceeași grupă. De asemenea, predarea se va faxe mixt, adică online și cu prezență numerică limitată prin rotație, sau doar online, încă nu am decis concret, suntem în analiză. Conform legii, decizia finală o vom anunța cu o săptămână înaintea începerii anului universitar, conform situației epidemiologice de atunci”, a declarat Costoiu pentru Edupedu.ro.

În urmă cu o zi, rectorul Academiei de Studii Economie din Bucureşti, a declarat pentru Edupedu.ro că universitatea a decis ca anul acesta să nu mai fie deschise căminele pentru studenți, cu excepția celor internaționali, iar predarea se va face exclusiv online. Excepție de la regulă vor face doar cinci programe de studii la ASE.

De asemenea, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) va desfășura tot în sistem online activitățile didactice din primul semestru al anului universitar 2020-2021, potrivit unei decizii luate miercuri de Senatul instituției.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT