SpaceX, lansare cu succes către Staţia Spaţială. Compania lui Elon Musk a trimis în premieră un astronaut european către ISS VIDEO

O rachetă a companiei SpaceX, care are la bord un echipaj compus din patru astronauţi, a fost lansată vineri de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida într-o misiune spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Acesta este primul echipaj propulsat pe orbita Terrei de un lansator spaţial reciclat.
Daniel Spătaru
23 apr. 2021, 14:30
SpaceX, lansare cu succes către Staţia Spaţială. Compania lui Elon Musk a trimis în premieră un astronaut european către ISS VIDEO

Lansarea rachetei Falcon-9, salutată prin aplauzele inginerilor din centrul de control al companiei SpaceX, a avut loc la ora locală 05:49 (12:49 ora României). Internauţii din lumea întreagă au putut să îi vadă şi pe cei patru membri ai echipajului exprimându-şi entuziasmul prin aplauze, în momentul în care au ajuns pe orbită, graţie unei camere video amplasate în interiorul capsulei Crew Dragon.

Capsula urmează să se conecteze la ISS, care pluteşte pe orbită la altitudinea de 400 de kilometri, sâmbătă dimineaţă, după un zbor de aproape 24 de ore.

La 10 minute după lansare, a doua treaptă a rachetei a transportat capsula spaţială pe orbită. Prima treaptă a lansatorului a revenit pe Terra şi a coborât în condiţii de siguranţă pe o barjă din Oceanul Atlantic, denumită Of Course I Still Love You.

Misiunea marchează lansarea spre ISS de către NASA a celui de-al doilea echipaj „operaţional” la bordul unei capsule Crew Dragon de când Statele Unite au reînceput să trimită astronauţi în spaţiu de pe solul american anul trecut, după o pauză de nouă ani cauzată de retragerea din circulaţie a navetelor spaţiale americane, în 2011. În acea perioadă, Statele Unite au depins de capsulele ruseşti Soyuz pentru a-şi trimite astronauţii la bordul ISS.

Citeşte şi Elon Musk a stabilit un record mondial. Dintr-o singură lansare, Space X a plasat pe orbită 143 de sateliţi

Totodată, acesta este cel de-al treilea echipaj lansat pe orbită în virtutea parteneriatului încheiat de NASA cu compania privată SpaceX, înfiinţată şi condusă de Elon Musk, un antreprenor miliardar care este şi CEO-ul companiei producătoare de automobile electrice Tesla.

Prima misiune din acest parteneriat a constat într-un zbor test care a transportat doar doi astronauţi pe orbită în mai 2020, urmată de primul echipaj complet de patru astronauţi pe care SpaceX i-a trimis la bordul ISS în noiembrie 2020.

Echipajul lansat cu succes vineri este alcătuit din doi astronauţi de la NASA – comandantul misiunii Shane Kimbrouh, în vârstă de 53 de ani, şi pilotul Megan McArthur, în vârstă de 49 de ani -, astronautul japonez Akihiko Hoshide, în vârstă de 52 de ani, şi un astronaut al Agenţiei Spaţiale Europene, francezul Thomas Pesquet, în vârstă de 43 de ani. Acesta din urmă este primul astronaut european trimis de Space X către Staţia Spaţială.

Ei urmează să petreacă aproximativ şase luni la bordul staţiei orbitale, unde vor realiza experimente ştiinţifice şi activităţi de mentenanţă, înainte de a reveni pe Terra.

Cei patru membri ai primului echipaj trimis de SpaceX la bordul ISS în luna noiembrie vor reveni pe Pământ în data de 28 aprilie.

Lansatorul folosit la misiunea din noiembrie 2020 a fost utilizat şi în timpul lansării de vineri. Lansatoarele spaţiale reutilizabile, concepute pentru a reveni pe Terra şi a asoliza în siguranţă după ce se desprind de corpul rachetei transportoare, reprezintă cheia strategiei folosite de compania SpaceX pentru a scădea costurile zborurilor în spaţiu.

Citeşte şi Prima lansare în spaţiu de pe teritoriul SUA, după aproape zece ani. Misiune istorică a NASA şi Space X

Megan McArthur a făcut la rândul ei istorie vineri, devenind prima femeie care pilotează o capsulă Crew Dragon şi cea de-a doua persoană din familia ei care a zburat în spaţiu la bordul unei capsule fabricate de SpaceX. Ea este căsătorită cu astronautul de la NASA Bob Behnken, care a participat la zborul demonstrativ făcut de SpaceX cu această capsulă, alături de Doug Hurley, în 2020. Aceeaşi capsulă Crew Dragon a fost folosită şi în timpul lansării de vineri.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ion Iliescu a fost supus unei noi intervenții! Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Singurele zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 17 iunie de la ora 7.00. Schimbări, regăsiri și noroc din plin pentru acești nativi
Capital.ro
Șoferii trebuie să se prezinte obligatoriu la RAR. Mașinile care nu mai trec ITP-ul. Circulația pe drumurile publice, interzisă
Playtech.ro
Ce înseamnă crucea de la semafor pe care o găseşti prin unele oraşe europene. Cui trebuie să dai prioritate, de fapt
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Coreea de Nord a pierdut peste jumătate din trupele trimise Rusiei. Ar putea trupele nord-coreene să fie desfășurate la granița cu Ucraina?
wowbiz.ro
Imagini de infarct cu Ioana Tufaru în costum de baie la plajă în Eforie! Vacanță pe buget de criză: 40 lei/zi
Spynews
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Spynews
Când a aflat Dan Alexa de presupusa infidelitate a soției sale! Susține că el a filmat imaginile cu ea ieșind din casa altui bărbat: ”Mi-a luat nevasta”
Evz.ro
Cum să supraviețuiești verii toride fără aer condiționat. Metode simple
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
 O fetiță de doar doi ani s-a prăbușit de la etajul unui bloc din cartierul Bucureștii Noi
Cancan.ro
DOLIU în lumea fotbalului! Fostul internațional a murit la doar 33 de ani 😢
Playsport.ro
Câți bani poți scoate de la bancomat fie că e Banca Transilvania, BRD, ING sau oricare alta, dacă ai card de...
Capital.ro
Doliu în lumea sportului. Un cunoscut fotbalist al Naționalei s-a stins. I-a fost fatal un stop cardiac
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Asta mai lipsea. Grevă generală
MediaFlux
Vestea momentului despre pensii! Anunț pentru aproape cinci milioane de pensionari din România de la INS
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine achită nota de plată a crizei politice românești: durează prea mult și… aparatul taxează!