Diana Şoşoacă rămâne cu sancţiunea. Senatul i-a respins contestația

Plenul Senatului a respins, luni, în şedinţă secretă, contestaţia depusă de senatoarea Diana Şoşoacă în urma sancţionării sale, fiind menţinut avertismentul scris.
Filip Stan
17 mai 2021, 19:18
Diana Şoşoacă rămâne cu sancţiunea. Senatul i-a respins contestația

Diana Şoşoacă rămâne cu sancţiunea. Contestaţia a fost respinsă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi. În urma sancţiunii cu avertisment scris care i-a fost aplicată Dianei Şoşoacă pe 26 aprilie, aceasta nu mai poate reprezenta Camera superioară a Parlamentului în relaţii interne şi externe pentru o perioadă de trei luni.

Potrivit preşedintelui Comisiei juridice a Senatului, Iulia Scântei, Dianei Şoşoacă i se reproşează „nerespectarea legilor în vigoare şi a prevederilor Regulamentului, exercitarea în mod abuziv a mandatului, comportament injurios, calomniator, la adresa unor membri ai Senatului, în cadrul şedinţelor de plen şi încălcarea solemnităţii şedinţelor de plen prin nerespectarea regulilor privitoare la luarea de cuvânt”.

Diana Şoşoacă îi contrazice pe medici! Nu crede că Luis Lazarus are Covid-19: „Le-ar plăcea ăstora să aibă! Are pneumonie!”

Diana Şoşoacă: Această sancţiune deschide calea unei dictaturi

Senatoarea Diana Şoşoacă a precizat că va contesta în instanţă decizia Biroului permanent al forului legislativ de a o sancţiona cu avertisment scris şi a adăugat că acesta este „un precedent periculos” care deschide calea unei dictaturi.

„Este pentru prima oară când unui senator în istoria postdecembristă i se atrage atenţia cu privire la declaraţii şi opinii politice. Această solicitare a grupului PNL a fost adresată grupurilor politice şi nu Biroului permanent, deci s-a încălcat procedura. Acum se începe sancţionarea parlamentarilor care critică partidele de guvernare. Ceea ce s-a întâmplat în cazul meu este un precedent periculos. Această sancţiune, raportată la declaraţii şi opinii politice, încalcă dispoziţiile constituţionale şi ale Statutului parlamentarilor şi deschide calea unei dictaturi. O s-o contest. Am 15 zile la dispoziţie. Numai o dictatură este deranjată de persoanele care o critică”, a afirmat Diana Şoşoacă recent la Parlament.

Diana Şoşoacă, un nou atac la Raed Arafat: „E adevărat că de afară îţi vin nişte ordine, dar ei nu-ţi spun să încalci legea. Raportul OSCE arată încălcarea principiilor democratice”

Pe 26 aprilie, Diana Şoşoacă a primit un avertisment scris şi ea nu mai poate reprezenta Senatul în relaţiile interne şi externe pentru un interval de trei luni.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT