Dragoş Benea, PSD, despre lansarea candidaturii lui Cîţu la Suceava: „De atâta anti-baronism, a ajuns să pupe poala baronului suprem, Flutur”

Europarlamentarul PSD Dragoş Benea îl ironizează pe Florin Cîţu, despre care spune că „de atâta bronism PSD, a ajuns să pupe poala baronului suprem Flutur, satrapul portocaliu cu care aduce în PNL noul suflu”.
George Russo
01 iul. 2021, 18:37
Dragoş Benea, PSD, despre lansarea candidaturii lui Cîţu la Suceava:

Eurodeputatul PSD Dragoş Benea afirmă că Gheorghe Flutur „a meşterit” Legea 247/2005 în baza căreia s-au „retrocedat” pădurile României, în aşa fel încât azi toate sunt defrişate sau în curs de defrişare.

„Ca un patefon stricat, al cărui ac s-a blocat pe aceeaşi partitură prăfuită, prim-ministrul Cîţu e cu baronii PSD în gură de dimineaţa până seara, dar astăzi şi-a lansat candidatura la şefia PNL în judeţul baronului suprem, Gheorghe Flutur – suflul nou de la PD, PDL şi, iată, PNL. Acelaşi Flutur care, în 2020, împreună cu politrucul său de la SJU au umplut ţara de Covid 19, transformând Suceava în Lombardia României. Acelaşi Flutur care în 2005, din postura de ministru al Agriculturii, a tratat gripa aviară cu apă chioară, subminând industria avicolă din România.

Acelaşi Flutur care i-a scris cu oi lui Băsescu, i-a făurit statuie de gheaţă lui Udrea şi l-a aşteptat pe Orban cu acordurile Baladei lui Ciprian Porumbescu, interpretate la vioară”, transmite Dragos Benea, conform Mediafax.

Dragoş Benea: „Domnul Cîţu să explice de ce campania de vaccinare e atât de eficientă încât am ajuns să aruncăm sau să vindem doze”

„Îi sugerez dlui. Cîţu să abandoneze urgent cruciadele închipuite împotriva PSD şi să explice moldovenilor pe unde vor trece Carpaţii cu autostradă în următorii ani, există lege de 3 ani pentru Autostrada Unirii, şi cum am ajuns codaşii Europei la PNRR, pentru care România trebuie să aştepte un deznodământ mai pe la toamnă, în timp ce statele UE care şi-au făcut bine temele primesc deja prefinanţări în baza planurilor aprobate de Comisie.

Dl. Cîţu, care-şi petrece ziua de muncă, joi, în campanie internă la Suceava, nu la Palatul Victoria cum ar fi normal pentru un premier, ar trebui să ofere o soluţie pentru miile de şantiere PNDL care au încetinit sau sunt blocate pentru că guvernul său a întors spatele comunităţilor locale. Dl. Cîţu, a cărui Românie imaginară , să ne explice de ce campania de vaccinare e atât de eficientă că am ajuns, de atâta eficienţă, să distrugem sau să vindem vaccinurile cumpărate pentru imunizarea compatrioţilor.

Dl. Cîţu să renunţe la englezismele însuşite prin bălţile din Noua Zeelandă (nu impresionează pe nimeni!) şi să explice ce face, concret, guvernul PNL/USR pentru Moldova, altceva decât festivalul populist de generalităţi fără urmări despre autostrăzi (pe hârtie) sau bune intenţii rămase doar la nivel de vorbe în vânt. De atâta anti-baronism PSD, Cîţu a ajuns să pupe poala baronului suprem Flutur, satrapul portocaliu cu care Cîţu aduce în PNL noul suflu”, conchide Dragoş Benea.

Citeşte şi: Răsturnare de situație! Ambasada Greciei contrazice anunțul MAE: Testarea la graniță rămâne aleatorie

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Zeljko Kopic nu-i răspunde la telefon lui Giovanni Becali după plecarea de la Dinamo: ”E în tratative cu cineva care i-a găsit echipă”
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 9 iunie. Benzina și motorina s-au ieftinit în marile orașe din România. Cât plătesc șoferii la pompă
Playtech.ro
Încep înscrierile la Școala de Vară 2026 în Sectorul 6. Cine poate participa și cât trebuie să plătească părinții
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Dinamo l-a dat afară, dar poate ajunge lângă Kopic la noua echipă: ”Își caută casă”
MediaFlux
PAPARAZZI Neli Lucescu, tratată cu mare grijă de familie! Gest incredibil făcut de Luis Escobedo, soțul lui Marilu Lucescu FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți