Florin Cîţu i-a trasat sarcinile lui Vîlceanu la preluarea Ministerului Finanţelor: „Am discutat despre consolidarea fiscală şi să nu depăşim deficitul bugetar”

Premierul Florin Cîţu a afirmat joi, la preluarea mandatului de ministru al Finanţelor de către Dan Vîlceanu, că a discutat cu acesta despre consolidarea fiscală şi să nu fie depăşit deficitul bugetar aprobat la începutul anului.
George Russo
19 aug. 2021, 12:56
Florin Cîţu i-a trasat sarcinile lui Vîlceanu la preluarea Ministerului Finanţelor:

Premierul Florin Cîţu a mai declarat că Planul naţional de investiţii „Anghel Saligny” va intra în discuţia Guvernului „cel mai târziu săptămâna viitoare”, după obţinerea avizelor necesare.

„Am îndeplinit procedura de predare-primire a ministerului, după 45 de zile de interimat. Am rămas aici aproape 45 de zile. Câteva dintre lucruri care au fost blocate în prima parte a anului, au fost deblocate, e-facturare începe la 1 septembrie, Banca Naţională de Dezvoltare este în avizare, un proiect care a fost întârziat mult prea mult şi de care avem foarte mare nevoie. Am rămas cu o restanţă pe care va trebuie să o preia domnul ministru, acel grup de lucru care se va ocupa de soluţia pentru companiile financiare de stat, ce vom face cu aceste companii de stat în perioada următoare, pentru că Banca Naţională de Dezvoltare va prelua foarte multe dintre atributele acestor instituţii”, a declarat Florin Cîţu.

El a mai precizat că a mai discutat cu Dan Vîlceanu şi despre consolidarea fiscală şi deficitul bugetar.

“Da, lucrurile vor merge în perioada următoare mai bine, în acelaşi timp am discutat despre consolidarea fiscală, despre lucrul la care ţin foarte mult să nu depăşim deficitul bugetar şi să ne menţinem în strategia fiscal-bugetară aprobată la începtul anului, cu un deficit bugetar care să ajungă sub 3 la sută în 2024. Sunt lucruri pe care le-am transmis domnului ministru şi la care ţin foarte mult”, a explicat Florin Cîţu.

Citeşte şi: Florin Cîţu reacţionează în faţa acuzaţiilor că ar fi consumat droguri: „Să terminăm cu întrebările tâmpite!”

Florin Cîţu: „Sunt de acord cu transparentizarea”

Întrebat dacă în şedinţa de Guvern de joi va fi adoptat şi noul program de dezvoltare locală, premierul Cîţu a spus că speră ca săptămâna viitoare să intre în şedinţa de guvern.

„Nu ştiu dacă va intra astăzi în guvern, dacă are avizele, dacă nu, cel mai târziu săptămâna viitoare. Hai să-i spunem, aşa cum se numeşte acum, Planul naţional de investiţii ”Anghel Saligny’ este un plan pentru români şi aş vrea, iarăşi, să spun foarte clar că nu are nicio legătură cu primarii. Este un plan care va fi implementat de primari, dar este un plan care dezvoltă comunităţile din România, aşa cum niciun minister nu este sau bugetului ministerului nu este în pixul ministrului, avem bugete care dezvoltă România”, a declarat Florin Cîţu.

Întrebat despre o afirmaţie a preşedintelui Senatului, Anca Dragu, potrivit căreia programul de dezvoltare locală ar trebui monitorizat de Guvern, premierul a spus: „Eu sunt de acord cu monitorizarea şi am şi spus la coaliţie şi cu sisteme de ‘early warning’, dacă vedem că un program nu merge mai departe, să-l oprim”.

„Sunt de acord cu toate aceste lucruri şi cu transparentizarea, aşa cum sunt de acord cu transparentizarea şi la investiţiile CNAIR sau alte investiţii, unde mai merge şi inspecţia economică şi găseşte mereu probleme. Deci sunt de acord cu aceste lucruri, cu transparentizarea”, a completat Cîţu.

Citeşte şi: O nouă gafă făcută de Iulian Bulai. Useristul îl laudă pe Drulă pentru un proiect la care nu a contribuit: „Ce fumați de aveți asemenea halucinații? Cu Afganistanul aţi rezolvat”

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Câţi bani a investit Valeriu Iftime la FC Botoşani! Suma este uriaşă: „La momentul de faţă, asta e socoteala”
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
De ce nu e bine să lași încărcătorul telefonului în priză tot timpul. Ce riști cu siguranța casei, factura la curent și bateria
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Adi Popa și-a desființat fostul coleg de la FCSB: ”Am mai multe trofee decât are el goluri!”
MediaFlux
Armistiţiu de Crăciun, propus de Ucraina. Condiția ridicată de Kremlin
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde