Aeronava Forţelor Aeriene a mai evacuat din Kabul un cetăţean român. UPDATE: alţi 14 români au ajuns la aeroport

Un al doilea cetăţean român, angajat al unei agenţii NATO, a fost evacuat din Kabul, capitala Afganistanului, în cursul nopţii de joi spre vineri, de către aeronava Forţelor Aeriene Române, informează Ministerul Afacerilor Externe.
George Russo
20 aug. 2021, 08:42
Aeronava Forţelor Aeriene a mai evacuat din Kabul un cetăţean român. UPDATE: alţi 14 români au ajuns la aeroport
UPDATE

„Celula de criză interinstituțională, convocată la data de 13 august 2021 de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, care a continuat să activeze în regim permanent pentru asigurarea evacuării cetățenilor români care și-au manifestat opțiunea de a fi repatriați din Afganistan, informează că în cursul dimineții de 20 august 2021 un grup format din 14 cetățeni români a fost transferat în incinta Aeroportului internațional din Kabul. Cetățenii români sunt în siguranță în incinta aeroportului, fiind pregătiți pentru evacuare pe cale aeriană.

Cei 14 cetățeni români sunt angajați ai unei companii de securitate cu activități în Afganistan. Aceștia s-au aflat până în cursul acestei dimineți într-o bază militară din afara aeroportului internațional, fiind transferați în incinta aeroportului în urma unor demersuri extrem de complexe și dificile realizate încă de la începutul săptămânii în curs de către autoritățile române din cadrul Celulei de criză interinstituționale, în coordonare cu și cu sprijinul unor parteneri internaționali ai României și în cooperare cu compania angajatoare.

Acești 14 cetățeni români vor putea astfel să fie evacuați cu ocazia următorului zbor al aeronavei militare românești staționate în prezent la Islamabad”, transmite MAE.

Ştirea iniţială: 

Potrivit sursei citate, românul se afla deja pe aeroportul internaţional din Kabul, iar odată cu el au fost preluaţi şi alţi trei cetăţeni ai unor state aliate: un bulgar, un britanic şi un american.

Aeronava militară de transport a Forţelor Aeriene Române a aterizat în cursul nopţii pe aeroportul internaţional din Kabul. Ca şi în cazul primului zbor, pe lângă personalul militar s-a aflat la bord şi o echipă consulară mobilă a MAE. După preluarea pasagerilor, avionul a decolat către Islamabad unde a ajuns în siguranţă. Cetăţeanul român evacuat va fi găzduit momentan la Islamabad, urmând a fi repatriat în România.

MAE, citat de Agerpres, precizează că aeronava Forţelor Aeriene Române va continua staţionarea la Islamabad, fiind pregătită să se deplaseze din nou la Kabul pentru evacuarea altor cetăţeni români, atunci când aceştia vor ajunge în aeroportul internaţional.

România continuă eforturile specifice pentru a evacua în condiţii de siguranţă şi alţi cetăţeni români din Kabul

De asemenea, adaugă sursa menţionată, autorităţile române din cadrul Celulei de criză interinstituţionale continuă demersurile complexe, pe canale specifice, pentru asigurarea transferului către aeroport a altor cetăţeni români. Celula de criză menţine permanent legătura cu cetăţenii români aflaţi în diversele locuri din Kabul.

MAE subliniază că în capitala afgană sunt în continuare condiţii de securitate deosebit de dificile şi periculoase care nu au făcut posibil accesul altor români spre aeroport până la momentul decolării aeronavei. În aceeaşi situaţie se află şi alţi cetăţeni ai unor state europene sau aliate care nu au putut ajunge la aeroport pentru a fi preluaţi de aeronavele trimise de statele lor.

Potrivit comunicatului transmis de minister, Celula de criză interinstituţională a efectuat deja demersurile pentru identificarea, validarea şi contactarea unor cetăţeni afgani, foşti colaboratori ai trupelor române pe perioada desfăşurării misiunii acestora în Afganistan, respectiv studenţi bursieri ai statului român cu studii în derulare sau care au fost acceptaţi la studii în România. În măsura în care vor putea ajunge în aeroportul din Kabul, aceştia vor fi evacuaţi cu aeronava românească.

Citeşte şi: Panică totală în SUA! Alertă cu bomba lângă Capitoliu. Zona a fost evacuată. Mesajul atacatorului: „Nu mă voi mişca de aici. Trebuie să-l aducă pe Joe Biden” VIDEO

DailyBusiness
Sébastien Lecornu, premierul Franței, suspendă reforma pensiilor pentru a evita prăbușirea guvernului
Spynews
Cristina Cioran, însărcinată pentru a treia oară? „Poate chiar acum am o veste”. Cum este viața ei cu doi copii
Fanatik.ro
Mircea Lucescu dă de pământ cu Austria și Ralf Rangnick: “Au venit foarte aroganți! 10-0 cu San Marino le-a luat mințile”
Capital.ro
Cardurile cu 500 de lei expiră pe 31 octombrie și banii se pierd. Ce români mai au 2 săptămâni să-i cheltuiască
Playtech.ro
Ce este DUC-ul, actul fără de care şoferii din Italia nu pot circula. A ajuns să coste 70 de euro
Adevarul
Rusia testează o „tactică ciudată” pe frontul din Donețk
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
Doliu în familia Denisei Răducu! Fratele vitreg al regretatei cântărețe a murit
Cancan.ro
Șoferul care a ucis-o pe Elena pe trecerea de pietoni din Berceni încearcă să scape de o pedeapsă mai gravă? Gestul făcut e revoltător
iamsport.ro
'100 de milioane!' Imagini din satelit. Ce se 'ascunde' în spatele bazei FCSB-ului. Becali: 'Eu nici nu știam'
MediaFlux
Se scumpesc lemnele de foc! Urmează o iarnă cruntă pentru români
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul tragediei din Berceni! Imaginile filmate surprind momentul în care femeia este spulberată de pe trecerea de pietoni în timp ce împinge căruciorul
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025