România şi SUA, declaraţie comună la 10 ani de la acordul pentru amplasarea scutului de la Deveselu: „Vom întâmpina provocările viitorului împreună, ca prieteni şi aliaţi”

România şi Statele Unite ale Americii vor fi în continuare avanposturi ale valorilor euroatlantice şi vor întâmpina provocările viitorului împreună, ca prieteni şi aliaţi, subliniază o declaraţie comună de presă emisă luni de Ministerul român al Afacerilor Externe şi Departamentul de Stat al Statelor Unite.
Daniel Spătaru
13 sept. 2021, 23:47
România şi SUA, declaraţie comună la 10 ani de la acordul pentru amplasarea scutului de la Deveselu:

Această declaraţie a fost dată publicităţii cu prilejul aniversării a 10 ani de la adoptarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii şi de la semnarea Acordului între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea Sistemului de Apărare împotriva Rachetelor Balistice al Statelor Unite în România.

„Astăzi marcăm a zecea aniversare a două instrumente relevante pentru pacea şi securitatea României, a Statelor Unite şi aliaţilor europeni – Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România şi SUA şi, respectiv, Acordul privind amplasarea unui sistem de apărare antirachetă în România. Ca rezultat al Acordului privind apărarea antirachetă, România găzduieşte azi sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore. În luna mai 2021 am celebrat cinci ani de la atingerea capacităţii operaţionale depline a acestuia. Această aniversare reprezintă un reper important pentru relaţia noastră bilaterală. Reafirmăm şi salutăm prietenia noastră, precum şi cadrul diplomatic care a consolidat relaţia bilaterală, a sprijinit dezvoltarea democratică şi integrarea euroatlantică, a sporit comerţul şi investiţiile şi a facilitat distribuirea extinsă a beneficiilor prosperităţii durabile„, se arată în documentul citat de Agerpres.

Citeşte şi Motivul pentru care Rusia s-a înarmat cu rachete hipersonice: Acesta e răspunsul Moscovei la scuturile SUA şi NATO, între care şi cel de la Deveselu

Totodată, potrivit sursei citate, este reafirmată cooperarea dintre România şi SUA, atât în prezent, cât şi pentru viitor.

„Pe baza acestui reper – cele două aniversări concomitente – guvernele noastre se angajează din nou să fie avanposturi ale valorilor euroatlantice, să extindă şi aprofundeze legăturile economice, culturale şi interpersonale dintre naţiunile noastre. Astăzi reafirmăm şi celebrăm cooperarea noastră şi salutăm faptul că vom întâmpina provocările viitorului împreună, ca prieteni şi aliaţi”, punctează declaraţia comună a MAE şi a Departamentului de Stat.

De la lansarea sa, în 1997, Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA a reprezentat un reper esenţial al politicii externe româneşti şi unul dintre pilonii de bază ai acesteia, alături de apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică şi la Uniunea Europeană, precum şi un instrument eficient de sprijinire a eforturilor interne în domeniile consolidării securităţii, creşterii prosperităţii, susţinerii reformei politice, economice, militare şi administrative, subliniază MAE.

Cooperarea dintre România şi SUA s-a consolidat şi diversificat constant, astfel încât în 2011 a fost decisă dezvoltarea Parteneriatului prin stabilirea dimensiunilor principale ale relaţiei bilaterale, în cadrul procesului de Dialog Strategic: dialog politic, securitate, economie, contacte interumane, ştiinţă şi tehnologie, cercetare, educaţie, cultură.

Citeşte şi Florin Cîţu, primire spectaculoasă la Deveselu. Cum s-a afişat premierul după moartea mamei sale

În acest context, a fost negociat un text politic de Declaraţie Comună, negociatorul-şef din partea României fiind actualul ministru al afacerilor externe, Bogdan Aurescu. La 13 septembrie 2011, cu ocazia vizitei la Washington a Preşedintelui României, Traian Băsescu, a fost adoptată Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii, menţionează MAE.

Cadrul de cooperare descris de Declaraţia Comună a contribuit la dezvoltarea dimensiunii strategice, politico-militare şi de securitate a Parteneriatului Strategic, reprezentând baza actuală a acestuia pe toate dimensiunile sale, fiind primul document politic bilateral care evocă Parteneriatul Strategic. Totodată, a contribuit la stimularea tendinţei ascendente a dialogului politic şi la aducerea dimensiunii economice şi de securitate energetică la un nivel de performanţă apropiat celui atins în plan strategic şi militar.

MAE reaminteşte că negocierile referitoare la un Acord privind amplasarea în România a sistemului de apărare al Statelor Unite împotriva rachetelor balistice (BMDA) au început în 2010. După opt de runde de tratative între echipele de negociatori, conduse de Bogdan Aurescu (la momentul respectiv secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe) pentru România, respectiv de Ellen Tauscher (la momentul respectiv subsecretar de stat al Statelor Unite pentru controlul armamentelor), Acordul a fost parafat la 6 iunie 2011, şi semnat tot la 13 septembrie 2011, la Washington. Acordul a intrat în vigoare la 23 decembrie 2011 şi este primul document cu caracter juridic care menţionează Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA.

La 18 decembrie 2015 a fost declarată capacitatea tehnică a Facilităţii Antirachetă de la Deveselu, iar ceremonia de inaugurare (declararea capacităţii operaţionale depline) a Facilităţii Aegis Ashore din cadrul Bazei Militare Deveselu, parte a sistemului NATO de apărare împotriva rachetelor balistice (NATO BMD), a avut loc la 12 mai 2016.

Acordul demonstrează angajamentul Statelor Unite faţă de securitatea europeană şi reprezintă o contribuţie comună a României şi a Statelor Unite la apărarea colectivă, în cadrul NATO. Sistemul de apărare antirachetă al NATO este exclusiv defensiv şi vizează ameninţări din afara spaţiului euro-atlantic.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Cine este medicul român care a salvat viața unui străin în aeroportul din Florida. Elena era în vacanță și a acționat imediat
Fanatik.ro
Coregrafiile din fotbalul românesc care au impresionat presa străină. Imaginile care au făcut înconjurul lumii
Capital.ro
Anunț de la CNPP pentru milioane de pensionari. Câți bani primesc românii în funcție de categoria de pensie
Playtech.ro
Cât economisești dacă reduci temperatura din casă cu un singur grad. Calcul pentru o factură de 500, 700 și 1.000 de lei
Adevarul
Cum justifică Luca Niculescu prezența lui Marian Neacșu în noul Guvern, în ciuda condamnării penale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Foto bombă! Am găsit paradisul ascuns al lui Ion Țiriac, aflat la 7.000 de km de București. 19.500 de euro, prețul pentru vânarea unui leopard
MediaFlux
Weekend perfect pentru mai multe zodii. Horoscopul finalului de săptămână
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT