România, în pragul unei explozii a preţurilor la gaze şi a unei crize alimentare. „Vizita la hipermarket va fi ca la muzeu”, avertizează analistul Adrian Negrescu

Analistul economic Adrian Negrescu spune că e foarte probabil ca România să ajungă să importe gaze din Bulgaria, prin noua conductă care se construieşte la sud de Dunăre şi întrevede în paralel şi o criză alimentară.
Daniel Spătaru
07 mai 2022, 08:06
România, în pragul unei explozii a preţurilor la gaze şi a unei crize alimentare.

„Noi importăm în medie cam 20% din necesarul de gaze, prin două firme aflate în relație direct cu Gazprom. Dacă rușii vor opri robinetul, va fi o problemă pentru că nu văd, cel puțin în acest moment, nicio sursă garantată care să înlocuiască gazul rusesc”, a spus Adrian Negrescu, într-un interviu pentru ziare.com.

Soluţia aprovizionării cu gaze din Marea Neagră este una pe termen lung, iar până atunci analistul consideră că e posibil ca pentru lunile de iarnă să apelăm la vecinii bulgari.

Până să extragem gazele din mare, singura soluție viabilă este să creștem producția internă și să căutăm rute alternative de import, așa cum fac bulgarii. Probabil vom ajunge să aducem gaze din Bulgaria, pe noua conductă pe care vecinii noștri o construiesc pe relația cu Grecia„, a mai spus Negrescu.

Citeşte şi Europa de Est, în prag de recensiune în contextul unui embargo asupra petrolului şi gazelor din Rusia după invadarea Ucrainei

Vestea și mai proastă este că, la cum arată perspectivele, dacă rușii închid conducta sau dacă europenii renunță la gazul rusesc, prețul gazelor va exploda, iar factura o vom plăti cu vârf și îndesat. Suntem ca pe Titanic. Ne-am lovit de ghețarul prețurilor și, în loc să încercăm să ne salvăm, politicienii noștri nu știu ce să facă pentru ca România să nu se ducă la fund, adică în recesiune. În loc să luăm măsuri pentru susținerea investițiilor, pentru reducerea poverii fiscale și stoparea creșterilor de prețuri la energie și gaze, noi ne păcălim singuri cu vouchere de 4 lei/zi pentru săraci și discounturi de 50 de bani, pentru transportatori, la acciza la carburanți„, avertizează analistul.

Citeşte şi UE se îndreaptă spre o criză profundă. S-ar putea apela la soluţiile de pe vremea lui Ceauşescu

Mai mult, Adrian Negrescu întrevede şi o criză alimentară, însă nu una clasică, ci una cauzată de sărăcie. „Criza alimentară, în România, va însemna o criză a puterii de cumpărare. Nu vor lipsi produsele de pe raft, asta este singur, însă pentru mulți dintre români vizita la hipermarket va fi ca la muzeu.

Vor admira produsele, dar nu și le vor permite. În următoarele luni, pe fondul scumpirilor, vom asista la o scădere sensibilă a vânzărilor în volum, pe fondul deprecierii puterii de cumpărare”, a mai afirmat Adrian Negrescu.

 

DailyBusiness
Cât costă cu adevărat un zbor low-cost. Taxele suplimentare pot dubla prețul biletului
Spynews
Informații de ultimă oră despre Mircea Lucescu! Selecționerul României ar fi în stare foarte gravă
Fanatik.ro
Un scenariu „bolnav”: fără Mircea Lucescu la barajul decisiv România-Turcia! Ce le-a transmis selecționerul apropiaţilor şi numele celui care ar putea să-l înlocuiască. Exclusiv
Capital.ro
Lumea muzicii a pierdut un mare nume. S-a stins un celebru solist din cauza bolii. A dominat topurile ani la rând
Playtech.ro
Cât rezistă panourile solare de fapt, câți își păstrează utilitatea fotovoltaicele după instalare. O veste bună pentru cei care au făcut investiția în regenerabile
Adevarul
Actor celebru demontează nostalgia comunistă: „Unde dracu era omenia? Toți erau turnători”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Mitică Dragomir, prima reacție după ce a aflat ce se întâmplă cu Mircea Lucescu: „Doamne ferește!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este primarul care a murit în tragedia de pe DN1, după ce a in... Vezi mai mult
iamsport.ro
Decebal Rădulescu a prezentat numele viitorului selecționer: 'Vă anunț în exclusivitate'
MediaFlux
Copiii cu handicap ar putea primi o indemnizație mai mare. Anunțul Ministrului Muncii
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil