Klaus Iohannis a promulgat legea, majorările sunt de 100%. Legea merge direct la Monitorul Oficial

Preşedintele a promulgat legea care majorează cuantumul indemnizaţiei de şomaj acordate persoanelor cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, de la 75% din valoarea indicatorului social de referinţă, la 100%.
Filip Stan
29 sept. 2022, 13:02
Klaus Iohannis a promulgat legea, majorările sunt de 100%. Legea merge direct la Monitorul Oficial

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care prevede majorarea cuantumului indemnizaţiei de şomaj acordată persoanelor cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, acesta urmând să fie egal cu valoarea indicatorului social de referinţă. Actul normativ modifică în acest sens articolul 39 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

„Cuantumul indemnizaţiei de şomaj (…) este o sumă acordată lunar şi în mod diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, şi este egal cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an”, prevede actul normativ.

În legea în vigoare, cuantumul acestei indemnizaţii este 75% din valoarea indicatorului social de referinţă. Tot joi, şeful statului a promulgat legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 164/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

INS: În trimestrul II 2022, în România erau 439.700 de şomeri, iar rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 69%

Populaţia activă a României era, în trimestrul ll 2022, de 8.326.900 persoane, din care 7.887.200 persoane erau ocupate şi 439.700 persoane erau şomeri, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

”În trimestrul II 2022, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 69%. În trimestrul II 2022, populaţia activă a României era de 8.326.900 persoane, din care 7.887.200 persoane erau ocupate şi 439.700 persoane erau şomeri”, arată datele INS.

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost, în trimestrul II al anului 2022, de 63,5%, în creştere faţă de trimestrul I 2022 cu 1,1 puncte procentuale. Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (72% faţă de 54,8% la femei) şi la persoanele din mediul urban (69,3% faţă de 56,6% în mediul rural).

Cu cât cresc ratele românilor cu credite ipotecare cu dobânda legată de IRCC de la 1 octombrie. O nouă majorare anunţată pentru ianuarie 2023

Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 19,3%. Rata şomajului în trimestrul II 2022 a fost de 5,3%, în scădere cu 0,7 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în trimestrul I 2022.

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 1 punct procentual (5,7% la bărbaţi faţă de 4,7% la femei), iar pe medii rezidenţiale, de 5,5 puncte procentuale (8,5% în mediul rural, faţă de 3% în mediul urban).

Pe grupe de vârst, rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (21,3%) în rândul tinerilor (15-24 ani). Distinct de cele 7.887.200 persoane ocupate, alte 685.700 persoane au lucrat în gospodăria agricolă proprie, pentru a produce bunuri agricole destinate exclusiv sau majoritar auto-consumului, acestea fiind într-una dintre următoarele situaţii: – fie majoritatea producţiei obţinute în gospodărie s-a consumat în gospodăria proprie şi doar o mică parte a producţiei agricole obţinute a fost destinată vânzării, – fie producţia agricolă obţinută este destinată exclusiv consumului propriu şi reprezintă o parte substanţială a consumului total al gospodăriei.

VIDEO Preţuri „studenţeşti” la cantina Moxa a ASE-ului. Cât costă o porţie de ciorbă de perişoare, o friptură şi o porţie de cartofi ţărăneşti: „Azi am prins coadă”

Persoanele încadrate în categoriile de mai sus, incluse în populaţia ocupată conform metodologiei anchetei utilizată până în anul 2020 (inclusiv) sunt, începând cu trimestrul I 2021, considerate persoane inactive sau în şomaj (în funcţie de îndeplinirea sau nu a celor 3 criterii utilizate în definiţia şomajului BIM).

Împreună cu persoanele ocupate, acestea alcătuiesc „populaţia productivă” al cărui număr a fost de 8.572.900 persoane în trimestrul II 2022. Acest indicator este definit doar în context naţional.

Rata populaţiei productive – calculată pentru grupa de vârstă 15-64 ani a fost în trimestrul II 2022 de 67%, iar cea pentru grupa de vârstă 20-64 ani, de 72,5%.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Cel mai mare regret al cântăreței Nico! Are legătură cu trupa B.U.G. Mafia
Fanatik.ro
Faza care putea să rescrie Franța – Spania: au ieșit scântei și golul lui Lamine Yamal a fost anulat pentru un ofsaid milimetric
Capital.ro
Se introduce portofelul digital. Schimbare majoră pentru români și restul europenilor începând din 2027. Documentele care vor putea fi folosite direct pe telefon
Playtech.ro
Ce ar însemna pentru România intrarea în „junk”. Cum ar putea fi afectați direct românii, de la rate la taxe
Adevarul
Atac spectaculos în Marea Neagră. Ucrainenii au scufundat nava rusă „Izumrud”, implicată în incidentul din strâmtoarea Kerci
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Când Bulgaria a încetat să fie gluma noastră și noi am devenit gluma Europei
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?