Nicolae Ciucă: „Banca Mondială a confirmat creşterea economică de 4,6%”

Pandemia, războiul și criza energetică au evidențiat o serie de vulnerabilități structurale în economie și administrație, disparități regionale și fragilități în materie de sustenabilitate. Cu toate acestea, creșterea economiei României a fost una peste așteptări.
Filip Stan
02 nov. 2022, 20:12
Nicolae Ciucă:

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri la evenimentul organizat de Ernst&Young cu prilejul celebrării a 30 de ani de activitate în România, că şi Banca Mondială a confirmat creşterea economică în România, de 4,6%, iar investiţiile străine directe au avut o valoare ce a crescut cu 48% comparativ cu anul precedent.

„Mă bucur să particip la aniversarea pe care dumneavoastră aţi organizat-o în această seară, meritând acest moment şi sunt convins că Ernst&Young va face istorie şi în următorii 30 de ani. Practic am sosit aici de la o altă activitate, unde o altă organizaţie de business, este vorba de Topul Firmelor Româneşti care, în acelaşi moment, în aceeaşi zi, sărbătoreşte alături de dvs. tot 30 de ani de existenţă. Este o bucurie şi o mândrie pentru mine să pot să particip la cele două evenimente şi să mă gândesc cât de bine lucrează împreună mediul de afaceri românesc, investitorii români cu companiile de consultanţă, cu mediul de afaceri şi cu investitorii străini pentru a contribui la evoluţia economică, la evoluţia credibilă a economiei româneşti”, a afirmat Nicolae Ciucă, miercuri la evenimentul organizat de Ernst&Young cu prilejul celebrării a 30 de ani de activitate în România.

Un nou mod de calcul al facturilor la curent electric, propus de PSD – surse. Întâlnire a Coaliţiei la Guvern
El a adăugat că „în tot acest timp, economia noastră s-a dezvoltat, crescând de nouă ori PIB şi de 14 ori numărul companiilor”.
„Progresul ţării noastre s-a produs pe fondul unor transformări continue, la care aţi contribuit activ, fie la construcţia ecosistemului economic şi social, fie sprijinind trecerea la o economie de piaţă funcţională şi conectând România la trendurile de business globale. Prin proiectele reper prin care EY România a contribuit la bunele practici şi astfel, în mod implicit, la dezvoltarea României în toţi aceşti ani se numără restructurarea sistemului legislativ, transformarea entităţilor de stat prin privatizare, extinderea digitalizării. Prezenţa mea astăzi aici nu are altă menire decât aceea de a vă transmite mesajul de recunoaştere şi de încredere în continuare că veţi avea o contribuţie cel puţin similară cu cea pe care aţi avut-o, la nivelul acestor 30 de ani, şi veţi contribui consistent la consolidarea parcursului economic al ţării noastre. Guvernul pe care îl reprezint, încă de la început, şi-a declarat poziţia pro-business, pro-investiţii. Vom continua să menţionăm că suntem Guvernul care a alocat cea mai mare sumă din buget pentru investiţii, aproximativ 18 miliarde euro şi face tot ceea ce este omeneşte posibil să poată să folosească fondurile europene puse la dispoziţie, fonduri care ajung la cifra de 90 de miliarde şi care aşteaptă să fie atrase şi investite în conformitate cu viziunea mediului de afaceri din ţara noastră”, a mai spus Ciucă.

Marcel Ciolacu, despre creșterea salariului minim: ”Salariul de 3.000 de lei pentru construcții este mic. Atât în Italia, cât și în Germania, a fost mărit salariul minim!”

Premierul a vorbit şi despre rezultatele vizibile de creştere economică a României. „S-a vorbit despre recunoaşterea evoluţiei economice, de creşterea economică a României. Rezultatele se văd atât în ceea ce noi la nivel naţional anticipăm, dar şi în aprecierile instituţiilor internaţionale de profil şi aici doresc să amintesc doar creşterea economică pe care a confirmat-o Banca Mondială – 4,6%, într-un context deloc simplu, într-un context în care mediul de securitate dă de gândit şi face ca investitorii să fie mai circumspecţi atunci când se gândesc să vină şi să investească într-o ţară din proximitatea unei zone de conflict, dar cu toate acestea putem să ne bucurăm de atenţia pe care investitorii ne-au oferit-o, bucurându-ne anul acesta de investiţii străine directe a căror valoare a crescut cu aproximativ 48% comparativ cu anul trecut. Ceea ce ne dă speranţă că anul viitor, dacă vom fi la fel de credibili, dacă vom oferi acelaşi cadru de stabilitate, atunci aceste investiţii vor continua să crească”, a explicat şeful Executivului.

El a reiterat obiectivul naţional de aderare a ţării noastre la OCDE. „Doresc să mai ating un subiect, este cel pe care noi l-am asumat ca obiectiv naţional şi anume accederea la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică. A fost un obiectiv pe care l-am trecut în lista de priorităţi încă din luna decembrie a anului trecut, când am preluat guvernarea şi pe care m reuşit să îl derulăm astfel încăt să primim foaia de parcurs pentru accederea la OCDE. Suntem în permanentă legătură. Avem un Comitet interministerial care se ocupă nemijlocit de acest obiectiv”, a mai precizat Nicolae Ciucă.

 

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Cum a ratat Nicușor Bancu transferul la Feyenoord și PAOK: “Am refuzat 2 milioane euro pentru binele Universității Craiova”
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care stau la bloc. Asociația de proprietari te poate penaliza: Efectul se răsfrânge asupra tuturor
Playtech.ro
Cum protejezi trandafirii de afide înainte ca insectele să distrugă bobocii și frunzele
Adevarul
Restaurantul lui Pescobar din Londra, închis din cauza restanțelor la chirie
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Anamaria Prodan șterge pe jos cu Giovanni Becali: ”Nu mai are jucători nici cât negru sub unghie, dar vorbește de fiecare! Louis Munteanu era al meu, nimeni nu visa vreodată”
MediaFlux
Anunțul Casei de Pensii pentru milioane de români! Cum se face cont online CNPP pentru asigurații sistemului public de pensii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi