Gogoșari bulgărești în oțet, fără fierbere. Se conservă foarte ușor, iar gustul este nemaipomenit

Gogoșari bulgărești în oțet, fără fierbere. Este sezonul când gospodinele pregătesc cămăra pentru iarnă, iar gogoșarii sunt preferații românilor. Rețeta păstrează textura crocantă, dar și vitaminele ardeilor proaspeți. Puteți adăuga și un vârf de cuțit de conservant (salicil), după preferință.
Alina Costache
20 sept. 2023, 16:50
Gogoșari bulgărești în oțet, fără fierbere. Se conservă foarte ușor, iar gustul este nemaipomenit

Gogoșari bulgărești în oțet, fără fierbere. Pentru trei kilograme de gogoșari este nevoie de foarte puțin conservant, un compromis ce merită făcut având în vedere că nu opărim gogoșarii, și astfel beneficiem de o mai mare parte din vitaminele pe care îi conțin atunci când sunt cruzi.

Datorită hreanului, ei vor rămâne tari și crocanți. Puteți adăuga, la alegere, diverse mirodenii precum boabe de piper, frunze de țelină, sau frunze de vișin. Însă, condimentele de bază constau din boabe de piper negru, 3 frunze de dafin și câteva fâșii de hrean.

Citește și: De ce nu pune Elena Merișoreanu niciodată oţet în castraveţii muraţi: „Nu fac castraveții cu oțet, doar la gogoșari pun un pic”

Gogoșari bulgărești în oțet, fără fierbere

Ingrediente pentru pentru 4 borcane de 800 ml:

  • 3 kg de gogoșari, cântăriți după curățare și feliere,
  • 350 ml de oțet de 9 grade,
  • 250 g de zahăr tos,
  • 90 g de sare neiodată specială pentru murături, opțional un vârf de cuțit de conservant (salicil),
  • condimente precum boabe de piper, frunze de dafin, fâșii de hrean, frunze de țelină etc.

Mod de preparare

Începeți prin a spală și curăța gogoșarii de cotoare și semințe, iar apoi îi tăiați în felii de aproximativ 1 cm lățime. Totodată, curățați și o bucată de hrean de 10 cm și tăiați-o în fâșii lungi.

Amestecați cu o lingură oțetul cu sarea și zahărul într-un castron, până când toate cristalele s-au dizolvat. Nu adăugați apă deloc, deoarece gogoșarii vor elibera suficientă zeamă pe parcursul timpului de conservare.

De asemenea, în acest moment puteți adăuga și un vârf de cuțit de salicil (conservant), însă acest pas este opțional. Depinde de preferințele personale și de temperaturile din cămară. Ca măsură de precauție, este bine să adaugați și conservant dacă aveți o cămară mai călduroasă.

Așezați feliile de gogoșar într-un castron încăpător și turnați saramura peste ele. După, adaugați 3 foi de dafin, o lingură de boabe de piper și fâșiile de hrean. Amestecați ușor cu mâinile, fără a zdrobi feliile de gogoșar, și acoperiți castronul cu o cârpă de bucătărie sau cu o pungă de plastic.

Lăsați acest amestec la odihnă timp de 12 ore, la temperatura camerei. După cele 12 ore, gogoșarii în oțet vor lăsa zeamă, vor fi ușor înmuiați și vor începe să capete aspectul tipic al murăturilor. Ei vor emana un miros foarte plăcut, iar dacă îi degustați, veți fi surprinși de aroma dulceagă îmbătătoare.

Este foarte important să sterilizați borcanele și capacele înainte de aranjarea gogoșarilor. Așteptați câteva minute ca acestea să se răcească, deoarece există riscul să crape dacă punem gogoșari reci în ele atunci când încă sunt calde.

Mai întâi, așezați fâșiile de gogoșar și hrean în borcane, iar după aceea turnați suficientă zeamă peste ele, umplându-le până la margine. Dacă din întâmplare, gogoșarii nu eliberează suficientă zeamă, puteți completa cu oțet (nu cu apă). Boabele de piper rămase pe fundul castronului le-am împărțit în mod egal între borcane. Punem capacele și sigilăm borcanele sterilizate. În acest moment gogoșarii bulgărești sunt gata pentru a fi păstrați în cămară!

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT