Negresă de post, un desert rapid și delicios! Reteța ideală pentru bucătăresele care nu au mult timp la dispoziție

Avem pentru tine o rețetă de post ideală pentru zilele de vară, dar și pentru zilele în care nu vrei să mănânci deloc de dulce. Negresă de post cu glazură și nuci, un desert iubit de toată lumea, în orice anotimp!
Alina Costache
02 aug. 2024, 16:21
Negresă de post, un desert rapid și delicios! Reteța ideală pentru bucătăresele care nu au mult timp la dispoziție

Negresa de post cu glazură și nuci este un desert foarte apreciat de toată lumea. Este delicios, se prepară repede și poate fi consumat de totți cei acre țin post. Iată rețeta și modul de preparare.

Citește și Rețeta de negresă cu nucă și gem care îți va îndulci Postul Paștelui! Nu e deloc costisitoare și este absolut delicioasă

Negresa de post glazurată cu nuci este potrivită atât pentru zilele de post, cât şi pentru orice altă ocazie. Este un desert delicios, aromat, uşor de preparat şi care, datorită glazurii, este şi aspectuos.

Ingrediente negresa de post

Blatul:

  • 600 g făină;
  • 350 g zahăr;
  • 350 g apă;
  • 125 g ulei;
  • 100 g nuci;
  • 4 linguri de gem sau magiun;
  • 3 linguri cacao;
  • 1 pachet și 1/2 praf de copt;
  • esență de rom;
  • un praf de sare.
  • Glazura:
  • 150 g zahăr;
  • 75 g apă;
  • 50 g cacao;
  • 150 g margarină;
  • nucă de cocos, opțional.

Mod de preparare

Se amestecă într-un vas toate ingredientele până se omogenizează. Nucile se pisează cu ajutorul unui pisălog sau le putem taia bucățele cât se poate de mici, după preferință, după care le încorporăm și pe ele, conform LaLena.ro.

Compoziția se toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și unsă cu puțin ulei și se bagă la copt, la foc moderat.

Citește și Rețeta bunicii de negresă cu ciocolată. Ingredientul special care face desertul să fie cu adevărat delicios

În acest timp se prepară glazura, amestecându-se într-o cratiță pe foc zahărul, apa, cacaoa și 100 g din margarină.

Se lasă să fiarbă circa 15 minute, amestecându-se din când în când.

Când se ia de pe foc se lasă să se răcească la temperatura camerei și se mai adaugă cele 50 g margarină. Glazura se toarnă peste prăjitura călduță. Se poate presăra nucă de cocos pe deasupra pentru un plus de savoare.