Bacalaureat 2025. Regulile după care se vor desfășura probele din iunie. Ce NU au voie să facă elevii

Examenul de bacalaureat a consemnat deja, anul acesta, o premieră: probele de evaluare a competențelor au avut loc în perioada ianuarie-februarie, astfel încât candidații vor avea, în iunie, un calendar al probelor mai aerisit decât în anii precedenți.
Irina Dumitrescu
09 mai 2025, 18:45
Bacalaureat 2025. Regulile după care se vor desfășura probele din iunie. Ce NU au voie să facă elevii

Bacalaureat 2025. Anul acesta, în premieră, probele de evaluare a competențelor s-au dat mult mai devreme, mai precis în perioada 29 – 7 februarie. Este vorba despre proba orală la limba română, proba orală pentru limba maternă, evaluarea orală a elevilor într-o limbă de circulație internațională și proba de competențe digitale.

Probele scrise vor avea loc în iunie, mai devreme cu o lună față de anii precedenți.

O altă premieră la Bacalaureat 2025 este faptul că elevii vor avea posibilitatea de a-și vedea lucrările, după primirea notei. Această modificare a venit în urma solicitărilor elevilor și părinților care voiau să știe dacă este cazul sau nu să depună contestație, cu scopul de a fi mărită nota.

Bacalaureat 2025. Cum se vor desfășura probele scrise

Timpul alocat fiecărei probe scrise este de trei ore, calculat din momentul distribuirii subiectelor. Elevii pot părăsi sala doar după o oră și jumătate, fără a lua subiectele cu ei. În situații obiective, neimputabile candidatului, în care se decide anularea/rescrierea lucrării în centrul de examen, timpul destinat redactării lucrării scrise se poate prelungi, cu cel mult o oră, conform unei proceduri elaborate de către Comisia Națională de Bacalaureat, notează libertatea.

Elevii au posibilitatea de a corecta greșelile prin tăierea răspunsului eronat cu o linie orizontală și scrierea variantei corecte alături. Aceeași regulă se aplică și în cazul subiectelor tip grilă, unde răspunsul greșit poate fi tăiat, iar cel corect încercuit. Corecturile multiple pot însă crea confuzie, astfel că ultima variantă trebuie să fie clar evidențiată, pentru a evita neînțelegeri în procesul de evaluare.

Citește și Cine sunt românii obligați să meargă la Poliție până în 10 iunie. Riscă amenzi după această dată

Cum vor fi corectate lucrările

Datele personale ale elevilor nu vor fi sigilate manual, ci vor fi anonimizate automat pe platforma de evaluare.

Potrivit procedurii, colțul din dreapta sus al primei foi tipizate, conținând datele personale ale elevului, nu se sigilează, anonimizarea se face automat în platforma destinată evaluării digitalizate.

La finalul probei, lucrările sunt scanate și verificate pentru a corespunde cu borderoul de predare.

Evaluarea este realizată de doi profesori din țară, iar dacă diferența dintre note depășește un punct, lucrarea este reevaluată de alți doi profesori.  Nota finală se calculează luând în considerare cele patru note, după eliminarea celor două note extreme, ca medie aritmetică având două zecimale, fără rotunjire, a celor două note-valori centrale.

Reguli în sala de examen

Se interzice intrarea în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete. Candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate în sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop nu sunt primiți în examen.

Se interzice candidaților să aibă asupra lor căști audio, precum și orice alte mijloace electronice de calcul, de comunicare sau care permit conectarea la internet. Se interzice candidaților să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Elevii care încalcă regulile sunt declarați eliminați din examen, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului național de bacalaureat.

Calendarul probelor scrise la Bacalaureat 2025, sesiunea iunie

2-6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen

6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă

11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă

13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă

16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă

20 -24 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale

Elevii care, din diferite motive, nu au susținut examenul au posibilitatea de a da probele în sesiunea din august. Înscrierile pentru această sesiune se fac în perioada 14 – 21 iulie.

Citește și Surpriză pentru români începând din 2006. Vor scoate doar euro de la bancomate în vacanţă

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Nuțu Cămătaru și soția lui au fost nași de cununie! Imagini de la ceremonie
Fanatik.ro
Caz incredibil în Franța! A furat 200.000 de euro dându-se drept un fotbalist celebru! Metoda incredibilă cu care a păcălit sistemul
Capital.ro
An de supraviețuire pentru români în 2026. Cristian Păun avertizează: Să fim precauți, să fim prudenți, să nu ne hazardăm foarte tare în cheltuieli
Playtech.ro
Care este cea mai veche religie din lume. Este practicată și în zilele noastre
Adevarul
Imagini din satelit arată că Iranul își deblochează rachetele din bazele subterane, profitând de armistițiu
wowbiz.ro
Ultimul drum pentru Mihai și David, tinerii morți în accidentul din pădurea Snagov. Scene sfâșietoare de la înmormântare. Părinții victimelor, la capătul puterilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO El este preotul care a sfârșit carbonizat în locuința sa din Onești. Momentul în care casa lui este cuprinsă de foc
iamsport.ro
I-a cerut demisia lui Stoichiță înainte de numirea lui Gică Hagi la echipa națională: ”Du-te acasă!”
MediaFlux
Noi măsuri privind procedura de insolvență a persoanelor fizice. Se schimbă legea
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj