Ministrul Educaţiei anunţă „analize” cu privire la posibilitatea reducerii cheltuelilor în sistem

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, afirmă că se fac „analize” cu privire la posibilitatea reducerii cheltuielilor în sistem, el atrăgând, însă, atenţia că educaţia este deja subfinanţată de mulţi ani.
Alina Costache
03 iun. 2025, 10:43
Ministrul Educaţiei anunţă „analize” cu privire la posibilitatea reducerii cheltuelilor în sistem

Ministrul Educației, Daniel David, apreciază că o eventuală ajustare a normei didactice ar putea fi făcută doar prin raportare la unele practici aplicate la nivel european, iar renunţarea la profesorii plătiţi cu ora nu se poate face acolo unde este nevoie de aceste cadre didactice.

„Da, avem lucruri de eficientizat în zona educaţiei şi cercetării, dar, în acelaşi timp ce reuşim să eficientizăm, va trebui să întoarcem tot în sistemul de educaţie şi cercetare, care are o subfinanţare cronică de foarte mulţi ani şi împreună să ne asumăm – eu înţeleg că nu acum, că e o situaţie economico-financiară complicată şi avem de luat unele măsuri, – dar peste patru sau cinci ani să atingem ceea ce noi am promis în legi, şi în Legea educaţiei şi în Legea cercetării, acele procente din PIB pentru cercetare şi educaţie. Repet, nu acum, trebuie să atingem în cinci ani acest lucru, altfel degeaba punem diverse ţinte în lege, dacă le prorogăm mereu”, a declarat Daniel David, luni după-amiază, într-o conferinţă de presă.

Citește și: Zi liberă pentru elevi și profesori în 5 iunie, când este sărbătorită Ziua Învățătorului

Întrebat dacă este posibilă majorarea normei didactice ca măsură pentru reducerea deficitului bugetar, ministrul a amintit că această idee este vehiculată de mai mult timp în spaţiul public, dar a precizat că orice ajustare a normei didactice trebuie făcută prin raportare cu ceea ce se întâmplă la nivel european şi reprezintă model de bun practică.

„Această idee (a majorării normei didactice – n.r.) nu este o idee nouă, am auzit-o discutată de la începutul mandatului de ministru, am auzit-o discutată când nu eram ministru, iar mesajul meu totdeauna a fost aceasta: trebuie să ne raportăm la setul de bune practici europene şi să vedem cum stăm cu numărul de ore acolo, inclusiv în prisma veniturilor. Şi orice decizie trebuie luată în această logică. Dacă avem prea multe ore faţă de media europeană, putem să scădem. Dacă avem prea puţine, putem discuta creşterea, dar, în acelaşi timp, cu onorarea unor angajamente pe care le-am făcut faţă de profesori, inclusiv în legătură cu salariul pentru debutant. Deci eu le văd ca discuţii absolut normale, nu sunt noi, dar pentru mine ca ministru decizia trebuie să vină în urma raportării la nişte standarde europene, să vedem cum stau alţii şi facem aceste analize”, a afirmat Daniel David.

Citește și: Evaluare Națională 2025. Când încep înscrierile, tot ce trebuie să ştie elevii, profesorii, părinţii şi bunicii

În ceea ce priveşte posibilitatea de renunţare la profesorii care sunt plătiţi cu ora , ministrul a atras atenţia că nu se poate renunţa la acele cadre didactice acolo unde este nevoie de ei pentru a acoperi orele prevăzute în programa şcolară.

„Depinde câte ore sunt, depinde dacă ne permitem să renunţăm la acei profesori. Pentru mine este foarte important ca orice modificare în acest moment să nu afecteze calitatea procesului educaţional. Un director nu poate să renunţe pur şi simplu dacă nu are om care să ţină orele pentru copiii pe care îi are la clasă şi pentru curiculumul pe care îl are. Deci nu e aşa de uşor să renunţi la profesor dacă nu îţi poţi acoperi curiculum”, adaugă ministrul Educaţiei.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Transferul anului în televiziune! Denise Rifai a semnat cu Antena 1! Ce emisiune va prezenta
Fanatik.ro
Transferul lui Joao Paulo la FCSB l-a făcut pe Gigi Becali să vrea să schimbe legea: „O să intervin ca parlamentar!”
Capital.ro
Dosar penal pentru permisul de conducere categoria B. Când nu ai drept de circulație în România, deși permisul e legal
Playtech.ro
Furnizorul care propune cel mai mic preț de la 1 aprilie 2026. Ce oferte au afișat E.On, Engie, PPC și ceilalți furnizori după eliminarea plafonării
Adevarul
Actor celebru demontează nostalgia comunistă: „Unde dracu era omenia? Toți erau turnători”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alin, un kinetoterapeut de 33 de ani din Pitești, și-a pus capăt zilelor în propriul cabinet. Era căsătorit și avea un băiețel
iamsport.ro
Incredibil! Cum aranja Gino Iorgulescu meciuri când activa în Liga 1: ”Strategia lui Gigi Becali îmi aduce aminte de a lui”
MediaFlux
România, în război direct cu Rusia? Anunțul de la vârfului Statului Major al Apărării
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil