EXCLUSIV. Dan Suciu, BNR: „Atacurile cibernetice reprezintă un risc naţional de securitate”

Riscurile geopolitice, dezechilibrele macroeconomice interne, creditele neperformante și riscul cibernetic sunt cele patru dintre vulnerabilitățile sistemului bancar românesc în perioada imediat următoare.
Viorel Dobran
21 iul. 2026, 22:17
EXCLUSIV. Dan Suciu, BNR:

Întrebat despre riscul cibernetic, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a declarat marţi seară, în direct la Punctul Culminant: „E un avertisment serios, trebuie să ţinem cont că Banca Nationala a subliniat acest risc în ultimul raport. Riscul cibernetic e serios în creştere. Avertismentul nu este pentru a aştepta să cada drobul de sare, ci pentru acţiona. Înseamnă demersuri, astfel încât băncile să îşi întărească securitatea cibernetică, trebuie sa întelegem ca una e riscul la sistemul financiar, dar e un risc la securitate naţională. E vorba de un risc naţional de securitate”.

Dan Suciu a menţionat că site-ul BNR a fost atacat de nenumărateri ori, dar a rezistat: „O veste bună site-ul Bancii Naţionale n-a căzut niciodată din cauze de hackeri, avem sisteme de control avansate, care pot gestiona aceste atacuri sa nu devina o slabiciune”

Reţeaua Coldea din IT, interese de sute de milioane de euro. Cartelul care a trădat securitatea cibernetică

Creșterea riscurilor cibernetice și a celor asociate tehnologiilor informației și comunicațiilor intră tot la categoria riscurilor sistemice moderate, în creștere, se precizează în ultimul raport al BNR

„Sectorul serviciilor financiare continuă să fie expus unor amenințări ce au la bază o motivație financiară, urmărind compromiterea datelor de autentificare ale clienților și derularea de atacuri în scopul extorcării și al fraudării instituțiilor. Aceste atacuri înregistrează un nivel tot mai ridicat de sofisticare și răspândire, ca urmare a utilizării de către actorii malițioși a inteligenței artificiale pentru generarea de deepfake și de campanii de phishing extrem de convingătoare”, arată BNR.

Citeşte şi

Avertisment de la BNR pentru milioane de români cu credite. Cum au fost furați oamenii cu rate, Andreea Crețulescu: „Cred că statul român cunoaștea situația”

BNR: Riscul cibernetic nu mai este o întrebare de „dacă”, ci de „când”

Digitalizarea și inteligența artificială pot schimba profund sistemul bancar, dar adoptarea lor trebuie făcută cu o analiză severă a riscurilor, avertizează Marian Simion, Director al Direcției Servicii Digitale din cadrul BNR.

„În zona de securitate, experții spun un singur lucru: problema nu este dacă un sistem va fi penetrat, problema este când va fi penetrat. Asta este singura întrebare”, a spus reprezentantul BNR.

Potrivit The Guardian, băncile britanice spun că se confruntă permanent cu tentative de atac, iar securitatea cibernetică a devenit una dintre cele mai mari cheltuieli pentru instituțiile financiare. Ian Stuart, directorul HSBC UK, a declarat în fața parlamentarilor britanici că băncile cheltuie sume enorme pentru protejarea sistemelor, pentru că „suntem atacați tot timpul”.

În cazul sistemului bancar, instituțiile financiare au investit de mai mult timp în întărirea securității fiecărui participant. În 2018, Banca Centrală Europeană (BCE) a aprobat cadrul TIBER, prin care este testată reziliența participanților la sistemul bancar european.

Marian Simion spune că banca centrală are responsabilitatea de a menține stabilitatea sistemului financiar, iar acest obiectiv nu poate fi atins fără reguli clare.

„Banca Națională are o responsabilitate, și anume să păstreze stabilitatea sistemului financiar. Din această perspectivă, reglementările sunt absolut necesare. Nu poți să lași o instituție să facă ce își dorește. Reglementările sunt tocmai pentru a asigura această stabilitate”, a spus oficialul BNR.

În opinia sa, regulile nu trebuie văzute ca o piedică în calea inovației, ci ca o condiție pentru dezvoltarea controlată a serviciilor financiare. Băncile, fintech-urile și alte instituții financiare pot inova, dar în limitele unor cerințe care protejează sistemul și clienții.

„Orice se poate dezvolta atâta timp cât sunt respectate niște cerințe, niște condiții. Din această perspectivă, nu cred că am putea să spunem că este împiedicată inovația. Inovația este foarte bună în toate domeniile, dar trebuie făcută cu o anumită măsură și în anumite condiții”, a adăugat Marian Simion.

Ce ar trebui să facă băncile înainte de adoptarea noilor tehnologii

Pentru bănci, transformarea digitală nu ar trebui să înceapă cu tehnologia, ci cu adaptarea guvernanței și a proceselor interne. Marian Simion spune că instituțiile trebuie să își pregătească mai întâi cadrul intern pentru tehnologia pe care vor să o adopte.

„Primul sfat pe care l-aș da băncilor legat de adoptarea oricărei tehnologii este ca, în primul rând, să își adapteze guvernanța și procesele la tehnologia pe care doresc să o adopte”, a declarat reprezentantul BNR.

Analiza riscurilor, a problemelor potențiale și a beneficiilor trebuie făcută încă de la începutul proiectului. Mai mult, această analiză trebuie să fie deschisă, adică să recunoască zonele în care pot apărea probleme, și consecventă, prin reevaluări ulterioare.

„O facem la inițiere, dar apoi, peste șase luni, poate că ar trebui să ne mai uităm o dată, pentru că atunci mai aflăm niște lucruri despre tehnologie, mai aflăm niște lucruri despre procesele pe care vrem să le transformăm și merită refăcută această analiză”, a explicat Marian Simion.