Ajutor pentru Paul, tată a trei copii, care a aflat recent că suferă de leucemie

Un bărbat din Cluj care a aflat înainte de Sărbători că suferă de leucemie. Deși are trei copiii pentru care vrea să trăiască, nu mai crede în minuni. Ca să le ajungă banii pentru tratamentul zilnic a ajuns să vândă jucăriile copiilor, iar la un transplant nu îndrăznește să viseze.
Romania TV
23 dec. 2017, 11:14
Ajutor pentru Paul, tată a trei copii, care a aflat recent că suferă de leucemie

Paul are doar 35 de ani și trei copii frumoși. O vizită la dentist i-a schimbat însă viața fericită pe care o avea. A aflat că suferă de o boală cruntă.

„Am fost la dentist şi pentru că nu s-a oprit sângerea am ajuns la hematologie. Am aflat că e leucemie”, a povestit Paul. Primul gând a fost la copii.

Bărbatul încearcă să găsească o clinică care l-ar putea ajuta să găsească un tratament.

„Am auzit de la altii ca s-au vindecat în Germania, în Austria. Peste 100.000 de euro e tratamentul cu celule stem. Dintr-un salariu de muncitor nu ai cum practic să strângi aceşti bani. E o suma astronomică pentru mine”, mai spune Paul. 

Recent Paul s-a intors la muncă deși are dureri foarte mari. Soția disperată a început să vândă lucrurile din casă ca să își permită să îi asigure măcar tratamentul.

„Am deschis un grup ajutor pentru Paul. Am vândut cărţi, jucării, papuci”, poveste soţia lui Paul. 

Cei trei copiii, un băiețel de 11 ani, o fetiță de 5 ani și un bebeluș de 1 an simt și ei că tatăl lor nu e bine.

Acum de sărbători Paul vrea un singur cadou: „Să mă fac bine, să fiu alături de copii”.

Donațiile pentru Paul se pot face în contul:

 

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Trecutul tulburător al hotelului din Tbilisi unde stau Gică Hagi şi jucătorii naționalei României. De la refugiați, la luxul de 5 stele. Foto
Capital.ro
Noul tip de buletin introdus în China. Roboții primesc acte de identitate. Vor fi urmăriți în permanență cu un sistem de monitorizare
Playtech.ro
Weekendul 5-7 iunie 2026 în București: ghidul complet pentru ieșiri cu filme, teatru și activități pentru copii
Adevarul
O fată de 15 ani a fost omorâtă după ce a refuzat să se mărite cu un văr. Calvarul prin care a trecut adolescenta
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Fostul golgheter din SuperLiga, dezvăluire terifiantă: ”Cei care au plecat în seara aceea au fost omorâți toți”
MediaFlux
Rusia amenință direct România. Putin e nervos din cauza dronei prăbușite în Galați
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți