Alexandru Cumpănaşu a compus o poezie emoţionantă pentru Alexandra Măceşanu. „Nu cedez, ştiu unde eşti”

Alexandru Cumpănaşu a postat poezia pe reţelele de socializare, dar nu înainte ca acesta să precizeze că el şi părinţii fetei o vor găsi şi o vor iubi mereu.

Surpriză uriaşă de Crăciun în cazul Caracal. Alexandra Măceşanu, scoasă de pe lista copiilor dispăruţi

„O latură pe care nu am făcut-o publică niciodată. Este modul meu intim de a refula în fața celor mai grele momente. Însă tu, IUBIREA NOASTRĂ, meriți să îl împărtășesc cu milioanele de suflete care te iubesc”, a menţionat Alexandru Cumpănaşu.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Familia Alexandrei Măceşanu refuză să ridice de la DIICOT certificatul care atestă moartea fiicei lor. Cumpănaşu a răbufnit pe Facebook

Alte articole

S-a ales praful de familia Alexandrei Măceșanu. Părinții fetei ucise de Gheorghe Dincă o duc foarte greu: „Sunt singuri pe lume”

Film românesc făcut în memoria Alexandrei Măceșanu. Mama victimei lui Gheorghe Dincă, prima reacție: ”Nu m-a întrebat nimeni, mă deranjează”

Poezia compusă de Alexandru Cumpănaşu pentru Alexandra Măceşanu:

„Îngerul din vis

Într-o zi de iarnă tristă
Cu un crivăț ce bătea,
Nu simțeam a sa putere,
Ci pe tine te simțeam

Tristă, calmă, te uitai
Către mine cu reproșuri:
„Haide-odată, ce mai stai”?

Încercam să îți răspund,
Să îți dau o-mbărbătare,
Să mă simți că-ți sunt alături,
Drag copil și dragă floare

Glasul tău de îngeraș
Răscolea totul în mine,
Răbufneam a neputință,
Ca un nimeni, ca un laș
Fiindcă n-am putut să fiu,
Cel menit să te salveze,
Ș-ai rămas aceste luni,
Tot în iadul unor brute…

Mi-aș dori mai mult să simt
Un cuțit înfipt adânc,
Decât simpla ta privire,
Suferind și reproșând!

Nu mai știu ce să-ți promit,
Nu mai știu ce să mai sper,
Nu te părăsesc vreodată,
Înger drag, pierdut în cer…

Nu pot accepta ideea,
Ce cu forța mi-e indusă
A plecării-ți voluntare
Către chin și suferință

Voi lupta până la moarte
Pentru tine, draga mea
Copilaș al României,
Un exemplu și o stea

Ne-ai călăuzit pe toți,
Cu curajul tău nebun
Spre o Românie nouă
Mândră, demnă, în picioare

Am fost orbi – și încă suntem,
Nu vedem nici suferința,
Nici sclavia, violența…

Mi-aș dori atât de mult
Să te știu acasă azi,
Cu Irina, Teo, Nelu și cu alți,
Ce ți-s dragi

Să te aud din nou râzând,
Hârjonindu-te în joacă,
Să te-alinți în siguranță,
Protejată de părinți

Oridecâte ori vorbim,
Te simt cum încerci să-mi dai
Câte un indiciu despre
Cei ce-ți sunt acum călai

Iară vina ce mi-o port
Că nu înțeleg ce-mi spui
Nimeni nu mi-o poate lua,
Nici durerea din piept…

Ai adus în mine forța
Unui om ce-a devenit
Peste noapte un călău..
Al brutelor ce te-au rănit!

Sufletul mi-ai curățat
Și l-ai scos din adormire
Din comodul trai ce-aveam
Ca un sclav în devenire

Nu vedeam răul din jur
Nu vedeam răul din mine
Tu ai scos la suprafață
Tot ce-i rău și este bine

Milioane de români
Te admiră în tăcere,
Îți simt sufletul distrus
Și se roagă pentru tine

Nu știu cum de încă poți
Să-mi transmiți din când în când
Câte-un gând și-o mângâiere
Că voi reuși luptând

Ești doar un copil și totuși
Dumnezeu te-a construit
Să ne dai la toți curajul
Ce nici nu am bănuit

Un exemplu de putere,
De voință și de forță,
Răsplătit cu neputința
Unui stat corupt și-nfrânt

Nu-ți ascund că uneori
Plâng și-mi urlu disperarea,
Însă îmi revin și lupt
Pentru că știu că m-aștepți

Te voi căuta pe veci,
Drag copil nefericit
Chinuit de unii care
Au satana în a-l lor piept

Scumpă Alexandra noastră
NOI, cu toții te iubim,
Te vom cauta și-n stele
Așteptând un semn divin

Până atunci eu îți promit
Că-i voi pedepsi pe toți
Fără milă sau regret,
Până când vor implora
Mila TA, al TĂU decret!

Mama, tata și cu mine
Și o țară-ntreagă, aproape
Îi vom prinde pe nemernici
Și-i vom chinui cum nici
Diavolul când i-a creat
Nu i-a obosit din bici

Chiar de uneori resimt
Neputința și chiar vina
De a te salva, eu știu
Că există Dumnezeu
Ce-mi va lumina cărarea
Către tine, îngerul meu

Până atunci gheața se-așează
Peste suflet și pământ
Sap, adulmec și îi simt
După mirosul ce-l lasă
Al fricii ce-ncet cuprind

Știu că vin, că sunt aproape
Că voi năvăli năprasnic
Sunt isterici, se agită
Își acoperă urmele toate
Însă frica este-o urmă
Ce le domină azi viața
Iar eu îi pândesc, din umbră

Simt privirea ta din nou,
Mă apasă și mă doare
Nu mă ceartă, nu mă strigă
Pare doar o resemnare

Este blândă, calmă, fermă
Într-un fel, liniștitoare
Nu accept vreodată însă
Să te cred pierdută-n zare

Doar rezistă, ai răbdare!
Nu cedez, știu unde ești
Te voi regăsi curând
Și te vom iubi cu toții,
Milioane pe pământ!”.