Amenzi uriaşe, aplicate la metrou! Pentru ce greşeli dau poliţiştii sancţiuni

Persoanele care nu au respectat măsurile de protecţie împotriva infectării cu noul coronavirus au primit amenzi usturătoare. Poliţiştii de la Brigada de Poliţie Transport Public au aplicat, în perioada 6-12 iulie, 169 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 30.360 lei, în staţiile şi garniturile de metrou.
Romania TV
14 iul. 2020, 07:11
Amenzi uriaşe, aplicate la metrou! Pentru ce greşeli dau poliţiştii sancţiuni

„Din totalul de sancţiuni aplicate, 120 au fost aplicate pentru încălcări ale prevederilor Legii nr. 55/2020, 33 pentru abateri de la normele de convieţuire socială (Legea nr. 61/1991), iar 49 pentru alte abateri conform Legii nr. 150/2005 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor privind călătoria cu metroul, Legii nr. 33/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB), citat de Agerpres.

Poliţiştii spun că vor continua controalele pentru siguranţa cetăţenilor şi pentru menţinerea unui climat de linişte publică.

Scandal la metrou în Bucureşti! Tânăr încătuşat de jandarmi pentru că nu purta corect masca VIDEO

A fost scandal monstru la metrou în Bucureşti. Un tânăr a fost încătuşat, luni dimineaţă, de jandarmi pentru că nu purta masca corect, potrivit România TV

În imagini se vede cum tânărul a fost scos cu forţa de jandarmi din garnitura de metrou. 

Tânărul încătuşat la metrou susţine că purta masca doar pe gură. „A pornit tot scandalul că nu vreau să o pun pentru că mă sufoc”

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Femeie, moartă în frig după ce a fost bătută și dată afară din casă de concubin. Avea 36 de ani
Fanatik.ro
Gripa care nu apare în statistici: de ce sunt mai multe cazuri decât cele raportate. „Vedem doar vârful iceberg-ului”
Capital.ro
Doliu în teatrul românesc. A murit unul dintre cei mai iubiți actori ai României: Un artist rar, talentat și discret
Playtech.ro
Obiceiurile clienţilor din supermarket care îi deranjează pe angajaţi. Nici nu realizezi că faci aceste greşeli
Adevarul
Măsura care îi poate ține pe elevi la școală. „În prima zi n-a venit și au început copiii: păi, nu ne dați azi?”
wowbiz.ro
Mădălin Ionescu, în doliu! Fostul prezentator TV a făcut anunțul trist: „A sfârșit discret, în somn”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Familia Regală a României este îndoliată! S-a stins din viață la vârsta de 83 de ani: „A fost verișoară primară cu Regele Mihai”
iamsport.ro
S-a dus la hotelul lui Mitică Dragomir și a fost revoltat de ce a descoperit: ”Băi, la 4 stele și 1.000 de lei pe cameră?!”
MediaFlux
Franța se răzbună pe România pentru Mercosur. Mișcare extremă care ne lasă fără apărare în fața lui Putin
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend