Băsescu, întâmpinat la Chişinău de simpatizanţi, dar şi de contestatari

Preşedintele Traian Băsescu a fost primit, miercuri, de omologul său din Republica Moldova, Nicolae Timofti, la reşedinţa de stat de la Chişinău. La sosirea la reşedinţa de stat preşedintele Traian Băsescu a fost întâmpinat atât de susţinători cât şi de scandări din partea unor protestatari, informează Agerpres.
Romania TV
17 iul. 2013, 08:02
Băsescu,  întâmpinat la Chişinău de simpatizanţi, dar şi de contestatari

La un capăt al străzii unde se află reşedinţa de stat au venit susţinători ai preşedintelui care îi scandau numele, strigau ”Unirea” şi fluturau steagul României. La celălalt capăt al străzii câţiva protestatari scandau ”Jos unirea”.

După întrevedere, cei doi şefi de stat urmează să aibă convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegaţii.

La finalul convorbirilor, Traian Băsescu şi Nicolae Timofti vor susţine, în jurul orei 11,20, o declaraţie de presă comună.

Vizita la Chişinău a preşedintelui Băsescu mai cuprinde şi întrevederi cu primul-ministru moldovean Iurie Leancă şi cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman.

Şeful statului român va participa şi la ceremonia depunerii de coroane de flori la Monumentul ”Ştefan cel Mare şi Sfânt”, precum şi la un dejun oficial oferit de Timofti la Combinatul de vinuri ‘Cricova’.

De asemenea, Traian Băsescu va avea convorbiri cu primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, iar ulterior se va întâlni cu preşedintele Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova, Vladimir Filat, preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, precum şi cu lideri de opinie şi ai societăţii civile.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Transfer de 1,5 milioane de euro la Universitatea Craiova! Simon Elisor a fost prezentat oficial de campioana României. Update exclusiv
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 1 iulie. Cât valorează euro și dolarul american la începutul lunii. BNR a publicat noile date
Playtech.ro
Măsura prin care ANRE vrea să îi ajute pe români să evite facturile uriașe la energie. Când vei primi avertizare pe telefon despre consum
Adevarul
Leguma care poate pune în pericol glanda tiroidă. Cine trebuie să fie atent la consumul ei, potrivit medicilor
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Ce pachet de acțiuni deține, de fapt, Andrei Nicolescu la Dinamo: ”Atât mai am după ultima actualizare”
MediaFlux
Un an de vechime la pensie va costa mai mult de la 1 iulie. CNPP anunță recalculări
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?