Bucurie în familia lui Bercea Mondial, după reţinerea lui Mircea Băsescu VIDEO

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a fost reţinut de DNA pentru 24 de ore şi va fi dus în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Această decizie a adus bucurie mare în familia lui Bercea Mondial.
Filip Stan
19 iun. 2014, 17:59
Bucurie în familia lui Bercea Mondial, după reţinerea lui Mircea Băsescu VIDEO

După ce au aflat că fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, a fost reţinut pentru 24 de ore, membrii familiei lui Bercea Mondial nu au putut să îşi stăpânească bucuria.

Ne-a luat banii… La puşcărie Mircea Băsescu. Mă bucur foarte mult. Cum e bărbatul meu în puşcărie, de trei săptămâni, aşa vreau să îl vreau şi eu pe el, tot la fel. Şi 24 de ore să facă, dar e arestat. S-a făcut dreptate. Mulţumesc DNA din suflet. Este arestat Mircea Băsescu„, a spus fiica lui Bercea Mondial.

Citeşte şi MIRCEA BĂSESCU reţinut. PRIMA REACŢIE a Preşedinţiei

Mircea Băsescu a fost audiat aproape două ore la DNA, de procurorii anticorupţie. Lui i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, in conformitate cu art. 309 din Codul de procedură penală. Mircea Băsescu este acuzat de trafic de infleunţă.

Citeşte şi Mircea Băsescu, AUDIAT la DNA. „Am fost chemat în calitate de SUSPECT. Fratele meu ştia că sunt şantajat”

Iată comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe o durată de 24 ore (începând de la data de 19.06.2014, ora 19:05, până la data de 20.06.2014, ora 19:05) a inculpatului BĂSESCU MIRCEA, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență.

Citeşte şi Primele ÎNREGISTRĂRI în scandalul Mircea Băsescu-Bercea Mondial: Traian ştie, crezi că nu ştie? VIDEO

Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a rezultat că există probe și indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, inculpatul Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător, prin intermediar, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului, precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Citeşte şi Ponta: Orice decizie se va lua cu Mircea Băsescu, se va spune că e legată de faptul că e fratele preşedintelui

Concret, în ordonanța de reținere se menționează următoarele:

La începutul anului 2011, după ce față de tatăl denunțătorului s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, denunțătorul i-a remis unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă și în schimbul promisiunii că banii vor fi remiși mai departe lui Băsescu Mircea, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului și a altor cereri incidente în respectiva cauză.

Ulterior, pentru că tatăl denunțătorului nu a fost pus în libertate, denunțătorul i-a remis și suma de 350.000 de euro intermediarului, în același scop.

Citeşte şi Bercea Mondial, audiat la DNA în scandalul cu Mircea Băsescu

Intervalul în care denunțătorul i-a remis sume de bani intermediarului este cuprins între 20.02.2011 (data luării măsurii arestării preventive față de tatăl denunțătorului) și 22.02.2012 (data pronunțării hotărârii de condamnare la instanța de fond).

Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunțător intermediarului, Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influența pe care o are asupra magistraților, poate obține o soluție favorabilă pentru tatăl denunțătorului, adică va obține fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Pentru faptul că a mijlocit remiterea banilor, persoana cu rol de intermediar și-a însușit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primit de la denunțător.

Citeşte şi Victor Ponta: Traian Băsescu ar trebui să DEMISIONEZE după scandalul Mircea Băsescu – Bercea Mondial

Inculpatului Băsescu Mircea i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, conformitate cu art. 309 din Codul de procedură penală.

Inculpatul Băsescu Mircea va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul București.

Citeşte şi Băsescu, în lacrimi: Între nevoia de asigurare a justiţiei şi reflexul de a-mi apăra fratele, aleg Justiţia

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. 

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Citeşte şi Noi înregistrări în scandalul Bercea Mondial. Căpăţână susţine că banii au ajuns la Mircea Băsescu VIDEO

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ministerul de Externe al Rusiei amenință România după ce Emil Boc a interzis gimnastele ruse la Cluj: “Vor exista consecințe!”
Capital.ro
Cod Rutier 2026. Permisul de conducere nu este folositor pentru acest vehicul. Este interzis pe drumurile publice
Playtech.ro
Ce trebuie să faci dacă primești o amendă în străinătate. Mulți șoferi români nu cunosc procedura
Adevarul
Cum a fost pregătit Pogromul de la Iași din 1941. Drumul de la ură la unul dintre cele mai mari masacre din istoria României
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Fostul mare atacant de la Dinamo, la un pas de tragedie: ”Am văzut luminița de la capătul tunelului”
MediaFlux
Îl mai recunoști? În anii 2000, era cel mai râvnit bărbat din telenovelele de pe Acasă TV, însă astăzi arată așa. Puțini și-au dat seama cine e
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?