Cine este și cu ce se ocupă tatăl lui Theo Rose. Practică această meserie de 25 de ani

Pe Theo Rose o cunoaște foarte multă lume, fiind o cântăreață apreciată și, mai nou, jurat la Vocea României. Dar puțini sunt cei care știu cine este tatăl său și cu ce se ocupă acesta de mai bine de două decenii.
Alina Costache
30 oct. 2022, 12:08
Cine este și cu ce se ocupă tatăl lui Theo Rose. Practică această meserie de 25 de ani

Potrivit GSP, care a participat la primele turnee județene din acest sezon, desfășurate în Prahova, există doar opt echipe care participă în Cupa Satelor, una dintre acestea fiind cea din comuna Izvoarele, unde este antrenor chiar tatăl lui Theo Rose, Ioan Diaconu.

Tatăl artistei este directorul Centrului Cultural Izvoarele și în timpul liber se ocupă de echipele de fotabal din comuna din județul Prahova.

Citește și: Theo Rose spune adevărul despre telenovela amoroasă prin care a trecut: „S-au întâmplat niște lucruri care m-au durut”

„Ar fi fost minunat ca FRF să investească în Cupa Satelor! Dar, după cum vedeți, jucăm cu veste de acum trei ani, nici mingi nu s-au mai dat. Apa, hrana pentru copii sunt aduse de părinți și de noi. Unii copii vin flămânzi la teren. Un băiețel mi-a zis că nu mai mănâncă trei zile, că a mâncat acum sendviciuri. Îți vine să plângi când auzi așa ceva!”, a spus tatăl lui Theo Rose, după ce a auzit că Federația nu a putut să-i asigure salariul lui Boloni, pentru că trebuie să finanțeze Cupa Satelor.

„Este o competiție frumoasă, dar mă așteptam să participe mai multe echipe în Prahova, nu doar opt. Oficialitățile ar trebui să-și îndrepte mai mult atenția spre Cupa Satelor. Nu văd nicun oficial, care să-și noteze cei mai buni copii”, a adăugat Ioan Diaconu, antrenor în comuna Izvoarele.

Citește și: Theo Rose povestește despre experiența din Thailanda: „M-am ars aici între inimă și ce e în partea cealaltă”

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
Supermarketuri fără făină, lapte, carne și ouă într-o regiune cu numeroși români. De ce se tem oamenii
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT