Decizie ÎCCJ: Parchetul General trebuie să finalizeze dosarul Laurei Codruţa Kovesi până la 1 iunie

Procurorii de la Parchetul General au termen până la 1 iunie să finalizeze ancheta în dosarul în care fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi a fost pusă sub acuzare de Secţia specială în legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa.
Filip Stan
18 ian. 2023, 14:31
Decizie ÎCCJ: Parchetul General trebuie să finalizeze dosarul Laurei Codruţa Kovesi până la 1 iunie

Şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, a iniţiat o nouă acţiune în instanţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care a solicitat judecătorilor să oblige procurorii de la Parchetul General să finalizeze dosarul deschis pe numele ei de Secţia specială în urmă cu patru ani.

„În temeiul art. 488/6 alin. (1) din Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de petenta Kovesi Laura Codruţa privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr. 2505/P/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. Stabileşte termen la data de 01 iunie 2023 până la care procurorul învestit urmează a finaliza dosarul, în condiţiile art. 327 din Codul de procedură penală, termen până la care nu se va putea formula o nouă contestaţie cu privire la durata procesului penal”, a decis Instanţa supremă.

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018 de procuroarea Adina Florea de la Secţia specială, care între timp s-a pensionat. Cauza a fost preluată apoi de Parchetul General, după desfiinţarea Secţiei speciale.

Kovesi se plânge de faptul că are alte trei hotărâri ale Instanţei supreme prin care procurorii sunt obligaţi să finalizeze acest dosar – fie îl clasează, fie o trimit în judecată – însă Parchetul General le ignoră.

În octombrie 2022, într-un interviu acordat publicaţiei G4Media, Kovesi spunea că dosarul nu este închis de Parchetul General din dorinţa, probabil, „de a intimida alţi magistraţi din sistem”.

„Există trei hotărâri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care se explică faptul că fie că tot ceea ce s-a făcut este nelegal şi trebuie închis, fie s-a stabilit un termen de finalizare a dosarului. În continuare, procurorii care au acest dosar ignoră nişte hotărâri definitive. Dosarul nu este închis. Este foarte ciudat. Este foarte greu să îmi explic. Îmi este greu să explic atitudinea procurorilor ierarhic superiori. O să continui să aplic demersurile procedurale. Sunt trei hotărâri ale ICCJ care sunt ignorate. Din martie 2019, nu s-a întâmplat nimic în dosar. În afară de plângeri şi demersuri instituţionale, pe care eu le-am făcut prin avocat, nu s-a întâmplat nimic. Este ţinut acolo, probabil în dorinţa de a intimida pe alţi magistraţi din sistem, de a-l arăta. Uitaţi ce vi se poate întâmpla. Cred că este doar o încercare de a ţine presiunea pe procuror, de a arăta că, atunci când îţi faci treaba, este cineva care îţi va crea probleme”, declara, atunci, Kovesi.

Citeşte şi: ANAF se chinuie să vândă bunurile Elenei Udrea pentru a recupera prejudiciul de peste 8 milioane de lei. Ce maşini şi terenuri i-au fost confiscate

În decembrie 2018, Adina Florea a pus-o sub acuzare pe Laura Codruţa Kovesi, la acea vreme procuror şef al DNA, pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă, într-un dosar care are legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa. Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă, fugit în Serbia. Acesta susţinea că, în anul 2011, Kovesi i-ar fi cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară, cu un avion, din Indonezia, a lui Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

Conform actului de acuzare, în anul 2011, pe vremea când era procuror general, Laura Codruţa Kovesi ar fi pretins şi primit suma de 268.689 lei de la Sebastian Ghiţă în legătură cu extrădarea fostului director al FNI Nicolae Popa. Acesta fugise din ţară, pentru a scăpa de o condamnare de 15 ani închisoare primită în dosarul prăbuşirii FNI, fiind localizat în Jakarta (Indonezia). Concret, banii primiţi de la Sebastian Ghiţă ar fi fost folosiţi pentru plata cheltuielilor de transport cu avionul trimis în Indonezia, Nicolae Popa fiind adus în ţară de poliţişti şi un ofiţer SRI.

De asemenea, Adina Florea o acuza pe Kovesi de mărturie mincinoasă, deoarece aceasta ar fi declarat, în aprilie 2017, când a fost audiată la Parchetul General, că nu s-a întâlnit niciodată într-un cadru privat cu Sebastian Ghiţă, deşi în presă au apărut imagini cu cei doi la o cramă deţinută de omul de afaceri.

Ulterior, în martie 2019, Florea a plasat-o pe Kovesi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu interdicţia de a părăsi România.

Kovesi a contestat controlul judiciar în instanţă iar în aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a revocat măsura dispusă de Adina Florea.

Judecătorul care a luat această decizie a explicat în motivare că măsura controlului judiciar luat faţă de Kovesi este nelegal, iar acuzaţiile aduse acesteia erau lipsite de „precizie, claritate şi de suport probator”.

Citeşte şi: Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, audiat la DNA

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Juri Cisotti, portret de fotbalist: „Ai mei știu că sunt puțin nebun”. Interviu exclusiv
Capital.ro
Amendă de 6.000 de lei pentru români de Crăciun și Revelion. Interzis pentru românii care stau la bloc
Playtech.ro
Mega-proiectul abandonat din timpul lui Ceaușescu revine oficial la viață. Tarnița, hidrocentrala de 1.000 MW care va costa peste 1 miliard de euro
Adevarul
Rusia vrea să construiască o centrală nucleară pe Lună în următorii zece ani. Rosatom și Institutul Kurchatov, implicate în proiect
wowbiz.ro
Clipe cumplite pentru Loredana Groza, în prag de sărbători! Tatăl artistei se află în stare gravă la spital: „Tata…fă-te bine”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce cadouri se dau de Crăciun în familia lui Dan Negru. Prezentatorul Kanal D a dezvăluit și ce își dorește pentru 2026
iamsport.ro
Dan Șucu, acuzat direct că ar fi cumpărat Genoa cu ”bani furați”! Ce afaceri ”de milioane de euro” cu statul ar avea: ”Folosește o firmă dintr-un sat din județul Galați”
MediaFlux
Ce înseamnă, de fapt, Ajunul Crăciunului și de ce este considerat o noapte magică
stirilekanald.ro
Explozie pe Autostrada A1! Un camion plin cu GPL a sărit în aer după un accident cu un TIR. Imagini șocante
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend