Despăgubiri de PESTE 4 MILIOANE de euro, în urma TRAGEDIEI din Muntenegru

Suma despăgubirilor aferente dosarelor de daună soluţionate şi în curs de soluţionare deschise în urma accidentului de autocar produs în Muntenegru pe 23 iunie 2013 se ridică la peste 4,2 milioane euro, a anunţat, marţi, Omniasig.
Romania TV
17 iun. 2014, 14:29
Despăgubiri de PESTE 4 MILIOANE de euro, în urma TRAGEDIEI din Muntenegru

Compania reaminteşte faptul că autocarul implicat în accident era asigurat de către Omniasig Vienna Insurance Group (VIG), printr-o poliţă de răspundere civilă auto obligatorie (RCA) şi o poliţă de asigurare facultativă Casco.

„În baza poliţei RCA au fost deschise 47 dosare de daună pentru cei 45 de pasageri ai autocarului şi cei doi şoferi, precum şi un dosar pe Carte Verde pentru un cetăţean din Muntenegru. 40 de cazuri au fost deja soluţionate pe cale amiabilă, două sunt în curs de soluţionare pe aceeaşi cale, iar în cadrul dosarului de daună care avea ca obiect pretenţiile de despăgubire formulate de către familia şoferului vinovat de producerea accidentului, aceste pretenţii nu au fost, din păcate, acoperite de poliţa RCA. Sperăm că şi celelalte patru cazuri să fie rezolvate pe cale amiabilă, iar dacă acest lucru nu se va realiza, este probabil ca acestea să fie soluţionate de către instanţele de judecată competente, conform prevederilor legale în vigoare”, menţionează compania Omniasig într-un comunicat.

Valoarea totală a despăgubirilor acordate pentru riscurile de deces şi de vătămare corporală în cele 42 de cazuri soluţionate pe cale amiabilă şi a dosarului deschis pentru vătămarea corporală a minorului muntenegrean se ridică la 4,15 milioane de euro. De asemenea, şi pentru dosarele nesoluţionate încă, Omniasig precizează că a constituit rezerve de daună corespunzătoare.

CARNAGIU în Muntenegru. Imagini TERIFIANTE de la accidentul în care au murit 19 români FOTO

Totodată, compania susţine că în baza poliţei CASCO, pentru acoperirile de asigurare a bagajelor, deces şi invaliditate permanentă, au fost plătite despăgubiri în valoare de 88.000 euro, conform limitelor individuale specificate în contractul de asigurare.

„Dorim să subliniem din nou că toate poliţele emise de Omniasig VIG sunt sigure şi valide şi ne menţinem angajamentul permanent de a respecta toate obligaţiile contractuale faţă de toţi clienţii noştri. Orice alte informaţii contrarii apărute în mass-media sunt nefondate, incorecte şi de natură a aduce serioase prejudicii de imagine companiei noastre”, se mai spune în comunicat.

Omniasig Vienna Insurance Group este una dintre cele mai mari companii de asigurări generale din România. Astfel, capitalul social al companiei este în valoare de 439,64 milioane de lei, marja de solvabilitate disponibilă este de 229,1 milioane de lei (în condiţiile în care marja de solvabilitate minimă impusă de lege este de 151,5 milioane de lei), gradul de solvabilitate este de 151,19%, iar coeficientul de lichiditate de 1,47.

Tragedia din Muntenegru, povestită chiar de victime. Declaraţia femeii care a asigurat TRADUCEREA

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Andrei Vochin scrie despre problema reală pe care Gică Hagi o are la naționala României: „Între vină și explicația unei decizii”
Capital.ro
Aproape 5.000 de dosare de pensii au ajuns la CCR. Primul termen de judecată este programat pe 26 octombrie
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte