Două pisici din New York au fost testate pozitiv cu coronavirus. Sunt primele animale de companie infectate din SUA

Două pisici din New York sunt primele animale de companie infectate cu COVID-19 în SUA. Acestea au fost testate după ce au prezentat simptome respiratorii uşoare. 

RomaniaTV.net
23 apr. 2020, 12:20
Două pisici din New York au fost testate pozitiv cu coronavirus. Sunt primele animale de companie infectate din SUA

Un medic veterinar a testat prima pisică din casă după ce a prezentat semne respiratorii uşoare, dar niciunul dintre proprietari nu a fost confirmat cu virusul. Este posibil, au spus oficialii, că pisica să fi fost infectată de cineva din afara casei, sau cineva din casă, cu simptome uşoare sau fără simptome, ar fi putut transmite virusul.

Cea de-a doua pisică, dintr-o altă zonă din New York, a fost testată după ce a prezentat semne de boală respiratorie. Proprietarul acelei pisici a fost testat pozitiv pentru Covid-19 înainte ca pisica să se îmbolnăvească, potrivit metro.co.uk. 

Citeşte şi: O angajată Metrorex, confirmată cu coronavirus. Colegii cu care a intrat în contact vor intra în izolare

Se aşteaptă ca cele două pisici să se recupereze complet. Pe lângă acestea, un leu şi un tigru din New York au fost confirmate anterior cu nou coronavirus

Oficialii încă învaţă multe despre coronavirus şi animale de companie, dar CDC recomandă ca oamenii să limiteze interacţiunile dintre animalele lor de companie şi persoanele sau animalele din afara gospodăriei.

Citeşte şi: Cum s-a infectat ÎPS Pimen cu coronavirus. Ce a scos la iveală ancheta epidemiologică de la Mănăstirea Sf. Ioan din Suceava

Pisicile ar trebui să fie ţinute în interior când este posibil, a transmis CDC, iar câinii ar trebui să fie plimbaţi la lesă, menţinând cel puţin doi metri faţă de alte persoane şi animale.

De asemenea, câinii ar trebui să evite şi locurile publice unde se adună un număr mare de oameni şi animale, cum ar fi parcurile pentru câini.