Expunerea la microbi întăreşte sistemul imunitar al copiilor. Microbiolog: „Suntem paranoici când vine vorba despre mizerie”

Expunerea la murdărie și germeni întăreşte sistemul imunitar al copiilor. Micorbiologul Jack Gilbert, care studiază ecosistemele microbiene la Universitatea din Chicago, a analizat efectele microbilor asupra organismelor celor mici într-un studiu publicat în The New England Journal of Medicine şi a ajuns la concluzia că aceştia au o serie de beneficii.
Romania TV
06 iul. 2020, 09:23
Expunerea la microbi întăreşte sistemul imunitar al copiilor. Microbiolog:

Prin urmare, Gilbert face un apel la părinţi să nu se mai panicheze atunci când micuţii intră în contact cu germenii. În fapt, este imposibil să ne ferim de aceştia, pentru că microbii sunt o formă de viață mult mai numeroasă decât toate celelalte forme de viaţă de pe planetă. Ȋn corpul unui om există de aproape 10 ori mai multe celule microbiene decât celulele specifice organismului uman.  

În plus, specialistul atrage atenţia că nu toţi microbii sunt răi. Microbii „răi” sunt cei patogeni, care transmit boli.

„Acea suzetă murdară care a căzut pe podea, dacă o ții în gură și o lingi și apoi o pui înapoi în gura lui Tommy, îi va stimula sistemul imunitar, care va deveni mai puternic”

Jack Gilbert, care este şi coautor al cărţii Dirt is Good: The Advantage of Germs for Your Child’s Developing Immune System, a spus că, în prezent, este preocupat de excesul de zel de care dau dovadă mulţi părinţi pentru a-şi ţine copiii la distanţă de germeni.

„Este bine să vă spălaţi mâinile dacă există o răceală sau un virus gripal, dar dacă interacționează cu un câine și câinele îi linge fața, acest lucru nu este unul rău. De fapt, este extrem de benefic pentru sănătatea copilului”, completează specialistul.

Citelte şi Copiii născuţi în luna iulie, înzestraţi cu calităţi deosebite, care-i diferenţiază de restul copiilor

Cum se face că germenii ajută la întărirea sistemului imunitar al celor mici? Desigur, există şi o explicaţie ştiinţifică. Gilbert spune că celulele neutrofile care luptă împotriva infecției din corpul nostru devin „pro-inflamatoare” atunci când așteaptă ceva de făcut. Deci, fără cantități mici de germeni cu care corpul să lupte, acele neutrofile devin „exploziv inflamatorii”.

„Asta declanșează astmul și eczemele și, de multe ori, alergiile alimentare”.

Referitor la aspectul dezinfectării mâinilor, specialistul este de părere că nu este cazul ca cei mici să folosească dezinfectant, apa caldă şi săpunul fiind suficiente.

Cât despre mitul conform căruia poţi consuma un aliment care a căzut pe jos, dacă l-ai ridicat în mai puţin de cinci secunde, Gilbert spune că acest aspect este irelevant, întrucât microbilor le ia mai puțin de o secundă să se aşeze pe alimente. Când mâncarea ajunge pe jos, preia imediat microbi care sunt, însă, în cea mai mare parte inofensivi. 

„Nu te poţi ascunde de microorganisme. Literalmente trăieşti şi respiri într-o mare de bacterii. Şi iată că cei mai mulţi dintre noi nu suntem bolnavi. Suntem paranoici când vine vorba despre mizerie. Sunt oameni care vin în contact zilnic cu mulţi microbi şi nu se îmbolnăvesc niciodată”, spune biologul Jack Gilbert.

Dacă ajung pe o bucată de mâncare, microbii contribuie la dezvoltarea sistemului imunitar, susţin specialiştii. Singurul moment când trebuie să ne temem în legătură cu contaminarea mâncării este atunci când ne aflăm în compania unor persoane bolnave sau într-un loc cu igienă precară. Acest lucru este, desigur, aplicabil şi în cazul celor mici.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Cele mai ieftine 10 mașini electrice pe care le poți cumpăra în România în 2026
Capital.ro
Ai luat amendă în Bulgaria și ai trecut granița? Detaliul pe care mulți șoferi nu îl cunosc
Playtech.ro
Greșeli de limba română pe care le facem fără să ne dăm seama. Formele corecte, explicate prin exemple
Adevarul
Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte