Fitch Ratings confirmă ratingurile creditelor pe termen lung în valută şi monedă locală ale Municipiului Bucureşti la BBB minus

Fitch Ratings a confirmat vineri ratingurile pentru creditele pe termen lung în valută şi monedă locală ale municipiului Bucureşti la ''BBB minus'', perspectiva asociată fiind stabilă, informează un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
Filip Stan
06 iul. 2019, 08:25
Fitch Ratings confirmă ratingurile creditelor pe termen lung în valută şi monedă locală ale Municipiului Bucureşti la BBB minus

Fitch Ratings a confirmat vineri ratingurile pentru creditele pe termen lung în valută şi monedă locală ale municipiului Bucureşti la ”BBB minus”, perspectiva asociată fiind stabilă, informează un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. De asemenea, Fitch a confirmat calificativul pe termen scurt în valută la ”F3”.

Ratingurile oraşului sunt limitate de cele ale României (”BBB minus” / perspectivă stabilă) deoarece profilul de creditare individual (SCP) al municipiului Bucureşti este evaluat la „bbb plus”. Acest profil de creditare reflectă o combinaţie între evaluarea privind nivelul mediu redus al profilului de risc şi nivelul solid al datoriei, care duc la o evaluare a sustenabilităţii datoriei la „aa”. De asemenea, ratingurile oraşului nu sunt afectate de niciun risc asimetric sau de sprijinul extraordinar din partea guvernului central, apreciază agenţia de evaluare financiară.

Bucureştiul, cu 2,105 milioane de locuitori, este capitala României şi este de departe cel mai mare oraş al ţării, iar nivelul de bunăstare este substanţial mai mare decât media naţională. În Bucureşti se află 11% din populaţia României iar oraşul contribuie cu peste 20% la PIB-ul naţional.

Rata şomajului este foarte scăzută, de 1,4% la finele lui 2018, iar oraşul este atractiv pentru cei care îşi caută un loc de muncă. În contrast cu tendinţa generală din România, populaţia Bucureştiului este în creştere, datorită migraţiei. Profilul economic al oraşului este condus de sectorul serviciilor, asigurând un nivel de bunăstare mult mai ridicat decât media naţională. PIB-ul său per capita este de peste patru ori mai mare decât media naţională, estimează Fitch.

Oraşul are surse stabile de venituri, perspectivele privind creşterea veniturilor fiind în linie cu avansul PIB-ului naţional. Veniturile din taxe şi impozite reprezintă majoritatea veniturilor operaţionale ale Bucureştiului (peste 99% în 2018). Pe baza statului său de capitală, Bucureştiul este mai puţin dependent de transferurile de la guvernul central.

Ratingurile Bucureştiului sunt constrânse de cele suverane ale României. În cazul unei revizuiri în creştere a ratingurilor suverane, calificativul atribuit Bucureştiului ar putea fi îmbunătăţit. De asemenea, ratingul oraşului ar putea fi revizuit în scădere în cazul retrogradării calificativelor atribuite României, avertizează Fitch.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT