FSLI: Sancţionarea învăţătoarei Dana Blându este corectă. Cerem interzicerea prin lege a fondului clasei

Decizia Consiliului de Administraţie al Şcolii Generale nr. 10 "Maria Rosetti" Bucureşti, de sancţionare a învăţătoarei Dana Blându este corectă, spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), solicitând şi interzicerea prin lege a fondului clasei.
Alina Costache
10 ian. 2014, 12:33
FSLI: Sancţionarea învăţătoarei Dana Blându este corectă. Cerem interzicerea prin lege a fondului clasei

FSLI consideră corectă decizia Consiliului de Administraţie al Şcolii „Maria Rosetti”, de sancţionare a învăţătoarei Dana Blându arătând că, la fel ca în cazul de la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, federaţia se delimitează de astfel de practici care sunt „o ruşine pentru sistemul de învăţământ românesc”.

„Asemenea persoane, care îşi vând demnitatea şi onoarea pentru diverse sume de bani, nu fac cinste profesiei de dascăl, nu îşi au locul în sistemul educaţional şi împotriva lor trebuie adoptate măsuri aspre de sancţionare”, a precizat preşedintele FSLI, Simion Hancescu, potrivit Mediafax.

FSLI consideră că astfel de practici, ca şi „încurajarea constituirii «fondului clasei», atât de mult hulit, prin toate mijloacele de comunicare, de părinţi, de factorii de decizie din învăţământ şi de întreaga clasă politică, îşi au rădăcinile în subfinanţarea cronică, în ultimii 24 de ani, a învăţământului românesc de stat şi în salariile de mizerie ale cadrelor didactice”.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ susţine interzicerea, prin lege, a «fondului clasei», dar acest lucru va fi posibil numai dacă Guvernul României se va «trezi» şi, în «cel de-al treisprezecelea ceas», va aloca 6 la sută din PIB pentru finanţarea învăţământului, aşa cum prevede legea, pentru ca sistemul să funcţioneze în parametrii normali! Totodată, apreciem că acei primari şi consilieri locali, care nu sunt capabili să asigure, din bugetele locale, fondurile pentru acoperirea cheltuielilor materiale strict necesare pentru buna funcţionare a unităţilor de învăţământ de pe raza unităţii administrativ – teritoriale, nu au ce să caute în fruntea comunităţilor locale respective”, se arată în comunicatul transmis de FSLI.

Citeşte şi: Învăţătoarea Dana Blându, DEMISĂ de la Şcoala 10 după scandalul cadourilor

Sindicaliştii mai susţin că pentru stoparea problemelor din învăţământ ar trebui adoptate măsuri urgente de modificare a legislaţiei, în special a Legii Educaţiei, în vederea simplificării procedurii de sancţionare disciplinară a personalului didactic, a institutirii, prin lege, a unor măsuri de protecţie a personalului din unităţile de învăţământ împotriva violenţei verbale şi fizice a părinţilor şi elevilor, manifestată din ce în ce mai des, potrivit sindicaliştilor, şi regândirea sistemului de salarizare a personalului din învăţământ.

Vineri, reprezentantul Consiliului Local al Sectorului 2 în Consiliul de Administraţie al Şcoli 10, Mihail Brancu, a declarat că s-a decis desfacerea contractului de muncă al învăţătoarei Dana Blându, începând din aceeaşi zi, adăugând că „nu putea o asemenea doamnă să pună o pată pe tot învăţământul românesc”.

ISMB s-a autosesizat, la sfârşitul anului trecut, în cazul învăţătoarei Dana Blându, de la Şcoala nr. 10, care ar apărea într-o înregistrare, făcută de mama unui copil de la clasa ei, cerând părinţilor bani pentru cadourile ce urmau să fie date de sărbători unor angajaţi ai unităţii.

În paralel, s-a constituit o comisie de disciplină la nivelul unităţii de învăţământ.

Totodată, ISMB a sesizat, în 30 decembrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, în legătură cu presupuse fapte penale săvârşite de învăţătoarea Dana Blându.

Reprezentanţii ISMB declarau atunci că aspectele penale în acest caz vor fi analizate de către Parchet, iar cele administrative, de către unitatea de învăţământ.

Dosarul înregistrat la Parchetul Judecătoriei Sectorului 2 a fost trimis, miercuri, de procurori la Secţia 6 Poliţie, unde sunt audiaţi, începând de joi, părinţi ai copiilor de la clasa învăţătoarei. Joi au fost să dea declaraţii femeia care a înregistrat-o pe învăţătoare atunci când cerea bani pentru cadouri şi alţi doi părinţi.

Potrivit anchetatorilor, după ce vor fi audiaţi cei aproximativ 20 de părinţi, va fi citată pentru a se prezenta la Secţia 6 Poliţie şi învăţătoarea Dana Blându.

Dana Blându CONTESTĂ demiterea. Avocat: Procesul îl câştigăm fără doar şi poate

Inspectorul şcolar general al Capitalei, Constantin Trăistaru, a anunţat, joi, că o decizie în cazul învăţătoarei Dana Blându de la Şcoala nr. 10 va fi luată după hotărârea Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ.

La rândul lor, poliţiştii Secţiei 6 din Capitală care cercetează cazul învăţătoarei acuzate că cerea bani de cadouri de la părinţi vor lua în calcul, la instrumentarea dosarului, inclusiv rezultatele anchetei interne derulate la Şcoala nr. 10, au declarat surse din Poliţie.

Pe de altă parte, Trăistaru a confirmat că ISMB i-a suspendat contractul de detaşare pe funcţie a directoarei de la Şcoala 10, după ce aceasta formulase o solicitare în acest sens.

Directoarea Camelia Maria Fercu a prezidat şedinţa CA de vineri, mandatul ei la conducerea şcolii urmând să se încheie luni, 13 ianuarie.

Anchetele în acest caz au început după ce în presă a fost prezentată o înregistrare video preluată de pe YouTube, în care este surprinsă o discuţie între părinţi şi o învăţătoare de la Şcoala nr. 10 din centrul Capitalei, care cere bani pentru cadourile de sărbători.

Părinţii îi reproşează învăţătoarei că le cere prea mulţi bani, aceasta spunând că trebuie să fie oferite cadouri atât secretarei şcolii şi bibliotecarei, cât şi paznicilor şi femeilor de serviciu.

CITEŞTE ŞI: NEREGULI pe linie la Şcoala Generală 10. Noi dezvăluiri făcute de un părinte

Potrivit discuţiei surprinse în înregistrarea video, învăţătoarea le reproşează părinţilor că nu au strâns suficienţi bani de cadouri: „Astea-s cadourile voastre? Am sunat. Mai vine ceva, nu mai vine. Atât vă reprezintă? Nu sunteţi cartofi, nu sunteţi oi să vă învăţ!”.

„Eu v-am întrebat: v-aţi organizat? Este în politica românească, balcanică, de sărbători să se ofere. Mi s-a spus că aveţi un buget de 50 de lei la patru oameni. Şi am întrebat cui daţi aceste cadouri? Mi s-a spus: trei profesori şi un director. Şi cealaltă directoare are bube? Şi copiii nu salută doctorul, femeile de serviciu?”, le reproşează învăţătoarea părinţilor.

Când un părinte spune că deja au dat 200 de lei în 26 noiembrie şi susţine că nu este normal să dea 1.000 de lei că vine Moşul, învăţătoarea îi răspunde: „Bun, foarte bine, asta vă reprezintă!”.

Învăţătoarea spune apoi că de 50 de lei pot fi cumpărate sticle cu băutură pentru paznici: „Cincizeci de lei de la Moş duceţi spre cele şapte sticle de băutură pentru bodyguarzi. Şapte ori şapte sunt 49. Ce am cerut, fratele meu, ce am cerut?. Foarte bine, şapte lei pentru bodyguard nu e nicio problemă. Un cadou pentru bodyguard este perfect la 10 lei. Dar ca să îi dai secretarei şcolii, bibliotecarei şi informaticii …”.

SCANDALUL de la Şcoala 10 ia amploare. Părinţii dau cadou diamante şi plătesc leasing la maşini

Întrebată de un părinte de ce trebuie să dea bani pentru bibliotecară şi pentru informatică, învăţătoarea îi răspunde: „Pentru că este în comunitate, doamnă”.

Atunci când părinţii îi spun că nu pot da 500 de lei pentru cadouri, profesoara le răspunde: „Nu este problema mea! Pe mine nu mă încălzeşte, nu primesc onoruri, nu mă mută de la ţară, nu mi se întâmplă nimic. Copiii voştri însă o să fie, în schimb, nişte săraci în suflet! Pentru că i-am văzut cum doreau să se ducă să ofere”.

Învăţătoarea le spune apoi că „următoarea mişcare este de Paşte” şi le recomandă să se gândească până atunci dacă doresc să se alinieze „unui sistem românesc, balcanic, de stat”.

Aceasta a mai spus că, nici când avea „clasă de ţigani”, nu avea aşa cadouri.

DailyBusiness
România trece la rovinieta după kilometri parcurși. Plata devine automatizată
Spynews
Nouă copii, căutați toată noaptea în munți, după ce s-au rătăcit, prin frig și întuneric. În ce stare i-au găsit salvamontiștii | FOTO
Bzi.ro
Diana Munteanu a impresionat în costum de baie! Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat primul 11 al FCSB cu Aberdeen. Revine Radunovic! Unde sunt singurele semne de întrebare. Exclusiv
Capital.ro
S-a stins un mare actor. Toată lumea e în doliu: A fost un om de un talent remarcabil
Playtech.ro
Prioritate pe Drum Național – regula care încurcă șoferii. Ce trebuie să știi în 2025
Adevarul
Multinaționalele iau în calcul majorarea prețurilor sau relocarea din cauza taxelor suplimentare
wowbiz.ro
Doliu în lumea sportului! Pilotul de raliuri Dan Bodea a murit în urma unui accident, în timpul autocrossului de la Campulung: „Amintirea ta va rămâne mereu vie”
Evz.ro
Pilonul II de pensii. Efectele contribuțiilor neregulate și ale schimbării locului de muncă
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
A murit Terence Stamp, care l-a jucat pe Generalul Zod în „Superman”! Actorul s-a stins la 87 de ani
Cancan.ro
Cauza morții Ralucăi Pânzaru, tânăra de 28 de ani găsită fără suflare într-un apartament din Iași. NU s-a sinucis!
iamsport.ro
A refuzat să-i mai vorbească timp de 6 luni după `Pizzagate`. Dezvăluirea făcută la BBC
MediaFlux
Carduri cu 500 de lei pentru rechizite. Ministrul Dragoș Pîslaru: ”Trebuie cheltuiți până pe 31 august”
stirilekanald.ro
Raluca Pânzaru NU s-a sinucis! Cum a murit, de fapt! Breaking news
Ce decizie au luat Vladimir Putin și Donald Trump după întâlnirea din Alaska