„Trei miliarde de celule. Atâtea are o fiinţă. Încet şi ireversibil, ele dispar, şi odată cu ele se duce viaţa. Pentru că celulele sunt esenţă”.

Acesta era crezul lui George Emil Palade, medic şi cercetător american de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în 1974. Chiar dacă toată cariera în cercetare şi-a desfăşurat-o în Statele Unite, unde a lucrat, pe rând, la Universitatea Rockefeller, Universitatea Yale şi Universitatea San Diego, George Palade s-a format la Facultatea de Medicină a Universităţii Bucureşti, unde a studiat între anii 1930-1940, pe care a absolvit-o cu titlul de doctor în medicină.

Alte Articole

BACK TO ORIGINS! – Incursiune în istoria Egiptului antic, ...

Salarii profesori 2024. Bani mai mulţi pentru dascăli, Ligia ...

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, între anii 1942 şi 1945, doctorul Palade a servit patri în Corpul Medical al Armatei Române, iar în 1946 s-a căsătorit cu fiica industriaşului Nicolae Malaxa, Irina Malaxa, împreună cu care a părăsit România în acelaşi an, mergând să îşi dezvolte cariera în cercetare în Stetele Unite.

Citeşte şi: S-a decis cum se vor da examenele de Evaluare Naţională 2020 şi Bac 2020

Renumitul biolog Louis Pateur spunea că „în orice mare savant se va găsi şi un mare patriot”, iar asta explică apropierea lui George Palade de mediul academic românesc pe tot parcursul vieţii şi dorinţa sa ca, după moarte, cenuşa sa să fie împărţită şi împrăştiată jumătate la Aspen, în Colorado, iar cealaltă jumătate în Munţii Bucegi.

Îndemnat de unul dintre mentorii săi, Grigore T. Popa, dar şi de neurochirurgul Dimitrie Bagdasar, George Palade a luat calea Americii cu gandul de a-şi completa studiile pentru câţiva ani. Grigore Popa chiar i-a scris mai multe scrisori de recomandare către universităţi de prestigiu din SUA şi Anglia, dar singura de la care a primit răspuns a fost Universitatea din New York.

Între 1946 şi 1950 studiază pentru a-şi lua doctoratul, sub îndrumarea profesorului Albert Claude, la Universitatea Rockefeller, iar din 1949 încep deja să i se publice studiile. Studiază tehnica de fracţionare celulalră, inventată de colaboratorul său, profesorul Claude, pe care o perfecţionează vizibil.

Tot la invitaţia profesorului belgian, doctorul Palade începe să lucreze în laboratorul de patologie al Institutului Rockefeller, cunoscut ca şi „colivia de aur a minţilor din ştiinţa mondială”.

Doctorul Roxana Georgescu, de la Universitatea Rockefeller, explică munca lui Palade şi importanţa acesteia.

„Noi nu realizăm ce au făcut ei. La mijlocul secolului XX, biologii credeau că celula, citoplasma, este o masă nediferenţiată, practic. Ei, când au aplicat metodele de fracţionare celulară prin centrifugare, au realizat că pot să se uite la substructuri celulare. Dacă suntem pe vârful unui munte, vedem un oraş, după care vedem în casă, vedem pe masă şi vedem scrumul dintr-o scrumieră”, detaliază Roxana Georgescu.

Citeşte şi: Universitatea Tiffin, prima universitate 100% americană din România, şi-a adaptat condiţiile de admitere în contextul COVID-19

În 1974, George Emil Palade, împreună cu belgienii Albert Claude şi Christian de Duve, primesc Pemiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, pentru „descoperiri privind organizarea funcţională a celulei, ce au avut un rol esenţial în dezvoltarea biologiei celulare moderne”.
Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă recunoaşterea din partea Academiei Regale Suedeze, trebuie amintit că Palade este considerat părintele biologiei celulare. Cercetările şi descoperirile sale stau la baza cercetărilor moderne ale unor maladii ca Alhzeymer sau a unor forme de cancer. Cercetătorul de origine română a avut în cariera sa un principiu care în zilele noastre pare foarte simplu: „pentru a cunoaşte şi trata boala, trebuie întâi să o înţelegi”.

La ceremonia de decernare a Premiilor Nobel de la Stockholm, George Palade a vrut să aibă lângă el familia, din care făceau parte şi cei doi nepoţi ai săi, rămaşi în România, profesorul Radu Şerban Palade şi profesor doctor C. D. Zeletin, şi surorile doctorului, dar regimul comunist nu permitea ieşirea din ţară, teoretic, pentru niciun motiv.

Totuşi, chiar si un regim opresiv şi absurd, ca cel din România acelor ani, a trebuit să cedeze în faţa unei recunoaşteri de asemenea anvergură, astfel că membrii familiei lui George Palade au primit paşapoarte şi li s-a permis să îi fie alături în cel mai important moment al vieţii sale şi chiar al mediului academic român, al cărui produs a fost, până la un punct.

Palade a descris primirea Premiului Nobel ca pe o experienţă unică, dar poate nu aşa cum ar vedea-o majoritatea oamenilor, ci ca pe una a recunoaşterii meritelor muncii „în urma căreia nu capeţi nici un fel de privilegiu, ci doar obligaţii şi responsabilităţi”.
Profesorul doctor al Facultăţii de Medicină a Universităţii Yale, Fred Gorelick explică ce fel de om era George Palade, atât ca prieten, cât şi ca cercetător, dedicat nu doar muncii sale, ci şi sprijinirii colegilor.

„L-am cunoscut pe doctorul Palade aici, când îmi începusem munca în cercetare. Era prima mea experienţă ca cercetător, în 1977, la puţin timp după ce primise Premiul Nobel. Avea o bunătate şi o sensibilitate aparte şi vă voi spune o poveste personală. Scriam prima mea cerere de acordare de fonduri, iar noi, ca oameni de ştiinţă, trăim din aceste fonduri pe care le primim de la Institutul Naţional de Cercetare. Am primit răspunsul şi evaluarea era groaznică, eram desfiinţat. Cumva, George a aflat despre asta şi mi-a transmis că vrea să mă întâlnească. Imaginaţi-vă un laureat al Premiului Nobel, şeful unui imens departament, cunoscut în toată lumea, care şi-a anulat toate întâlnirile pentru două zile şi jumătate şi a stat cu mine şi am rescris cererea de la cap la coadă. Nimeni nu a mai făcut asta pentru mine vreodată, chiar dacă am avut parte de mentori minunaţi, cărora le sunt profund recunoscător.”.

Citeşte şi: CURSURI ONLINE. Gabriela Firea, anunţ important pentru elevi

În 1990, Palade, împreună cu soţia sa de atunci, cercetătoarea Marilyn Farquhar, se mută în California, unde devine decan ştiinţific al Universităţii California San Diego. Aici şi-a trăit ultima parte a vieţii, pană în anul 2008, când a murit la vârsta de 96 de ani.
Profesorul Gorelick, un apropiat al doctorului Palade, povesteşte cum, la comemorarea unui an de la dispariţia savantului, apropiaţii au avut ocazia să cunoască o latură a acestuia pe care nu o ştiau.

Marilyn Farquhar le-a prezentat fotografii personale din drumeţiile pe munte ale lui Palade, care erau marea sa pasiune din afara ştiinţei, în care apărea în pantaloni scurţi şi bocanci, o imagine mult diferită de cea pe care o ştiau, mereu îmbrăcat în costum elegant.
George Palade şi Philip Palade, fiii savantului, au anunţat, după moartea părintelui, că au evaluat premiul şi medalia Nobel, care aveau o valoare de aproximativ 400.000 de dolari, dar au ales să le doneze României, în urma indicaţiilor specifice din testamentul doctorului Palade.

Acesta a specificat că cele două recunoaşteri vor fi permanent expuse la Bucureşti, ca sursă de inspiraţie pentru studenţii la medicină ce doresc să urmeze o carieră în cercetare.

O tristeţe resimţită de urmaşii savantului George Palade este faptul că, în ciuda aprecierii pe care acesta a arătat-o faţă de patria sa şi de mediul academic din România, capitala Bucureşti nu are nici o stradă care să îi poarte numele, un gest de apreciere atât de simplu, dar care nu a fost făcut nici măcar în ultimii 30 de ani, după Revoluţia din decembrie 1989.

Citeşte şi: Elevii se întorc la şcoală după terminarea stării de urgenţă. Ministrul Educaţiei: „Ordinul va fi semnat săptămâna viitoare”