Gheorghe Ştefan Pinalty, condamnat definitiv la 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare

Gheorghe Ştefan Pinalty, fostul primar al municipiului Piatra-Neamţ, a fost condamnat definitiv, vineri, de judecătorii Curţii de Apel Bacău (CAB), la 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare, pentru spălare de bani şi acte de comerţ incompatibile cu funcţia, potrivit minutei publicată pe site-ul CAB.
Romania TV
29 iun. 2018, 16:21
Gheorghe Ştefan Pinalty, condamnat definitiv la 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare

Pedeapsa cea mai mare a fost pentru spălarea banilor, Gheorghe Ştefan fiind condamnat la 3 ani de închisoare, la care s-a aplicat un spor de pedeapsă de 3 luni pentru condamnările pentru infracţiunea de acte de comerţ incompatibile cu funcţia, scrie Agerpres.

Instanţa a mai condamnat patru firme la plata unor amenzi şi interdicţia participării la proceduri de achiziţie publică în următorii doi. Astfel, Best GSG SRL a primit o amendă de 30.000 de lei, Giga Star SRL are de achitat o amendă de 30.000 de lei, Sonic Media SRL va plăti o amendă de 24.000 lei şi Euromedia TV, o amendă de 20.000 de lei.

În prima instanţă, la Tribunalul Neamţ, Gheorghe Ştefan a fost condamnat la 2 ani de închisoare, pedeapsă care a fost contopită cu cea de 6 ani de închisoare din dosarul Microsoft. Fostul primar de Piatra-Neamţ a primit doar un spor de 3 luni de închisoare şi a avut de executat în final 6 ani şi 3 luni. Curtea de Apel Bacău nu a mai admis contopirea pedepsei cu cea din dosarul Microsoft, pentru care Gheorghe Ştefan a fost eliberat condiţionat după ce a executat o treime.

Cele patru firme au fost achitate de Tribunalul Neamţ, ca primă instanţă, şi condamnate de Curtea de Apel Bacău.

Gheorghe Ştefan a fost trimis în judecată, în acest dosar, de procurorii DNA Bacău pe data de 23 decembrie 2014.

Fostul primar de Piatra Neamţ era acuzat că, începând cu anul 2009, a administrat în fapt SC Strong Montaj SA (fosta SC Tehnoutilaj SA), folosindu-se de interpuşi, care au acceptat să figureze formal ca asociaţi şi administratori.

„Gheorghe Ştefan şi-a asumat rolul de factor de decizie în SC Strong Montaj SA şi s-a implicat în activitatea de administrare a acesteia, a dispus efectuarea de plăţi, a făcut demersuri pentru încasarea facturilor emise, pentru obţinerea de finanţări de la diferite instituţii publice, pentru restituirea unor garanţii de bună execuţie, a discutat cu furnizorii de materiale, a cerut să i se prezinte situaţii contabile, a pus în discuţie evaluarea patrimoniului în vederea unor divizări, a solicitat informaţii cu privire la stadiul de realizare a unor lucrări, a intervenit pentru remedierea unor neajunsuri în activitatea firmei, şi-a dat acordul pentru obţinerea unui credit bancar şi constituirea unor garanţii, a convins fidejusori să semneze contractul de credit, a identificat şi a discutat oportunităţi de afaceri, a dispus acordarea de împrumuturi unor firme afiliate”, susţineau procurorii DNA în rechizitoriul de trimitere în judecată.

Anchetatorii spuneau că operaţiunile financiare ca acte de comerţ în efectuarea cărora s-a implicat Gheorghe Ştefan sunt incompatibile cu funcţia pe care o deţinea, aceea de primar al municipiului Piatra-Neamţ.

O parte dintre lucrările la care fac referire procurorii DNA au fost finanţate din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus la acea vreme de Elena Udrea.

„În vederea scoaterii din SC Strong Montaj SA a sumelor de bani obţinute din infracţiuni şi a ascunderii adevăratei naturi a provenienţei acestora, Gheorghe Ştefan s-a folosit de diverse societăţi comerciale pe care le controla, SC Best GSG SRL, SC Giga Star SRL, SC Euromedia TV SRL, SC Sonic Media SRL, în beneficiul cărora, în perioada 2010-2014, a dispus, a iniţiat, a coordonat efectuarea de plăţi de către SC Strong Montaj SA, pentru servicii fictive, inutile ori nejustificate economic. Au fost efectuate plăţi în favoarea Best GSG SRL pentru servicii fictive de consultanţă, plăţi pentru inutile servicii de publicitate, parţial prestate de 1TV Neamţ şi GIGA TV, care depăşeau ca valoare profitul anual, asumarea şi plata unor împovărătoare rate de leasing, refacturate către Sonic Media SRL, dar neachitate de aceasta, luarea în chirie a unui hotel care nu aducea venituri şi menţinerea contractului o lungă perioadă de timp. De asemenea, divizarea SC Tehnoutilaj SA, devenită SC Strong Montaj SA, constituirea unei noi societăţi comerciale, Giga Star SRL care a preluat activele pentru a le da înapoi cu chirie primei societăţi comerciale amintite; plata chiriei pentru un spaţiu folosit de mai multe societăţi comerciale afiliate şi acceptarea plăţii impozitului pe proprietatea, aflat în sarcina Giga Star SRL etc Procedându-se astfel, în perioada 01.01.2010 – 01.02.2014, au fost scoşi din SC Strong Montaj SA, au fost supuşi unui proces de spălare a produsului infracţiunii, 4.414.221,28 lei, aproximativ un milion euro”, mai spuneau procurorii DNA Bacău.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT