Ultimul interviu cu Mircea Beuran, înainte să fie reţinut: „Noi punem în mijloc pacientul, dar, de fapt, punem banii” VIDEO

Medicul Mircea Beuran a fost reţinut joi pentru 24 de ore, anunţă DNA, fiind acuzat de luare de mită. Anchetatorii susțin că medicul a luat mită de la un medic 10.000 de euro, ca să îl ajute să obțină un post de asistent universitar la UMF București. Denunțul a fost făcut chiar de medicul care ar fi oferit banii. Mâine profesorul Mircea Beuran va fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare de 30 de zile.
Romania TV
13 feb. 2020, 19:13
Ultimul interviu cu Mircea Beuran, înainte să fie reţinut:

Profesorul Beuran a acordat ultimul interviu, înainte să fie arestat, lui Victor Ciutacu, care l-a difuzat joi seară în emisiunea „Jocuri de Putere” de la România TV.

Mircea Beuran s-a referit la accesul privaţilor din sistemul de sănătate la fondurile 

„Nu sunt prooroc, am avut o discuţie de principiu, din atitudinea prin care s-a încheiat discuţia am realizat că sunt două elemente dominante: sistemul de învatamant la rezidenti in care eu am fost favorabil ca rezidentii sa plece si catre privat, deoarece exista universitati cu traditie si cadrele predau de ani de zile si facultatea noastra are 160 de ani – 1.36 – iar in privat gandeam ca pentru intervalul scurt de timp 15 – 20 ani o parte din ei erau incepatori. Nu facusera o pregatire a rezidentilor in sistem si ma gandeam sa discutam care este segmentul privat care poate sa primeasca categoria de rezidenti, poate pe tehnologiei avansate. Am vazut ca au fost impartiti pe toate specialitatile. Nu stiu ce bine sunt pregatite lucrurile. Activitatea de a preda trebuie platita si va fi platita din bani publici”, a afirmat Beuran.

Citeşte şi: Percheziţii la Spitalul Floreasca şi la locuinţa medicului Mircea Beuran. Chirurgul, dus la audieri la DNA

„S-au spus ca vor fi toate serviciile la care cetateanul bolnav se poate adresa sistemului privat, vor primi acolo servicii de inalta calitate. Ele se fac cu doctori care pleaca din sistemul public la privat, nu exista o diferentiere a medicilor care sa fie numai la public sau la privat. Gandesc ca pentru privat in domeniul chirurgiei ca nu poti sa alergi intre doua sali de operatie cand trebuie sa acorzi asistenta si ingrijirile necesare pacientului respectiv”

„Dar oare e corect sa operezi si sa pleci, sa lasi bolnavul?”

„Este si o chestiune de etica si morala fata de pacienti. Noi punem in mijloc pacientul, dar, de fapt punem banii care trebuie luati.”

 „Cea mai mare banca la noi este casa nationala. Avem urmatoarea situatie: banii acestia in sistemul public se judeca intr-un fel, in privat alt fel. O simpla licitatie, in sistemul public dureaza luni de zile. In sistemul privat se cumpara direct. Toate serviciile sunt date gratuit, dar exista si coplati, ele de unde vin? Toate sistemele private, indiferent de ce vorbim, faci un plus produs. Ce facem il luam de la banii din care noi cotizam pentru sanatatea noastra?”

Medicul Mircea Beuran a fost reţinut joi pentru 24 de ore, anunţă DNA, fiind acuzat de luare de mită. Anchetatorii susțin că medicul a luat mită de la un medic 10.000 de euro, ca să îl ajute să obțină un post de asistent universitar la UMF București. Denunțul a fost făcut chiar de medicul care ar fi oferit banii. Mâine profesorul Mircea Beuran va fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare de 30 de zile.

Foto: medicaacademica.ro

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT