Ionuţ Lupescu, contraatac devastator. Acuze GRAVE la adresa lui Răzvan Burleanu

Ionuţ Lupescu, candidat la preşedinţia FRF, a declarat, luni, că Răzvan Burleanu vrea să acopere lipsa rezultatelor şi să îl denigreze în campania pentru şefia federaţiei.
Filip Stan
19 mart. 2018, 20:21
Ionuţ Lupescu, contraatac devastator. Acuze GRAVE la adresa lui Răzvan Burleanu

Ionuţ Lupescu a reacţionat după mai multe acuzaţii pe care i le-a adus Răzvan Burleanu.

Cristi Chivu îl desfiinţează pe Răzvan Burleanu: „E depăşit de fenomen”

„Această campanie pe care a făcut-o el a vrut să acopere lipsa rezultatelor şi să denigreze imaginea mea. Astfel de lucruri se fac în politică, de acolo vine el. După ce a fost ales la FRF venea la mine acasă să mă întrebe lucruri administrative. Când venea la UEFA, venea la mine la birou şi spunea că trebuie să profităm de competenţa lui Lupescu. Când i-am făcut o relaţie apropiată cu Platini, de prietenie… Mă întreb atunci cum mai eram. Această duplicitate care o arată acum mă pune pe gânduri. Toate aceste informaţii nu le dădea fotbalului românesc, ci pentru el personal. După, au venit minciuni. O dată, de două ori, voia să se profileze pe spatele meu. Atunci nu mai eram un infractor cum sunt acum şi am pus capăt acestui lucru.  Lucrurile pe care el le face acum, n-au legătură cu campania. Lumea din teritoriu este indignată de ceea ce face Burleanu”, a declarat Ionuţ Lupescu la Telekom Sport.

FRF, înglodată în datorii. Până la sfârşitul anului are de plătit peste 4,5 milioane euro

IOnuţ Lupescu a precizat că este evidentă intenţia lui Răzvan Burleanu de a-l bloca în cursa spre postul de preşedinte al FRF: „O să vedem pe 19 aprilie dacă şi-a făcut campania din banii lui sau din cei ai federaţiei. Mă îndoiesc că a făcut-o din banii lui. Lui Mircea Sandu i s-a făcut o plângere penală imediat după ce a ieşit de la FRF. Mie nu mi-a făcut în aceşti patru ani. Ce s-a întâmplat acum patru ani de zile, ce s-a întâmplat cu Gică Popescu… Cum a încercat să mă blocheze cu statutul… Trăim în România şi totul e posibil, dar eu cred că Ministerul sportului are destui jurişti capabili. Se vede cu ochiul liber că încearcă să-mi pună piedici. În afară de denigrare… A început cu statutul, acum vrea să-mi facă plângere penală cu Comitetul Executiv. Totul cu un singur scop. Dacă eu eram acum la UEFA, era totul bine. Eu aşteptam să văd măcar o idee despre fotbal. Atât”.

La alegerile din 18 aprilie pentru preşedinţia FRF şi-au anunţat candidatura Răzvan Burleanu, Ionuţ Lupescu şi fostul fotbalist Marcel Puşcaş.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
El este omul care l-a ajutat pe Reghecampf să-l refacă pe Drăguș la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT