Jurnalista Rodica Mitu a murit la doar 32 de ani. Colegii de breaslă sunt sfâșiați de durere după dispariția bruscă a femeii

Rodica Mutu a murit la vârsta de numai 32 de ani. Vestea trecerii în neființă i-a șocat pe colegii săi jurnaliști. Aceasta s-a născut cu o boală care nu i-a permis niciodată să meargă, fiind imobilizată în scaunul cu rotile toată viața.

 „Era doar lumină în jurul ei. Nu avea nicio poză în care să nu zâmbească. Niciuna. Rodica Mitu nu a mers niciodată. S-a născut cu o boală care nu-i permitea să meargă. Dar alerga, cu mare bucurie, spre oricine avea o problemă. Nu există problemă să i-o spui și să nu te ajute cu un sfat. Scaunul cu rotile nu a făcut-o niciodată dependentă. „Independent” n-are grad de comparație, dar în cazul Rodicăi este permis”, au transmis colegii Rodicăi de la DC News.

Citește și: Astrologul Mădălina Manole a murit la doar 39 de ani. Veste-șoc pentru toți cunoscuții: „Greu de acceptat, ai plecat prea repede”

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Rodica Mitu e descrisă de prieteni ca un om care punea suflet în tot ceea ce făcea, plin de ambiție și optimism. Iubea să scrie despre orice și să compună poezii.

Alte articole

Cinci ani fără Petrică Mîțu Stoian. Silvana Rîciu și Maria Loga, mesaje emoționante în memoria artistului: „Să nu-i uităm pe cei care nu mai sunt”

Tragedie fără margini după accidentul de microbuz din Buftea. Alexia, o tânără de 25 de ani și mamă a unui copil de un an, a murit după o lună petrecută în spital

„Sunt ambițioasă, incredibil de încăpățânată, curioasă, optimistă din cap până în picioare. Pot spune că am avut parte până acum de clipe extraordinare, dar și dezastruoase, clipe în care m-am simțit pe deplin fericită, dar și clipe în care credeam că totul s-a terminat. Însă, momentele cu adevărat dificile sunt bine ascunse într-un sertăraș al memoriei mele, pe care voi încerca să îl deschid acum. La trei ani, părinții mei au observat că ceva nu este în regulă – mersul meu. La vârstă aceea trebuia să le dau deja dureri de cap, alergând dintr-un colț într-altul al casei, dar nu o făceam. Îngrijorați, m-au dus la medic. Îmi amintesc perfect (deși eram foarte mică) prima mea biopsie. Medici în halate de un albastru rece, o asistentă care încerca să mă liniștească și multe instrumente metalice ce mă speriau, pe măsuța de lângă mine. Totul s-a petrecut repede. Diagnosticul a venit ca un fulger ce a lăsat un semn pe viață.

Nu puteam să merg.

Un tratament miraculos nu era și nici acum nu există. Părinții mei au făcut totul pentru ca lucrurile să decurgă normal. Am fost la școală, la liceu, la facultăți (două).

Citește și: Marius a murit după ce a căzut în gol de la 25 de metri. Bărbatul de 48 de ani fugea din calea unui Mercedes care derapase pe A1

Bineînțeles, că mi-am pus „faimoasele” întrebări: de ce eu, tocmai eu?, ce am făcut să merit asta? cu ce am greșit? Întrebări ce mi-au rămas mie, căci nimeni nu mi-a putut răspunde la ele… A fost greu, până într-un punct, în care am decis să caut răspunsul în interiorul meu. Am găsit acolo nu numai răspunsuri, ci și forța de a merge mai departe și nu oricum – cu zâmbetul pe buze! Viața mea s-a schimbat. Din fata nesigură, ușor timidă și plină de întrebări fără răspuns am devenit „o luptătoare și o optimistă incurabilă” – cel puțin asta spun prietenii mei. Am înțeles că totul se întâmplă dintr-un motiv, am învățat că sunt puternică și pot trece peste orice.

 
Întâlnirea cu scaunul rulant? Dureroasă. Foarte dureroasă. Mi-a trebuit poate prea mult timp până să îl accept, să devin prietena lui. Am început să îl folosesc târziu, simțeam că dacă îl accept voi deveni ceea ce sunt de fapt- multe nopți m-am întors pe o parte și pe alta la gândul că mă vor vedea colegii, profesorii… pentru ei, era același lucru dacă eram cu căruțul sau nu, pentru mine era un chin. Azi suntem complici, a devenit „mășinuța” mea”, scria Rodica Mitu.