Viorica Dăncilă şi-a lansat sâmbătă candidatura la Preşedinţie: Va fi un adevărat război VIDEO

Viorica Dăncilă și-a lansat candidatura la Preşedinţia României sâmbătă, la Romexpo. Câteva mii de susţinători ai PSD au venit la lansarea candidaturii, alături de liderii social-democrați.
Romania TV
12 oct. 2019, 09:02
Viorica Dăncilă şi-a lansat sâmbătă candidatura la Preşedinţie: Va fi un adevărat război VIDEO

UPDATE.  „Am o credință nestrămutată în șansa și în puterea Partidului Social Democrat de a da românilor un viitor mai bun. Iar viitorul nu e departe, e clipa care urmează și e ziua de mâine a fiecăruia.

Vă chem alături de mine în lupta pentru o zi de mâine în care suntem mai uniți, mai demni și mai siguri de binele nostru și al familiilor, o zi de mâine în care ne temem mai puțin, în care avem mai multă speranță și încredere în noi și ai noștri!

Voi lupta pentru a arăta tuturor că această încredere se câștigă odată cu încrederea în noul Președinte al României! Voi lupta pentru a arăta tuturor celor ce astăzi nu mai cred în instituția Președintelui din cauza abuzurilor lui Klaus Iohannis că noi, Partidul Social Democrat, putem da țării un PREȘEDINTE AL OAMENILOR!”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.

La sosire, Viorica Dăncilă, care a venit împreună cu soţul ei, a dat mâna cu susţinătorii şi le-a transmis: „Mergem până la capăt şi vom învinge”.

Evenimentul a început cu intonarea Imnului naţional şi urmează să fie prezentate o serie de videoclipuri electorale.

Viorica Dăncilă a intrat în sală pe melodia „Eye of the Tiger” de la Survivor.

„Intru în campania electorală cu dorinţa de a învinge, cu gândul la fiecare român care trebuie să creadă în această ţară şi în viitorul lor, cu dorinţa de a avea alături de mine cât mai mulţi români, echipa PSD şi fiecare care are o speranţă şi încredere că putem să mişcăm lucrurile în această ţară. Am demonstrat acest lucru ca prim-ministru, pot să mă uit în ochii fiecărui român, nu am luat nicio măsură împotriva românilor şi cred că pot demonstra aceeaşi determinare şi aceeaşi luptă pentru România şi pentru români în calitatea de preşedinte”, a afirmat Viorica Dăncilă înainte de a intra la evenimentul de lansare a candidaturii la prezidenţiale, organizat la Romexpo. 

Viorica Dăncilă a declarat în discursul de lansare a candidaturii pentru prezidenţiale că moţiunea de cenzură a fost primul pas dintr-un plan „elaborat şi meschin” de a elimina PSD din competiţie, solicându-le social-democraţilor să fie uniţi pentru a câştiga alegerile prezidenţiale, parlamentare şi locale.

„Cei care ne-au vrut doborâţi vor fi taxaţi la vot de români, îşi vor devoala impostura şi vor arăta cum sunt: o gaşcă de amatori, avidă de putere, cu care nu ştiu ce să facă, cum să o pună în slujba ţării”, a susţinut Dăncilă.

Ea le-a transmis social-democraţilor că trebuie să lupte în această campanie electorală pentru victorie şi să nu se îndoiască de puterea pe care o au împreună.

„Nu vor fi simple bătălii de campanie, va fi un adevărat război, în care va fi nevoie să ne punem solidaritatea şi munca, dar şi inimile şi curajul de care putem da dovadă. Şi o vom face şi acum, ca de fiecare dată. (…) Nu fugim, noi nu abandonăm, forţa noastră nu e trecătoare. (…) Aceste forţe cu care noi luptăm, vor distrugerea PSD, dispariţia ca partid, au spus-o în discursul public, este singurul lor obiectiv”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Ea a amintit de adoptarea moţiunii de cenzură în Parlament, care a dus la căderea Guvernului pe care îl conduce.

„Credeţi că vor să guverneze? I-aţi văzut cu un program pentru ţară, dispuşi să preia guvernarea? (…) Ştiau că e o victorie de etapă şi că mai aveau de muncă dacă voiau să ne doboare”, a mai susţinut Dăncilă.

 

 

 

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Ce a pățit Gabriela Cristea în urma tratamentului pentru slăbit pe care l-a urmat. Prezentatoarea TV a pus punctul pe „i”
Fanatik.ro
Cum este descrisă Simona Halep de americani, după apariția de la Wimbledon. S-a afișat pentru prima oară cu Dorin Mateiu
Capital.ro
Bani după deces. Casa de Pensii poate acorda 50%, 75% sau 100%. Cine are dreptul asupra pensiei
Playtech.ro
A promovat Bacalaureatul, dar a fost declarat respins după contestație. De ce i-a fost scăzută nota unui elev de la 7,25 la 4,90
Adevarul
Castelul cu 365 de ferestre din Transilvania se redeschide pentru public: cum arată după 3 ani de restaurare
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce un român a sfârșit în clădirea cuprinsă de foc, din centrul Bruxellesului
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Grevă în spitalele din România. NU se vor face consultații și operații
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?