Ludovic Orban îşi anunţă demisia de la preşedinţia Camerei Deputaţilor: „Gruparea demolatoare din jurul lui Cîţu, cu spijinul lui Iohannis, vrea să arunce în aer democraţia din România” VIDEO

Fostul preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi al Camerei Deputaţilor şi-a prezentat astăzi demisia din funcţia de la Cameră, în urma pierderii alegerilor de la congresul liberal în favoarea lui Florin Cîţu.
George Russo
13 oct. 2021, 13:20
Ludovic Orban îşi anunţă demisia de la preşedinţia Camerei Deputaţilor:

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban a declarat, miercuri, că PNL este la ora actuală ca „o casă care a luat foc şi în care incendiul se stinge cu linguriţa de apă”, susţinând că, până în 2024, dacă se continuă pe această linie, din partid „nu mai rămâne decât praf”.

Ludovic Orban anunţase că îşi va da demisia de la preşedinţia Camerei Deputaţilor încă de la citirea rezultatelor congresului liberal, moment în care a declarat şi că relaţia sa de parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis s-a încheiat.

„Eu ce gândesc spun și ce spun fac. În urmă cu aproximativ 5 minute mi-am scris demisia. Motivul principal e legat de faptul că nu mai pot fi părtaș la decizii luate de o conducere instalată cu forța, fără nicio legătură cu promisiunile din campania electorală pentru alegerile parlamentare. Nu mai pot să exercit funcția de președinte al Camerei Deputaților atât timp cât gruparea demolatoare din jurul lui Citu, cu sprijinul lui Klaus Iohannis, dupa ce a calcat in picioare democratia din PNL este pregatita sa calce in picioare democratia din Romania.

Nu pot să fiu complice la decizii prin care mă făceau pe mine să încalc Constituția. Nu mai pot să exercit acastă funcție cât timp gruparea demolatoare, cu sprijinul lui Iohannis, este pregătită să calce democrația în România.

Nu pot să fiu părtaș la ce urmează să se întâmple în România. Nu pot să fiu părtaș la acest proiect nebunesc. Demisia pentru mine reprezintă o eliberare și un nou început. Sunt liber să reprezint în continuare voința cetățenilor români, care și-au exprimat încrederea în noi, în mine.”, a declarat Ludovic Orban.

Citeşte şi: PSD Bucureşti anunţă demisia lui Lazăr Neacşu din partid şi Consiliul General al Capitalei, după ancheta care arată legăturile sale cu BOR şi felul cum biserica foloseşte banii publici

Ludovic Orban, război total cu Iohannis şi Cîţu: „Nimic nu mă mai leagă de actuala conducere PNL”

Întrebat dacă intenţionează să demisioneze din PArtidul Naţional Liberal şi să pună bazele unei noi formaţiuni politice, alături de liderii importanţi ai PNL care îl susţin, Orban a declarat că, dacă va lua o asemenea decizie o va anunţa public şi a lansat un nou atac la adresa lui Cîţu şi a preşedintelui Iohannis.

„Dacă voi lua o astfel de decizie, o voi anunța. Eu am prezentat ce cred că e corect – refacerea coaliției, care depinde de un singur lucru: desemnarea de către PNL a unui premier respectat și onest. Crampoarea de Florin Cîțu a generat această gravă criză.

Prin cuvântul pe care mi l-am dat față de români în campania electorală, reprezint toți cetățenii care cred în proiect liberal, care au încredere în ideile și valorile liberale, care cred că România trebuie guvernată de o coaliție de centru dreapta care să asigure dezvoltarea României. (…) Nimic nu mă mai poate lega de relația cu actuala conducere a PNL.

Eu nu pot fi părtaș la călcarea în picioare a angajamentelor făcute de PNL și de Iohannis, la punerea în practică a unui proiect pe care nu reușesc să îl înțeleg. Acțiunea mea în viitor depinde de ce se va întâmpla de acum înainte.

Dacă se persistă în acestă ambiție nebunească de a impune un premier precum Florin Cîțu, care nu mai are încredere decat de 10%, eu nu pot să fiu parte. Este antidemocratic. Nu poți să fii prim-ministru când 70% din populație e împotriva ta și maxim 10% din oameni mai au încredere în tine.”, a adăugat Ludovic Orban.

Conform deciziei conducerii liberale, interimatul ar urma sa fie deţinut de Florin Roman.

Ludovic Orban a fost les preşedinte al Camerei Deputaţilor în 22 decembrie 2020, cu 179 de voturi, contracandidatul său fiind liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis.

Conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, calitatea de preşedinte al Camerei încetează la data menţionată în cererea de demisie.

Potrivit articolului 22 din Regulament, preşedintele Camerei Deputaţilor este ales pe durata mandatului Camerei, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordine alfabetică, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere.

Este declarat ales preşedinte al Camerei Deputaţilor candidatul care a întrunit votul majorităţii deputaţilor prezenţi, cu condiţia respectării cvorumului legal.

Dacă niciun candidat nu a întrunit votul majorităţii deputaţilor prezenţi, se organizează un nou tur de scrutin, la care participă cei doi candidaţi care au obţinut numărul cel mai mare de voturi.

Citeşte şi: Declaraţii incendiare ale taberei Cîţu în şedinţa BPN de marţi seară: „Să trimitem la origini USR, la alianţa toxică cu PSD şi AUR”

 

DailyBusiness
Locuințele din București, mai scumpe cu 43% față de ultimii doi ani. Capitala, devansată de Cluj și Brașov
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Gigi Becali și Andrei Nicolescu au reacționat după ce Metallica și Iron Maiden au alungat FCSB și Dinamo de pe Arena Națională: „Asta-i România!”. Exclusiv
Capital.ro
România, provocată direct de Rusia. Traian Băsescu, avertisment privind planul Moscovei: Nu suntem pregătiți!
Playtech.ro
Crezi că ai IQ de Einstein? Atunci poţi găsi în imagine alt număr în afară de 5610, în doar 7 secunde
Adevarul
Îngrijorare în primării. „N-am avut destul oameni care nu știau să apese pe butoane? Am adus din privat și-mi spui să plece?”
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Eşec al ungurilor în România. Planul pe care-l avea gigantul din Ungaria a picat
Prosport.ro
FOTO. Blonda râvnită de bogătașii din toată lumea: „Cea mai drăguță”
kanald.ro
Doi părinți din Iași, condamnati la închisoare cu executare după ce bebelușul lor de 4 luni a murit din cauză că nu și-au dorit scaun special în mașină
Cancan.ro
Gafă grosolană a lui Donald Trump la întâlnirea cu Prințul William și Kate Middleton. Ce i-a făcut Melaniei, în fața tuturor
iamsport.ro
Jannik Sinner s-a dus la Ion Țiriac și i-a spus 7 cuvinte în italiană: ”Acum își ridică pălăria în fața mea”
MediaFlux
O cunoscută cântăreață prinsă la furat alături de soțul ei. Parfumuri și elastice de păr
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor