Marcel Vela, atac la politicienii care nu poartă mască de protecţie

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, afirmă că politicienii care au apărut în spaţii închise fără a purta mască de protecţie transmit un mesaj care ”nu este cel mai nimerit”. Vela atrage atenţia asupra faptului că măsuri luate pentru oprirea răspândirii noului coronavirus sunt folosite în scop electoral de către unii politicieni şi îi trimite pe cei care folosesc ”în mod neprincipial” tema coronavirusului să discute cu cei care au fost bolnavi sau care au pierdut pe cineva drag din cauza COVID-19.
Romania TV
25 mai 2020, 18:43
Marcel Vela, atac la politicienii care nu poartă mască de protecţie

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, spune că moţiunea depusă împotriva sa nu este o ”situaţie fatală, extraordinară, deosebită” şi că va folosi această ocazie pentru a spune ce a făcut ca ministru, dar şi ce nu au făcut predecesorii săi.

”În această situaţie în care se fac analize, dezbateri, polemici pe aceste subiecte lucrurile sunt delicate pentru că fiecare crede că are dreptate. Atunci când al treilea om în stat îşi scoate masca şi vorbeşte public într-o sală cu mai mult de 16 persoane mesajul poate că nu e cel mai nimerit. (…) Trebuie să dovedim fiecare dintre cei care reprezintă într-un fel sau altul instituţiile statului, sunt exemple sau modele în show biz sau formatori de opinie în emisiuni trebuie să dea un bun exemplu pentru ceilalţi cetăţeni, astfel încât trebuie să fie şi la nivelul populaţiei această percepţie că trebuie să dăm dovadă de multă, multă responsabilitate”, a afirmat Marcel Vela, luni seară, la Realitatea Plus.

Marcel Vela vorbeşte despre un război hibrid în România, în plină pandemie. „Este cel periculos” 

Ministrul de Interne a subliniat că ”ghinionul” guvernanţilor este că perioada de pandemie se suprapune cu o perioadă premergătoare alegerilor.

”Fiecare politician găseşte diferite forme de a se face cunoscut prin gesturi”, a afirmat Vela, spunând că afirmaţiile deputatului suspendat din PSD Cătălin Rădulescu, de profesie medic, referitoare la termoscanare au, de fapt, o miză electorală.

”Faptul că un termometru care percepe doar temperatura corpului poate fura date personale (…) sunt, după părerea mea, doar supoziţii pe care le consider strict electorale pentru a se mai câştiga câteva puncte din partea partidelor de opoziţie care au suficiente motive, evenimente, fapte, pe care le pot interpreta într-o formă sau alta pentru a-şi crea susţinători”, a mai spus ministrul de Interne.

Acesta a acuzat că unii politicieni din opoziţie au luat ”unele decizii care trec dincolo de normalitate”.

Nu în ultimul rând, Vela i-a trimis pe politicienii  care folosesc ”în mod neprincipial” tema coronavirusului să discute cu cei care au fost bolnavi sau care au pierdut pe cineva drag din cauza COVID-19.

”Dacă cineva crede că sunt invenţii, din politicienii care speculează într-un mod discutabil şi neprincipial, incorect, ar trebui să meargă într-un spital, într-o secţie de terapie intensivă şi să stea de vorbă cu oamenii bolnavi. Să meargă să discute cu oamenii care au trecut prin tragedii pierzând pe cei dragi într-un mod neaşteptat”, a mai declarat ministrul Afacerilor Interne.

Pe durata stării de alertă, purtarea măştii în spaţiile închise este obligatorie. Mai mulţi politicieni au ignorat această regulă în apariţiile publice din Parlament. 

Vela, despre moţiunea care-l vizează: Pentru mine este un prilej prin care pot arăta ceea ce am făcut

”Este normal ca un partid de opoziţie să depună moţiuni contra miniştrilor. Nu o iau ca pe o situaţie fatală, extraordinară, deosebită. Este o activitate politică, cum sunt întrebările, interpelările, invitarea la ora miniştrilor. Întâmplarea că această campanie electorală naşte patimi în această perioadă delicată pentru noi toţi, în care trebuie să fim uniţi”, a afirmat Marcel Vela luni seară, la Realitatea Plus.

Ministrul a precizat că pentru el dezbaterea moţiunii depuse împotriva sa este o ocazie să arate ceea ce a făcut, dar şi ce nu au făcut predecesorii săi.

”Această moţiune simplă este o metodă democratică, politică, parlamentară prin care parlamentarii partidelor de opoziţie au această pârghie administrativă să discute despre un anumit subiect. Din punctul de vedere, indiferent de cuvintele mai mult sau mai puţin elegante din această moţiune pentru mine este un prilej prin care pot arăta ceea ce am făcut, pot arăta ceea ce nu au făcut predecesorii mei”, a mai afirmat ministrul de Interne.

El a ţinut să reamintească parlamentarilor din Opoziţie că este ministru de doar şase luni, timp în care s-a ocupat de organizarea alegerilor, de gestionarea evenimentelor din decembrie – sărbători de iarnă, comemorarea Revoluţiei.

Senatul dezbate, marţi, moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului de INterne. 

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Joao Paulo și Jovo Lukic, out! FIFA, lovitură pentru FCSB și Universitatea Cluj după calificările istorice obținute de Capul Verde și Bosnia la CM 2026. Update
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Vârsta de pensionare ar putea crește până la 70 de ani. Cine e vizat
Playtech.ro
Mașinile second-hand din străinătate, mai periculoase decât cele folosite doar în România. Mărcile cu cele mai mari probleme
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?