Mihai Constantinescu a murit. Artistul s-a stins după cinci luni de comă

Mihai Constantinescu a murit. Celebrul cântăreţ a încetat din viaţă în această seară, la 73 de ani, în urma unui stop cardiorespirator.
Iulian Tudor
29 oct. 2019, 17:23
Mihai Constantinescu a murit. Artistul s-a stins după cinci luni de comă

Mihai Constantinescu a murit. Deşi starea artistului părea să se fi îmbunătăţit în ultima perioadă, Mihai Constantinescu s-a stins, în această seară, la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Vestea a fost confirmată de soţie.

Și purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Bogdan Opriţa, a declarat că decesul a fost constatat la ora 19,00.

În urmă cu câteva zile, soţia artistului Simona Secrier anunţa că Mihai Constantinescu se simţea mai bine după cinci luni de stat în comă.

„Mihai este încă la Terapie Intensivă, dar, mulțumesc lui Dumnezeu, se vede că evoluează în bine. Acum trebuie să mai avem doar răbdare”, spunea, zilele trecute, în exclusivitate pentru România TV, Simona, soția lui Mihai Constantinescu.

Mihai Constantinescu, revenire spectaculoasă: „Mă strânge de mână când vorbesc cu el”

Mihai Constantinescu a murit. Mihai Constantinescu a fost internat de urgență la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca, în ziua de 13 mai 2019, după ce fusese găsit inconștient în propria locuință. Soţia lui a fost cea care a sunat la 112. Artistul a fost în stop cardio-respirator aproximativ 10 minute. Medicii au reuşit să îl resusciteze după alte 20 de minute, apoi a fost dus de urgență la Spitalul Floreasca. Stare sa de sănătate însă s-a agravat, artistul suferind un nou stop-cardiac. Medicii susţin că Mihai Constantinescu a suferit o hemoragie severă după stopurile cardiace. 

Mihai Constantinescu, internat de urgenţă la Spitalul Floreasca după un stop cardio-respirator. Soţia sa: Trebuie să ne rugăm pentru el

Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, a avut probleme de sănătate şi în urmă cu două luni, motiv pentru care şi-a anulat mai multe concerte.

Mihai Constantinescu se află în continuare în stare critică. Ce spunea artistul la începutul lunii mai VIDEO

Artistul a suferit două intervenţii la inimă în ultimii ani. Cu 12 ani în urmă i-au fost montate valve biologice, iar în 2017 a fost din nou operat.

 

Mihai Constantinescu s-a născut pe 4 ianuarie 1946 în  București şi a fost un cântăreț român de muzică ușoară. A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport din București în anul 1973.

În anul 1972, termină Școala Populară de Artă, clasa Florica Orăscu. Mihai Constantinescu face parte din corul de copii al Radiodifuziunii, iar în anul 1964 intră în grupul Mondial. În această perioadă încep să-i apară primele piese. Lansează piesa „Păpușa”. Mihai Constantinescu mai cânta cu Modern Group, trupa lui Petre Magdin. Primele înregistrări sunt făcute la solicitarea lui Titus Munteanu din repertoriul francez. Titus Munteanu îl remarcă la una din audițiile organizate de clasa Floricăi Orăscu.

Mihai Constantinescu face parte din trio-ul lansat de Titus Munteanu din care mai fac parte Olimpia Panciu și Marius Țeicu.

 În 2002, luna mai, primește Diploma de Onoare în cadrul Galei Muzicii Ușoare „O zi printre stele” din partea Ministerului Culturii și Cultelor. În 2002, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România îi editează un caiet de cântece selectate din șlagărele lansate în trei decenii.

DailyBusiness
Concediile medicale, sub lupă. Ministerul Sănătății investighează posibile abuzuri sistemice: Nu mai accept să plătim vacanțe inventate
Spynews
Bacalaureat 2025. Rezultatele finale din sesiunea de vară au fost publicate. Vezi ce notă ai luat la fiecare probă
Bzi.ro
Ion Țiriac, cadou fabulos pentru Kira Hagi! A aparținut Ducesei de Kent
Fanatik.ro
Pe urmele panterei negre scăpate de bulgari. Ce spune primarul din Prundu, locul de unde s-a dat alarma: ”Am fost și eu acolo. Le-am zis cetățenilor să evite locul”
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai scapă! Va fi trimis în judecată. Decizie pentru fostul candidat la alegerile prezidențiale
Playtech.ro
Obligatoriu pentru toți stăpânii de animale din România. Ce trebuie să facă în zilele caniculare, legea este clară
DailyBusiness
Ministrul Muncii: „Fără excepții!” Sporul pentru condiții vătămătoare, plafonat la 300 de lei pentru toți angajații din sectorul public
Adevarul
Spectacol și doliu la Phenian. Kim Jong Un, omagiu pentru soldații nord-coreeni căzuți pe frontul din Ucraina. Cum a apărut la televiziune
wowbiz.ro
WOWbiz EXCLUSIV: Irina Columbeanu a sosit ÎN MARE SECRET în România! Avem primele imagini de la aeroport
Spynews
Andreea. Amelia. Teodora. Numele primelor trei ispite feminine, din sezonul 9, Insula Iubirii, care începe din 21 iulie, la Antena 1!
Spynews
Tatăl lui Nicușor Dan a murit! Doliu în familia președintelui României
Evz.ro
Primul vampir nu a fost în România, Serbia susține că l-a avut pe predecesorul lui Dracula
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
kanald.ro
Sebastian, un băiat de doar 12 ani, s-a stins din viață după o provocare de pe TikTok. Mesajul sfâșietor al părinților: „Vă rugăm, vorbiți cu copiii voștri”
Cancan.ro
Victor, un elev din București, a luat 8.70 la Istorie Ce notă finală a obținut după ce a făcut contestație: 'Am plâns'
Playsport.ro
Semnele de pe ecranul telefonului tău pot arăta că ești spionat. Microfonul sau camera...
Capital.ro
Călin Georgescu ia măsuri. Anunțul serii făcut de fostul candidat. Am demarat acțiuni legale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul tragediei din Vâlcea, în care Eduard și George au ars de vii într-un accident groaznic, la doar 23 și 24 de ani! Erau urmăriți ca în filme de polițiști
Mihai Leu, în continuare în stare gravă! Mesajul transmis de Institutul Clinic Fundeni
MediaFlux
Pensionarii primesc 679 de lei pe lună. Anunț al Casei Naționale de Pensii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arborii exotici au prins rădăcini și la noi. Fructul minune bogat în vitamina C care s-a aclimatizat perfect și aduce profit fermierilor