Monica Iacob-Ridzi, atac la preşedintele Klaus Iohannis: „O graţiere ar fi însemnat un gest de omenie”

Monica Iacob Ridzi susţine că preşedintele are pe el o „haină de gheaţă” şi că este lipsit de inimă, fiind incapabil să înţeleagă drama familiei sale şi a copiilor ei.

„Să iertăm pentru a fi iertaţi

Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Nicolae. Copiii se bucură de cadourile primite şi împărtăşesc bucuria lor cu părinţii. Nu toţi, din păcate.

Copiii mei sunt trişti. Cum sunt, de altfel, de 10 luni de când nu mai sunt lângă ei. Sunt prea mici să înţeleagă de ce mama lor nu mai vine acasă, iar această situaţie îi afectează profund.

Alte articole

Klaus Iohannis, alături de Carmen Iohannis la vot. Înainte a mers la slujbă, la biserică

Klaus Iohannis, o nouă apariție publică după episodul de mătura. Unde a mers fostul președinte

Fetiţa de abia a împlinit 2 ani, iar băieţelul are 5 ani. De când a început să vorbească fetiţa îmi spune mereu: „Mami, te rog, vino acasă, vino la mine! De ce nu vii?”, iar băieţelul, care ştie că sunt la spital, deşi nu înţelege de ce sunt poliţişti care mă păzesc, mă întreabă săptămânal, când vine în vizită la mine, dacă mă fac bine până la Crăciun… Ochii mi se umezesc de fiecare dată şi „un nod în gât” mă împiedică uneori să îi răspund. Întotdeauna am fost acasă de Crăciun… I-am spus odată că depinde de domnul doctor, dacă mă vindec mai repede sau nu şi Andrei mi-a răspuns, cu naivitate, că vrea să îl roage şi el pe domnul doctor să facă ceva, să mă fac bine mai repede ca să pot merge acasă la ei… Ce este în sufletul meu numai Dumnezeu ştie…

Am trăit în ultimele luni cu speranţa că în România mai există o urmă de omenie. Orice urma de speranţă a murit în urmă cu 2 zile când am aflat, de la televizor, de cererea de graţiere pe care am făcut-o în urmă cu 7 luni, respinsă de către Preşedintele României. Vestea m-a lovit ca un trăsnet. Am fost din nou naivă să cred că mai exista omenie, că singurul „doctor” care mă putea „trata” pentru a putea ajunge mai repede lângă îngeraşii mei, va renunţa la haina de gheaţă.

Am fost naivă să cred că un om care nu are copii, nu are o piatră în loc de inimă. Nu i-am crezut pe cei care mi-au spus că un om care nu are copii nu înţelege drama din sufletul unei mame, din sufletul unor părinţi disperaţi, drama din sufletul unor copii foarte mici şi nevinovaţi.

Am fost naivă să cred că graţierea va fi analizată cu atenţie şi aspectele umanitare vor conta în luarea unei decizii favorabile.

Deşi am ataşat şi câteva documente din care reiese nevinovăţia mea pentru faptele pentru care am fost condamnată la o pedeapsă de 5 ani (stabilită luând în considerare pedepsele prevăzute de vechiul cod penal, ca să fie pedeapsa mai mare, deşi noul cod penal ce prevede pedepse mai mici era mai favorabil, dar nu a fost aplicat), nu am invocat aceste aspecte ca motiv al solicitării de graţiere, ci le-am ataşat pentru că aşa prevede legea, iar graţierea mea individuală nu ar fi însemnat că domnul Preşedinte mă considera nevinovată ci că doar ar fi dat dovadă de omenie, de înţelegere faţă de situaţia dramatică în care mă aflu şi eu şi copiii mei, ar fi dat dovadă că nu este indiferent la nevoile şi suferinţele oamenilor care strigă disperaţi după ajutor, ştiind că Preşedintele este singurul om care îi mai poate salva.
Constat că, indiferenţa este, de fapt, esenţa lipsei de umanitate.

O graţiere individuală nu ar fi însemnat nici ştergerea cazierului, nici a pedepselor complementare, nici a prejudiciului (acoperit de altfel prin sechestrul asigurator pus pe bunurile pe care le deţin împreună cu familia). Nu am contestat prejudiciul, deşi este cel stabilit de procuror, în totală contradicţie cu expertiza contabilă dispusă de către instanţă, din care a reieşit că nu există prejudiciu în cauză.

Graţierea mea individuală nu ar fi însemnat nicio abatere de la declaraţia din timpul campaniei electorale, când domnul Preşedinte a afirmat că nu va graţia politicieni acuzaţi de fapte de corupţie, pentru că eu nu am fost niciodată acuzată şi nici condamnată pentru fapte de corupţie. Infracţiunea de abuz în serviciu ce a fost reţinută în cazul meu este o infracţiune de serviciu, nu de corupţie.

Graţierea mea individuală ar fi însemnat DOAR iertarea de executarea restului de pedeapsă în regim de detenţie. Aş fi rămas cu toate celelalte pedepse complementare şi obligaţii (mi-au fost stabilite interdicţii pentru o perioadă de 8 ani!).
Este limpede pentru mine că nici Preşedintele, nici consilierii lui nu cunosc situaţia din penitenciarele din România. Dacă ar vedea în ce condiţii sunt „reeducaţi” deţinuţii, chinul, umilinţa, bolile, durerea, suferinţa, mizeria…, poate s-ar gândi de 2 ori atunci când iau decizii care afectează viaţa unor oameni şi viaţa copiilor lor.

O graţiere ar fi însemnat un gest de omenie, un gest de supremă conştiinţă al Preşedintelui României, un gest în care, în naivitatea mea, am crezut. Un gest care l-ar fi făcut mai uman pe domnul Preşedinte, mai înţelegător cu suferinţa copiilor, în primul rând om.

L-am rugat pe Preşedinte să cântărească cu atenţie, pentru ca viaţa mea şi a copiilor mei sunt în mâinile domniei sale.
Am constatat, cu durere, că vieţile noastre nu conteaza deloc.
Şi pentru că suntem în postul Crăciunului, post pe care l-am ţinut cu stricteţe, şi pentru că Dumnezeu ne cere să-i iertăm pe cei care greşesc faţă de noi, nu pot decât să-l iert pe Preşedintele României şi să-i urez sărbători fericite alături de familie.

Voi continua să postesc şi să mă rog la Dumnezeu să facă o minune. El este, în acest moment singurul „doctor” care mă mai poate salva. Oare sunt prea naivă pentru că încă mai cred în minuni? Eu cred în Dumnezeu. Cei care nu cred și nu au frică de Dumnezeu nu iartă niciodată…

Îmi amintesc acum morala unei cărţi pe care am citit-o recent („Nebunul” scrisă de ieromonahul Savatie Baştovoi): „Să iubim pentru a fi iubiţi şi să iertăm pentru a fi iertaţi. Să fim mai cu băgare de seamă la nebunii din jurul nostru, ca nu cumva, să fie printre ei vreun sfânt, iar noi, din împietrire, să ne lipsim de binecuvântarea lui…„, scrie Monica Iacob-Ridzi pe blogul personal.

Preşedintele Klaus Iohannis a respins cererea de graţiere formulată de Monica Iacob Ridzi.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie 2015, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat atunci la Poliţia Judeţeană Cluj, fiind încarcerată la secţia exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, dar din cauza stării sale de sănătate a fost transferată, în 2 martie, în baza unei solicitări de internare, la Spitalul Penitenciar Jilava. Ulterior, ea a fost reîncarcerată la secţia exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla.

În 26 martie, fostul ministru al Tineretului şi Sportului a depus o cerere, care a fost înregistrată la Tribunalul Ilfov, pentru întreruperea executării pedepsei, motivând că suferă de numeroase afecţiuni medicale, printre care trombofilie şi leuconeutropenie. Imediat după ce a fost încarcerată, Ridzi a reclamat condiţiile în care stau deţinuţii, spunând că sistemul medical din închisori nu este bine gândit şi că pentru un om bolnav ca ea condamnarea la închisoare este condamnare la moarte.

CITEŞTE ŞI Soţul Monicăi Ridzi, după ce Klaus Iohannis a respins cererea de graţiere: Este o veste proastă pentru noi

De asemenea, în 28 mai, soţul Monicăi Iacob Ridzi, primarul din Petroşani Tiberiu Iacob Ridzi, anunţa că a depus o cerere de graţiere în numele soţiei sale, document în care au fost invocate atât starea de sănătate a acesteia, cât şi situaţia celor doi copii ai cuplului. Monica Iacob Ridzi a invocat în cererea de a părăsi Spitalul Penitenciar Jilava faptul că are doi copii, respectiv o fetiţă de un an şi şapte luni şi un băiat în vârstă de cinci ani. În susţinerea cererii de graţiere, fostul ministru a depus mai multe documente, între care şi o dovadă că suferă de o boală hematologică, iar din cauza imunităţii scăzute, orice infecţie pe care ar putea să o ia în penitenciar i-ar putea fi fatală.

Administraţia Prezidenţială arăta atunci că urmează să analizeze dosarul, care cuprinde cinci bibliorafturi, pentru a se stabili dacă acesta îndeplineşte condiţiile de înregistrarea ca şi cerere de graţiere. Potrivit procedurilor, după înregistrarea la Administraţia Prezidenţială, dosarul ajunge la Ministerul Justiţiei, care trebuie să dea un aviz.