MONSTRUOS. Şi-a desfigurat soţia, a hrănit-o cu cenuşa primei neveste şi şi-a ucis fiii cu şurubelniţa

Denise Williams s-a îndrăgostit la 16 ani, a rămas însărcinată şi s-a măritat cu cel care credea că va fi bărbatul care o va trata toată viaţa ca pe o regină. S-a trezit, însă, în mijlocul unui iad greu de imaginat, pe care a încercat acum să-l zugrăvească în paginile unei cărţi care ar trebui să fie citită de toate femeile care au soţi violenţi şi care le abuzează, indiferent de forma în care o fac.

Denise le împărtăşeşte experienţa sa celor care sunt cum era ea în urmă cu 20 de ani, în încercarea de a le ajuta să nu ajungă pe fundul celui mai adânc abis în care poate ajunge o femeie abuzată. În paginile cărţii sale, Denise Williams povesteşte cum a ajuns să-şi îngroape doi copii născuţi din ceea ce ea a crezut că este iubire, doar pentru că nu a găsit curajul să plece mai curând de lângă un bărbat pentru care cuvântul monstru este o descriere prea blândă. Iar cele trăite au adus-o şi pe ea în pragul sinuciderii.

Desfigurată în bătaie de tatăl propriului copil! Ce VEDETĂ de la noi a ajuns la urgenţe

Un fragment din povestea lui Denise Williams a fost publicat de The Mirror şi vi-l prezentăm integral:

„Când soţul meu a sunat, respira adânc, greu şi părea apăsat. Aproape în şoaptă mi-a spus doar câteva cuvinte, iar apoi a închis: «Am ucis copiii. Acum o să mă sinucid».

Nu îi auzeam pe Bret sau Brad Lee. De obicei îi auzeam când Steve suna. De data asta, nu.

Nu-mi amintesc de momentele în care o maşină de poliţie m-a dus la secţia din West Bromwich.

Orele întregi de tortură în care a trebuit să aştept în camera de familie, suspinând şi răsucind şerveţele, rupându-le în bucăţele mici până când la picioarele mele s-a format un morman de confetti.

La televizor rula un documentar despre ucigaşii din Moors. Ian Brad şi Myra Hindley aveau acea privire moartă şi rece pe care o văzusem în ochii soţului meu cu câteva ore în urmă.

Furios că îi spusesem că mariajul nostru s-a încheiat, a încercat să mă calce cu maşina, înainte să demareze în trombă, cu fiii mei pe bancheta din spate a maşinii. Dar m-am gândit că Steve nu le-ar face rău băieţilor noştri. Pe mine mă dispreţuia, nu pe ei.

Dezvăluiri cutremurătoare despre bătăuşul din Buzău. O altă tânără povesteşte chinurile prin care a trecut

Era 10 seara când sergentul s-a întors. Până atunci ofiţerii băgau capul pe uşă la fiecare jumătate de oră pentru a vedea în ce stare eram.

De această dată, sergentul era cu o colegă de-a sa. A îngenuncheat în faţa mea şi m-a luat de mână. Avea lacrimi în ochi. «Denise, am găsit băieţii», mi-a spus.

«Minunat. E grozav. Când îi aduceţi aici să…»

Sergentul a ridicat uşor mâna. «Denise», a spus, clătinând uşor din cap.

«I-am găsit pe băieţi şi sunt morţi. Îmi pare foarte rău».

Amorţeală. Neîncredere. Şoc total. Urlete. Nu, nu, nu! Mi s-au încleştat pumnii, dinţii. Simţeam cum agonia îmi cuprinde fiecare părticică a corpului. Am leşinat.

M-am trezit întinsă pe podea, iar un doctor stătea deasupra mea. «Băieţii mei. Vă rog, spuneţi-mi că nu s-a întâmplat aşa ceva. Am băut ceai cu ei acum câteva ore».

Nu voiam să vorbesc cu nimeni. Tot ce voiam erau băieţii mei. Durerea era atât de mare că simţeam că mi se sparge pieptul în două.

«Duceţi-mă la Steve», am spus. «Duceţi-mp la el în momentul ăsta şi o să-l ucid. O să-i fac şi eu ce le-a făcut el băieţilor mei».

Desigur, poliţia nu mă putea lăsa să mă apropii de Steve. Şi nu m-au lăsat nici să-i văd pe Bret şi Brad Lee până nu le-am răspuns la toate întrebările despre cei zece ani petrecuţi alături de soţul meu. Le-am spus tot.

Că m-am căsătorit la 16 ani, că am fost bătută prima oară când eram însărcinată cu Bret şi săptămânal de atunci încolo.

Le-am spus că mă obliga să mă aranjez şi să mă îmbrac ca prima sa soţie, decedată, iar apoi m-a forţat să-i mănânc cenuşa.

Mi-am amintit cum Steve mi-a spart nasul, cum m-a lovit în faţă până când eram de nerecunoscut, cum m-a lovit atât de tare încît nu am putut să merg timp de o săptâmână şi cum ne-a găsit de câte ori am încercat să plec cu băieţii şi să mă ascund în adăposturi pentru femei abuzate.

Le-am povestit cum, cu câteva zile mai devreme, plecasem pentru ultima dată din casa lui. Mă dusesem în camera lui Bret şi a lui Brad Lee pe la ora 2 dimineaţa, pentru a-i trezi şi a-i duce la taxiul care aştepta.

Dar am descoperit cu groază că Steve dormea beat mort între ei. M-ar fi omorât dacă s-ar fi trezit. Aşa că am luat decizia finală şi fatală de a pleca fără băieţi.

Eram foarte îngrijorată pe drum spre prietena care m-a găzduit. Dar m-am gândit apoi că Steve nu ridicase niciodată mâna asupra băieţilor şi că nu voi avea nicio problemă în a câştiga custodia copiilor, după cum mă asigurase avocatul pe care îl consultasem în secret.

M-aş fi întors la Steve şi aş fi îndurat de 100 de ori mai multe abuzuri fizice şi mentale, pentru tot restul vieţii mele, dacă asta i-ar fi adus înapoi pe Bret şi Brad Lee.

Dar Steve îi dusese pe fiii noştri într-un loc izolat din Handsworth şi i-a ucis chiar pe bancheta din spate a maşinii, înjunghiindu-i în gât cu o şurubelniţă.

L-a ucis mai întâi pe curajosul Brad Lee, pentru ca mai sensibilul Bret să trebuiască să îndure imaginea tatălui ucigându-i fratele.

Oamenii mă întreabă mereu de ce nu l-am părăsit pe Steve mai devreme şi le răspund că dacă aş fi făcut-o, aş fi îngropat sicrie mai mici.

Pentru că exact înainte de înmormântarea lor am realizat că asta ar fi fost finalitatea, indiferent de moment.

Steve voia să distrugă tot ce era al meu.

Scăpase de prietenii mei, de familia mea.

Îmi luase tinereţea lăsându-mă gravidă la 16 ani. Şi mi-a furat libertatea controlând toţi banii familiei.

Dar cînd Bret şi Brad Lee s-au născut, aveam ceva de Steve nu putea să îmi ia: iubirea lor şi iubirea mea pentru ei.

Am realizat că ura dragostea pe care o împărtăşeam noi trei şi că mă ura pe mine mai mult decât i-a iubit pe ei.

La 13 luni după ce bpieţii mei au murit, Steve a fost condamnat la închisoare pe viaţă, fără posibilitate de eliberare condiţionată, pentru dublă omucidere. În ziua în care el a fost condamnat, un bărbat nuit Keith Young şi-a ucis cei patru fii în maşină, în ţara galilor, după ce îşi anunţase soţia că le va face rău. Nu voi şti niciodată dacă l-a copiat pe Steve sau nu, dar m-am simţit mereu vinovată.

După trei zile de la condamnare, de Ziua Mamei, pe 8 Martie, Steve a fost găsit spânzurat în celula sa şi atunci am simţit pentru prima oară că pot respira uşurată. Dar mi-a luat mult să-mi refac viaţa.

Lumea mă întreba cum făceam faţă şi le spuneam tuturor că eram bine. Dar gândul meu era doar la sinucidere, pentru că fără băieţii mei nu mai vedeam niciun viitor.

În ziua în care m-am gândit serios să intru cu maşina într-un zid am realizat că aveam nevoie de ajutor (…) În acea zi am găsit un bileţel cu numărul de telefon al unui prieten de-al lui Steve cu care vorbisem la înmormântare şi care mi-a spus atunci să-l sun când simt nevoia să vorbesc cu cineva. Iam lăsat un mesaj, plângând, iar în câteva minute a fost la mine. Am stat de vorbă toată noaptea, iar acum este soţul meu şi avem trei copii minunaţi: Owen, de 12 ani, Katie, de 8 ani, şi Grace, de patru ani”.