NAE LĂZĂRESCU A MURIT. Un actor care spunea, într-un interviu acordat www.teatrultanase.ro, că a făcut stand-up comedy de când s-a născut.

Vezi şi NAE LĂZĂRESCU. Momente inegalabile din cariera îndrăgitului comic VIDEO

Alte Articole

Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru ...

Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine ...

Florii 2024. Care sunt tradițiile și superstițiile de care ...

REP. : Confucius spunea că atunci când faci ceea ce îţi place, nu simţi că munceşti nicio zi din viaţa ta. Aţi obosit în încercarea dumneavoastră de a menţine un ritm atât de intens?
Nae Lăzărescu: Ştii că rolul oboselii este să variezi oboseala.

REP. : Valabil şi în cazul dumneavoastră?
Nae Lăzărescu: Sigur că da! Păi mergi, pedalezi tot înainte. Este exact ca şi mersul pe bicicletă. Când te opreşti cazi!

REP. : Aţi avut momente în care aţi simţit că vă încurcaţi în aceste pedale din pricina acestui maraton?
Nae Lăzărescu: Deocamdată nu m-am pensionat. Împlinesc vârsta de 72 ani anul acesta. La câte am văzut în viaţa mea, nu mai am de ce să mă mir. Am prins toate nenorocirile posibile. Ţin minte perioada celui de-al doilea război mondial, eram mic de tot dar ţin minte foarte bine… Refugiaţi pe câmp, vai de ei… Seceta din 1946, zăpezile din 1953, două cutremure majore, vreo două iradieri mari…

REP. : Care sunt primele amintiri ale lui Nae Lăzărescu?
Nae Lăzărescu: Primele amintiri sunt din perioada în care mă îmbrăca mama, ne lua la subraţ şi mergeam pe câmp. Era un zvonist prin cartier care băga oamenii în sperieţi şi noi ne refugiam de frică pe câmp. După o săptămână apărea din nou cu aceleaşi zvonuri. De multe ori acestea se dovedeau a fi false… De aceea nu suport eu frigul.

REP. : Ce alte lucruri nu puteţi suporta?
Nae Lăzărescu: În primul rând, frigul pentru că majoritatea familiilor luau câte o cutie de pantofi în care puneau cenuşă, o stropeau cu gaz şi îi dădeau foc în sobă godin. Nu suport mămăliga. La şcoală mămăliga era pe cartelă. Să nu văd marmeladă în faţa ochilor. Marmelada venise ajutor de la americani. Auzeam la radio cum spuneau americanii să continuăm lupta.

REP. : Şi totuşi trebuie să existe şi amintiri plăcute…
Nae Lăzărescu: Noi eram forţaţi de împrejurări să ne facem jucării singuri. Poate şi asta era o distracţie… Ne puneam imaginaţia la lucru iar acest lucru bineînţeles că m-a ajutat. Am trăit într-un cartier de oameni amărâţi, muncitori. Am fost 64 de copii într-o clasă! Numai doi nu au făcut facultatea, în rest oameni realizaţi.

REP. : Copilăria v-a întins şi capcane, aţi fost influenţat de anturaje la modul peiorativ?
Nae Lăzărescu: Datorită faptului că multe dintre femei erau casnice, exista cineva care supraveghea programul copilului. Vagabondul a apărut atunci când printre blocuri a apărut copilul cu cheia de gât. Când muncitorul nu a mai putut să-şi ţină nevasta acasă, a apărut şi acest fenomen mai puţin fericit. Mama supraveghea atentă programul, mâncarea, somnul, lecţiile, joaca. Puteam să devenim vagabonzi, şoseaua Giurgiului este în Ferentari!
Aveai de unde să înveţi, arme se găseau în prostie! Ce nu se găsea? La mine în clasă, cel puţin jumătate aveau
deficienţe, ori le lipseau două degete, ori un ochi sau o ureche. Se paraşutau stilouri, penare, era un adevărat pericol!

REP. : Aţi avut momente de cumpănă, pericole pe care le-aţi evitat în ultima clipă?
Nae Lăzărescu: La barza chioară îi face Dumnezeu cuib! Lumea era mai bună!

REP. : Cum aşa?
Nae Lăzărescu: Oamenii nu se invidiau atât de mult ca acum. Acum văd ură între oameni care nu au nimic de împărţit. Chiar dacă ar avea, cum vine asta? Să mă supăr pe ăla că are Mercedes şi eu am Dacie? De ce?

REP. : Unde v-aţi format pentru prima dată calităţile artistice?
Nae Lăzărescu: La şcoala primară. Atunci, munca de amator era încurajată. Se făceau serbări de toate felurile. Acolo a început să îmi placă. Tata avea o cârciumă şi mai veneau artişti pe la el. Acolo l-am cunoscut, fiind foarte mic, pe Bimbo Mărculescu, Vasile Tomazian, un actor de monoloage foarte bun… Plus că, la fiecare cinematograf, erau mini spectacole de revistă între filme, acestea durau o oră. Acolo i-am văzut şi pe Alexandru Giugaru, Gogu Trestian, Nae Roman, Puiu Călinescu şi mulţi alţii.

REP. : Care era principalul atu al dumneavoastră în vederea alegerii carierei în teatru?
Nae Lăzărescu: Memoria! Ce spuneau actorii, eu ţineam minte. Mi-a dat Dumnezeu memorie. Nu am uitat nici acum!

REP. : Faptul că aveţi o memorie extraordinară este şi un „blestem”?
Nae Lăzărescu: Este şi o bucurie şi un blestem. Chiar mă gândeam să scriu o carte despre oamenii pe care i-am cunoscut, despre cei care au însemnat ceva… Actorii de revistă erau nişte oameni populari. Memoria este şi un blestem pentru că nu ştiu pe cine ar mai interesa. Poate doi, trei studenţi… Dacă se mai fixează şi nişte preţuri mari, este clar!

REP. : Cât de mult v-a ajutat experienţa, încă din copilărie, de spectator de teatru de revistă ?
Nae Lăzărescu: M-a ajutat enorm. Intram la cinematograf dimineaţa şi ieşeam seara. Vedeam minirevista de nenumărate ori, le şi suflam. Pe urmă am încercat să fac şi eu în cartier. Am invitat părinţii, le-am luat şi bani… Bineînţeles că erau sume modeste, mărunţiş.

REP. : Ce s-a întâmplat la prima tragere de cortină, aţi avut succesul scontat?
Nae Lăzărescu: La prima aşa zisă tragere de cortină, două cearceafuri între doi pomi, linişte şi pace! Un unchi de-al meu spune: „Băi băiatule, aţi repetat textul?”. Eu am întrebat ce este ăla un text. Mi-a explicat că trebuie să stabilesc nişte vorbe înainte, altfel trebuie să dau înapoi banii oamenilor. M-a îndemnat să scriu texte. Aşa m-am apucat de scris.

REP. : Cum a decurs a doua punere în scenă a spectacolului?
Nae Lăzărescu: Am început spectacolul doi, s-a tras cortina… „Unde vii la ora asta, tolomacule?”. M-am luat de toată familia. Erau trei case lipite acolo în cartier şi erau foarte mulţi copii. În urma replicilor acide din piesă lumea a sărit la bătaie. Totul se întâmpla atunci când aveam cinci ani.

REP. : Ce aţi învăţat, la acea vârstă, din această întâmplare?
Nae Lăzărescu: Am învăţat că trebuie să ştii bine ce spui şi cum spui, fiindcă s-ar putea să ai mari probleme. Aşa a fost scris să fie!

REP. : Ce ştiaţi atunci despre Constantin Tănase?
Nae Lăzărescu: Eu am fost la înmormântarea lui Constantin Tănase. Nu îl ştiam. Eram în cârcă la tata. Lumea râdea în loc să plângă, nu îl vedeau mort! Era de fapt ultimul spectacol a lui Tănase. Eu am vrut să fiu aici, la Teatrul Constantin Tănase, portar, contabil, orice, dar neapărat la acest teatru. Dacă Dumnezeu m-a ajutat să devin actor…

REP. : Ce ne puteţi spune despre perioada în care aţi participat la festivalurile studenţeşti de artă?
Nae Lăzărescu: Eu reprezentam ASE-ul. Am luat nouă ani la rând locul I şi titlul de laureat cu grupul satiric. Cei de la teatrul de revistă îmi făceau curte. Exista însă o piedică: legea. Legea spunea că trebuie să ai studii medii şi minim trei ani vechime pe post de actor.

REP. : A urmat Rapsodia Română…
Nae Lăzărescu: Am fost chemat la Rapsodia Română, care făcea secţie de estradă. Am stat acolo fix trei ani. La urmă am venit să lucrez ca actor profesionist cu Teatrul de Revistă Constantin Tănase. De atunci au trecut aproape 50 de ani.

REP. : De la ucenic aţi devenit veteran iar acum sunteţi legendar pe scena de teatru din România. Cum vă simţiţi în această postură?
Nae Lăzărescu: Din glumă în glumă sunt ceea ce vedeţi. Am făcut şi multe găinării la viaţa mea. Am fost unul dintre olimpicii alcoolicilor din România. După ce a murit prietenul meu Aurelian Andreescu, m-am lăsat. Au trecut mai bine de 30 de ani. Mai am un pic şi mă las şi de restul…

REP. : De umor nu vă puteţi lăsa!
Nae Lăzărescu: Încă nu. Şi poeţii au cântat „Femeia”, nu „Nevasta”, deşi m-a potolit moldoveanca asta, soţia mea. Sunt cu ea de 25 de ani.

REP. : Să înţelegem că soţia dumneavoastră a reprezentat un element de echilibru în viaţa dumneavoastră?
Nae Lăzărescu: Da. Acum dă masteratul la secţia de teatru a unei universităţi particulare. Ea se pregăteşte în continuare, învaţă. Este şi mult mai mică decât mine, are cu 27 de ani mai puţin. Vorba lui Birlic:”În viaţă ai de ales: ori mânânci o bucată de rahat de unul singur, ori o prăjitură în mai mulţi!”.
Eu nu am fost decepţionat de săraca Monica Columbeanu că l-a lăsat pe ăla. Poate, în locul ei, îi făceam mai rău pentru că un om care se bagă în aşa ceva trebuie să fie pregătit psihic!

REP. : Dumneavoastră sunteţi pregătit psihic?
Nae Lăzărescu: Eu zic că da. Am trecut şi eu prin asta, am avut cinci neveste. Am ţinut la toate şi sunt ale dracului de multe! Eu fiind un om sărac, cu lefuri de mizerie.

REP. : Care este situaţia actorilor din teatrele româneşti?
Nae Lăzărescu: Am colegi acum, câştigă 500-600 lei, cu 10-15 ani vechime. Unii nu pot să-şi plătească nici întreţinerea. Înainte existau subterfugii. Radioul făcea piesă după piesă, în care chema tineret foarte mult. Televiziunea făcea cel puţin o piesă pe lună. Plus că se făceau filme româneşti unul după altul. Aveai de unde să te mai cârpeşti. În Bucureşti, existau 5-6 baruri de noapte, în barul Atlantic luam în fiecare noapte leafa mea pe o lună.

REP. : Sunteţi de părere că este vina exclusivă a sistemului sau aici intervine şi factorul uman?
Nae Lăzărescu: Factorul uman! Atunci era cât de cât protecţie socială, acum nu este deloc. Îmi pare rău! Riscăm să rămânem o ţară de oameni bătrâni. Trebuie să investeşti întâi de toate în tineret! Atunci când ai profesori buni trebuie să îi pupi, trebuie să îi rogi să rămână.

REP. : Ce părere aveţi despre noul val de actori?
Nae Lăzărescu: Sunt câţiva foarte interesanţi. Împrăştiaţi, dar se vor aduna. Nimeni nu s-a născut învăţat. Mai ales că s-a renunţat la teatrul experimental. Broadway-ul este nimic. Acolo sunt spectacole ciudate.

REP. : Ce părere aveţi de curentul stand-up comedy de astăzi?
Nae Lăzărescu: Păi, în cazul ăsta, eu am făcut standup comedy de când m-am născut. Mă duceam la microfon şi vorbeam. Ce fac ăştia de astăzi la stand-up comedy? Se duc la microfon şi vorbesc, circulă pe scenă… Ca orice român, trebuie să fim snobi. Vorbeam cu un general de la jandarmeria franceză şi mi-a spus că pera ne aplecăm în faţa civilizaţiei americane. Care civilizaţie americană? Dacă iei la analizat actorii americani de bază, aceştia sunt europeni. Încep cu Chaplin şi cu Stan şi Bran şi am terminat lista. Majoritatea celorlalţi actori mari din Statele Unite şi-au făcut ucenicia în Europa.

REP. : Credeţi că imităm ceea este mai uşor de imitat?
Nae Lăzărescu: Nu se gândesc la asta. Din pur snobism. E ceva ce vine din afară. Exact ca atunci când oltenii se fotografiau la bâlci cu ceasuri. Să vadă lumea că românul are ceas! Se poartă şi acum, mulţi se întreabă dacă e de firmă…

REP. : Pe cine aţi avut ca model în cariera dumneavoastră?
Nae Lăzărescu: Am avut mai multe modele. Atunci Franţa deţinea crema comicilor. Bourvil, Fernandel, mai târziu au apărut Jean Le Trevle şi mulţi alţii. Marcel Sardou, celebru critic de film, spune că cel mai bun film trebuie să îl facă englezii, să îl finanţeze americanii şi să îl vadă francezii.

REP. : Este talentat publicul din România?
Nae Lăzărescu: Publicul a fost şi a rămas foarte talentat. Oamenii au multe greutăţi… Câţi au vrut să ne scoată de pe bucata asta de pământ?! Scrisoarea care este la Budapesta, am văzut-o şi eu, a lui Vlad Ţepeş. El spunea să nu avem nicio grijă fiindcă imperiile astea care ne înconjoară vor dispărea, Ţara Românească şi Moldova vor rămâne! Şi aşa a fost: imperiile Austro-Ungar, Ţarist, Otoman nu mai sunt. Eu am fost educat de mic patriot şi cu mândria de a fi român. Acum aud că a fi naţionalist e rău. Nu sunt un naţionalist excesiv, ca să fiu înţeles, dar să nu uităm că aici a fost leagănul Europei. De aici au plecat dorienii şi au făcut Grecia, de aici au plecat francezii şi au făcut Franţa, de aici au plecat ilirii, triburile tracice şi au făcut Italia. Vorbind prozaic pe tema patriotismului, mă certam la Roma cu o doamnă care îşi dădea a doua zi doctoratul cu tema „Traian”. Am ajuns aproape de a ne bate. Eu nu am dat niciodată în femeie, dar a fost o ceartă monstru. Latina era limba dacilor, o latină barbară. La momentul ăla, în Imperiul Roman limba oficială era greaca veche. Ei au învăţat de la noi, nu noi de la ei. Drumurile erau făcute!

REP. : Dintre rolurile pe care le-aţi jucat, care vă sunt mai apropiate în suflet?
Nae Lăzărescu: Toate rolurile îmi sunt dragi, bineînţeles că am avut şi „copii nereuşiţi”, că nu se poate altfel. Teatrul de revistă este ca un ziar, un ziar vorbit. Textul de revistă durează cel mai puţin, se schimbă împrejurările.

REP. : Care este filosofia după care v-aţi ghidat în viaţă?
Nae Lăzărescu: Nu am avut ceva special. Mi-a plăcut să nu mă enervez.

REP. : Aţi reuşit această performanţă?
Nae Lăzărescu: Uneori da, alteori nu. Dar de ce să-ţi faci nervi?! Vorba lui Wilhelm de Orania:”liniştit pe valurile unei vieţi năvalnice”.
Ce ar vrea acum Iordache, Dinică sau Bănică să aibă problema asta dar să trăiască. A fost Dumnezeu ingrat cu
artileria grea a teatrului românesc, unul după altul, numai cei mai mari. Îmi pare foarte rău.

REP. : Aţi spus mai devreme că doriţi să „zugrăviţi” într-o carte „tabloul” vieţii dumneavoastră. La ce registru
stilistic v-aţi gândit pentru această carte?
Nae Lăzărescu: Eu aş îmbrăca aceste gânduri sub forma unui roman. M-aş alege pe mine personaj principal, ca om care umblă prin toată acţiunea. Mă gândeam să o public după moarte. Aşa nu mă poate acuza nimeni de ceea ce am scris: prinde orbul scoate-i ochii… Multe lucruri nu trebuie înfrumuseţate, trebuie lăsate aşa cum noi suntem fericiţi, ce să spunem despre oamenii care au nimerit în perioada războaielor mondiale?! Chiar dacă scapi, ca şi tatăl meu. S-a întors din război şi a mai trăit puţin fiindcă se îmbolnăvise în tranşee.

REP. : Credeţi că epoca în care trăiţi vi se potriveşte?
Nae Lăzărescu: Asta este epoca Caragiale în care ne tot învârtim ca un căţel în jurul cozii. Caragiale, dacă ar fi fost chimist, ar fi inventat o cerneală care să facă explozie în contact cu prostia. Personajele lui trăiesc, parcă i-a blestemat şi i-a trimis din nou în viaţă.

REP. : Sunteţi un comic autentic pe scenă, cum sunteţi în viaţa de zi cu zi?
Nae Lăzărescu: Cizmarul nu are pantofi! Eu acasă sunt tăcut. Se supără şi moldoveanca pe mine…

REP. : Vă consumă teatrul şi astfel nu mai aveţi energie?
Nae Lăzărescu: Am avut roluri grele. Un actor poate slăbi între trei şi cinci kilograme într-un spectacol. Un tenor de operă slăbeşte la fel. Genul teatrului de revistă poate părea la prima vedere uşor dar, dacă este luat în serios, este destul de dificil.

REP. : Aveţi tabieturi înainte să jucaţi pe scenă rolul atribuit?
Nae Lăzărescu: De multe ori am fost vitregiţi. Eu sunt din categoria actorilor mai vechi. Vin cu cel puţin o oră înainte de spectacol. Ascultam orchestra cum se acordă, treceam prin scenă şi observam dacă recuzita este în regulă, ascultam rumoarea primilor oameni intraţi în teatru. Intram în dispozitiv treptat. Acum, orchestră avem destul de rar… Ce să faci cu negativele? Dumneata preferi o friptură proaspătă pe grătar sau o conservă?! Asta este diferenţa între cântatul în direct şi cântatul de pe negativ.

REP. : Cum a fost experienţa colaborării cu televiziunea?
Nae Lăzărescu: Am început să fac spectacole cu ocazia diverselor sărbători. Ştiu că televiziunea era în Moliere. Acum, la ce să mă duc? La mese rotunde cu capete pătrate?! Toţi ştiu tot. Noi, studenţii, aveam emisiune lunară. Aveam formaţii una mai bună ca alta. La cuplete, pe noi ne acompania la pian Eugen Ciceu. Aveam cântăreţi buni. Era Dan Spătaru, Pompilia Stoian, Anca Agemolu…

REP. : Cum l-aţi întâlnit pe Vasile Muraru?
Nae Lăzărescu: L-am văzut pentru prima oară pe Vasile Muraru la terasa teatrului Constantin Tănase. M-a frapat „trompa” lui. El îl aştepta pe Dem Rădulescu, care era în spectacol. Vasile era făcut pe el. Aveam şi eu nişte texte în spectacol, iar Muraru îl aştepta pe profesorul lui. L-am pus să se ridice ca să ne comparăm dimensiunea nasului. El este timid şi acum… S-a ridicat şi a spus: „Cred că da, domnule Lăzărescu”. În perioada aceea, eu de abia mă lăsasem de băutură. Trebuia să mă plimb prin parc şi Vasile Muraru mi-a spus că vine şi el. Am mers în Herăstrău.
Am băut… Pepsi cu gheaţă. El mi-a povestit despre viaţa lui… Noi înainte neam împrietenit, după aceea ne-a dat prin
cap să colaborăm pe scenă.

REP. : Cum l-aţi descrie pe Vasile Muraru?
Nae Lăzărescu: El are educaţia aceea de ţăran român cinstit, educat pentru muncă. Mândria este unul dintre păcatele capitale, vezi la unii care sunt vai de capul lor şi nu le ajungi cu prăjina la nas. El nu este aşa.

REP. : Şi aţi ajuns să îl creşteţi din punct de vedere artistic?
Nae Lăzărescu: Nu. Era încă de atunci destul de bine crescut din toate punctele de vedere. Făcea în fiecare dimineaţă 12 kilometri prin zăpadă până la liceu la Piatra Neamţ. Aşa i-a fost lui scris să fie. Are şi doi copii foarte reuşiţi. Băiatul lui a creat un modul pentru transportul lunar şi a luat premiul I la NASA. L-au chemat acolo. Fata lui a luat, de trei ori la rând, medalia de aur în lume la chimie. La el, aşchia nu a sărit departe de trunchi. Vasile Muraru citeşte foarte mult!

REP. : V-aţi completat încă de la început pe scenă?
Nae Lăzărescu: Absolut! Altfel nu se putea. În meseria asta nu există foarte multă răbdare. La Stan şi Bran, unul era vioara iar celălalt era arcuşul, ăla care se zbate.

REP. : În cazul cupletului Nae Lăzărescu- Vasile Muraru cum este?
Nae Lăzărescu: Depinde de text. Putem fi şi una şi alta. În ultimul timp, l-am lăsat mai mult pe el. Eu mă cam apropii de ieşirea din scenă, el acum intră. Vorba lui Dan Spătaru, intra şi spunea „Sărut mâna!” tuturor femeilor, iar un tip l-a întrebat de ce spune asta inclusiv femeii de serviciu. El a replicat: ”Mă băieţi, când urci scara salută lumea că s-ar putea să te întâlneşti cu ei când o cobori”.

REP. : Ce aţi învăţat de la Vasile Muraru?
Nae Lăzărescu: În primul rând, agricultura! Mi-am făcut nişte relaţii fără să vreau. La el în sat, sunt doi tineri, Piersic e făcătură ca fizic, frumoşi, înalţi, solizi. Fiecare are câte 1.000 de oi, 15-20 de porci, 30-40 de vaci. Nu se uită nimeni la ei că este foarte mult de muncă. Prea multă muncă…

REP. : Ce aţi încercat dumneavoastră să îl învăţaţi pe Vasile Muraru?
Nae Lăzărescu: Eu l-am învăţat să gestioneze acele momente în care trebuie să iei o hotărâre rapidă. Să fie chiar mai tranşant!

REP. : Aţi avut de pierdut din cauza personalităţii pe care o aveţi?
Nae Lăzărescu: Da, am auzit de multe ori că am o limbă a dracului. Dar ce pot să fac?! E nevoie şi de unul care să-ţi facă un duş rece. Ceauşescu începuse bine. L-au stricat ăia de lângă el. Atunci când ai pe lângă tine persoane care îţi spun că eşti genial, ajungi să crezi şi tu. Când unui general roman i se asigura o primire triumfală în urma unei victorii, în spatele lui stătea un senator bătrân, care îi ţinea coroana de lauri şi care îi spunea la ureche tot timpul:
„Aminteşte-ţi că eşti om!”.

REP. : Cum decurge, în prezent, o zi obişnuită din viaţa dumneavoastră în afara teatrului?
Nae Lăzărescu: Şi la o bere când ieşeam, tot de teatru vorbeam. Este o meserie atât de frumoasă şi cu atât de multe blesteme în ea… dacă vrei să o faci. Poeţii erau în aceeaşi gaşcă cu noi, aveai de unde să înveţi. Erau şi câţiva fotbalişti. De exemplu, Cornel Dinu numai prost nu era, un om extrem de citit. Sigur că îl suportam şi pe Rică Răducanu, dar măcar era simpatic.

REP. : Dintre politicienii de astăzi, în ce roluri i-aţi vedea într-o piesă de teatru?
Nae Lăzărescu: Pe Emil Boc l-aş vedea în locul lui Agamiţă Dandanache. Preşedintele ne reprezintă cu cinste, este exact românul mediu. Îi place şi un şpriţ, şi o femeie, este şi mincinos. Ce vreţi mai mult? Este exact Mitică a lui Caragiale. Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii.

Trupul neînsufleţit al actorului Nae Lăzărescu va fi depus, vineri la prânz, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase, a precizat Alexandru Arşinel. Sâmbătă, actorul va fi înmormântat la Focşani.

Nae Lăzărescu spunea în iulie că s-ar putea să fie nevoit să ia o pauză de la actorie, din cauza unor probleme de sănătate.

Actorul arăta, într-un interviu, că a făcut stand-up comedy de când s-a născut şi că a vrut neapărat să lucreze la Teatrul „Constantin Tănase”.

Nae Lăzărescu s-a născut pe 8 septembrie 1941, fiind cunoscut în special pentru scenetele de comedie pe care le-a realizat de-a lungul timpului alături de partenerul său de scenă, Vasile Muraru.

A jucat şi în filme, printre care „Grăbeşte-te încet”, „Şantaj”, „Baloane de curcubeu”, „Căsătorie cu repetiţie” şi „Viraj periculos”. De asemenea, în animaţia „Maşini”, i-a dat voce personajului Clang.

Partenerul de scenă şi de ecran al lui Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, a declarat că Nae Lăzărescu a decedat în urma unei boli îndelungate şi cu un parcurs sinuos, cu reveniri şi căderi.