NASA: Modelul de propagare al fotonilor străvechi prin Univers a fost, în sfârşit, descifrat

Drumul luminii de la primele sale surse din Universul foarte tânăr şi până la senzorii telescoapelor actuale este foarte lung şi sinuos. Aceşti fotoni au călătorit miliarde de ani până au fost captaţi pe 'retina' telescoapelor moderne, iar de-a lungul timpului calea lor a fost distorsionată de atracţia gravitaţională exercitată de materie, rezultând un model de propagare torsadat, denumit 'B-mode', ce a fost în cele din urmă descoperit, conform unui material al NASA, potrivit Agerpres.
Romania TV
22 oct. 2013, 17:56
NASA: Modelul de propagare al fotonilor străvechi prin Univers a fost, în sfârşit, descifrat

Această descoperire este extrem de importantă, pentru că permite corectarea hărţilor privind extinderea materiei în Univers, şi a fost realizată cu ajutorul National Science Foundation’s South Pole Telescope (SPT) şi al observatorului spaţial Herschel.

Oamenii de ştiinţă au prevăzut de mai mult timp existenţa a două tipuri de ‘B-modes’. Cele descoperite recent au apărut la câteva miliarde de ani după naşterea Universului (vârsta Universului este estimată la aproximativ 13,8 miliarde de ani). Celelalte tipare de propagare a luminii sunt numite ‘primordiale’ şi, conform teoriei, provin din perioada de imediat după explozia primordială, Big Bang, la câteva fracţiuni de secundă după actul violent de naştere a Universului.

Citeşte şi Kirobo, primul robot astronaut din lume, a rostit primele sale cuvinte în spaţiu. Vezi ce a spus

‘Această ultimă descoperire reprezintă un excelent reper în drumul nostru spre măsurarea modurilor de propagare primordiale ale luminii’, susţine Duncan Hanson, de la Universitatea McGill din Montreal, Canada, coordonatorul acestui studiu ale cărui rezultate au fost publicate pe larg în ultima ediţie a revistei Physical Review Letters.

Aceste evazive ‘B-modes’ primordiale pot conţine indicii despre naşterea Universului, iar oamenii de ştiinţă le caută combinând datele adunate în cadrul misiunii Planck. Atât Herschel cât şi Planck sunt misiuni aparţinând ESA (European Space Agency), dar sunt realizate cu importante contribuţii din partea NASA.

Cea mai veche lumină pe care o putem detecta în prezent, radiaţia cosmică de fond, provine dintr-o perioadă de ordinul sutelor de milioane de ani după Big Bang. Misiunea Planck a produs recent cea mai bună hartă universală a acestei radiaţii cosmice de fond, dezvăluind astfel noi detalii despre vârsta Universului, despre conţinutul şi originile sale.

Citeşte şi Astronautul Luca Parmitano, despre incidentul de pe ISS: M-am simţit ca un peşte într-un bol cu apă

O mică parte din această străveche lumină este polarizată, un proces care provoacă vibrarea în acelaşi plan a particulelor de lumină. Acelaşi fenomen se produce atunci când lumina solară se reflectă în apa unui lac, sau în particulele din atmosfera noastră (de unde şi ‘culoarea’ albastră a cerului). Există nişte ochelari speciali care pot izola această lumină polarizată, reducându-i strălucirea.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Marius Baciu, out de la FCSB?! Ratarea calificării în fața letonilor de la Auda a pus capac. Exclusiv
Capital.ro
Poți primi bani la bătrânețe chiar dacă nu ai lucrat niciodată. Câți bani pot lua românii din această țară
Playtech.ro
Amenda pe care mulți șoferi încă o calculează greșit. Cât plătești din iulie 2026 pentru cele mai comune abateri
Adevarul
A murit Ion I. Brătianu, considerat ultimul descendent direct al familiei care a marcat politica României moderne. Avea 87 de ani
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contractat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primarul unei comune din Alba, găsit fără viață în podul casei. Și-ar fi pus capăt zilelor
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
Modificare la pensie de la 1 August 2026. Crește stagiul complet de cotizare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România