Nicolae Ciucă, de Ziua Independenţei: „SUA rămân cel mai apropiat aliat militar al nostru”. Ce spune premierul de ridicarea vizelor

Nicolae Ciucă a mai declarat că Guvernul României va continua să implementeze proiecte comune cu SUA în domeniul energetic. Despre ridicarea vizelor pentru SUA, premierul a precizat că acesta este un obiectiv comun al celor două state.  
Alina Costache
01 iul. 2022, 20:37
Nicolae Ciucă, de Ziua Independenţei:

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit, în discursul său susţinut vineri la recepţia organizată de Ambasada SUA în România cu prilejul Zilei Independenţei Statelor Unite ale Americii, despre alianţa dintre România şi SUA şi a salutat decizia autorităţilor americane de a suplimenta prezenţa trupelor militare, în ţara noastră, cu încă 5.000 de militari. Ciucă s-a referit şi la investiţii, dar şi la independenţa energetică a României. Referitor la scutirea de vize pentru SUA, premierul a arătat că este un obiectiv comun al celor două ţări.

Joe Biden, din nou confuz. I-a derutat pe fraţii Klitschko, dezvăluirile lui Vladimir

Nicolae Ciucă s-a referit, la începutul discursului său, la războiul din Ucraina.  „Sărbătorim astăzi 246 de ani de la naşterea unei naţiuni care în timp i-a inspirat pe mulţi alţii să îşi urmeze calea spre autodeterminare, promovarea şi protecţia democraţiei şi a drepturilor omului. Asistăm astăzi, nu departe de graniţele noastre, la lupta poporului ucrainean pentru propria libertate şi alegerile sale pentru politica externă şi securitate. Cu toţii speram că războaiele, în Europa, sunt de domeniul trecutului, că am ajuns într-o etapă în care am devenit capabili să ne rezolvăm neînţelegerile pe cale exclusiv paşnică în cadrul forumurilor multinaţionale şi globale, create în acest scop. Dar agresiunea neprovocată, ilegală şi nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei încearcă din nou să înlocuiască forţa legii cu legea forţei. Cel mai bun mod de a răspunde unei asemenea provocări este acţionând împreună, uniţi ca o singură comunitate euroatlantică de valori şi idealuri. România este şi va rămâne un susţinător ferm al unităţii transatlantice”, a declarat Nicolae Ciucă.

Premierul a vorbit şi despre parteneriatul strategic cu SUA şi despre prezenţa militarilor americani în România.

„Anul 2022 marchează 25 de ani de la lansarea parteneriatului strategic care a deschis calea pentru aprofundarea cooperării dintre România şi SUA. Acest parteneriat a jucat un rol important pentru aderarea României la NATO în 2004. SUA rămân cel mai apropiat aliat militar al nostru, la fel cum NATO rămâne principalul garant al păcii şi securităţii pentru toţi membrii săi. Salut cu această ocazie specială decizia SUA de a suplimenta prezenţa trupelor americane în România cu încă 5.000 de militari, dovadă concretă privind soliditatea garanţiilor de care  România beneficiază în cadrul parteneriatului nostru strategic”, a precizat Nicolae Ciucă.

Despre cooperarea economică, prim-ministrul României a subliniat că sunt exemple de companii fondate în România care s-au dezvoltat în SUA.

„Un alt pilon al parteneriatului nostru este cooperarea economică. Anul trecut comerţul bilateral a atins un nou maxim istoric. Companii precum Bitdefender şi UiPath, ambele fondate în România, şi-au pus deja amprenta în SUA şi sunt exemple ale potenţialului din România. Sperăm ca şi alte companii româneşti să le urmeze în curând exemplul. Guvernul României este profund conştient că dezvoltarea relaţiilor comerciale şi creşterea investiţiilor depind de un cadru legal clar şi previzibil. Asigurăm cadrul legal pentru ca întreprinzătorii să investească în ţara noastră. Faptul că în iunie, Consiliul Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică a aprobat Foaia de parcurs pentru aderarea României la această organizaţie este, în opinia mea, o recunoaştere a  progresului deja înregistrat în acest sens. Suntem recunoscători SUA pentru sprijinul constant şi avem încredere că sprijinul de aderare la OCDE va fi accelerat în conformitate cu nivelul de pregătire al României de a deveni membru cu drepturi depline a organizaţiei care, prin membrii săi, oferă 90 la sută din investiţiile străine la nivel global”, a spus Ciucă.

Ministrul de Externe al Finlandei, Pekka Haavisto, vorbeşte despre pericolul extinderii războiului în Europa: „Este o nouă realitate”

Nicolae Ciucă a mai declarat că Guvernul României va continua să implementeze proiecte comune cu SUA în domeniul energetic.

„Guvernul României va continua implementarea celor mai importante proiecte comune în domeniul energetic. Acest lucru va permite României nu doar să îşi atingă independenţa energetică, aspect devenit şi mai important în contextul geopolitic actual, dar ne va oferi şi posibilitatea de a contribui la securitatea energetică regională. Proiectul celor două noi reactoare ce urmează să fie construite la Cernavodă oferă oportunităţi semnificative de integrare a lanţurilor de aprovizionare europene şi nord-americane. Un al doilea proiect important implementat în parteneriat cu SUA se referă la Centrala cu reactoare modulare mici SMR care urmează să fie instalată la Doiceşti, lângă Târgovişte. Decizia României de a participa la acest proiect va deschide piaţa regională pentru SMR şi cu sprijinul SUA va consolida securitatea energetică la nivel  regional şi european”, a arătat el.

Ciucă a adăugat că salută, din nou, decizia anunţată de SUA, în 27 iunie, de cooperare energetică dintre România şi SUA, prin oferirea a 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a programului de reactoare modulare în  România.

„Pe lângă aceste două proiecte emblematice, România şi SUA şi-au intensificat cooperarea şi în alte domenii care ţin de energia regenerabilă. Cooperarea pe această linie va avea o contribuţie importantă la eforturile României de punere în practică a  angajamentelor în domeniul combaterii schimbărilor climatice. Sunt convins că o mobilitate sporită între România şi SUA va contribui în mare măsură la facilitarea relaţiilor dintre oameni cu beneficii clare pentru parteneriatele noastre comerciale şi  de afaceri”, a declarat Nicolae Ciucă.

Despre ridicarea vizelor pentru SUA, premierul a precizat că acesta este un obiectiv comun al celor două state.
„Guvernul României va continua să lucreze cu omologii americani pentru ca aderarea la programul de scutire de viză care este un obiectiv comun, atât al României, cât şi al SUA, să devină posibil cât mai curând. Sper ca progresele pe care le-am făcut până acum în cooperarea noastră se vor multiplica în anii următori şi că parteneriatul strategic între România şi SUA va continua să aducă o constribuţie pozitivă, semnificativă la nivel bilateral, regional şi transatlantic”, a declarat Nicolae Ciucă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
Marius Șumudică, verdict necruțător înainte de U Craiova – KuPS: „E dezastru dacă nu te califici!!”
Capital.ro
România pierde aproximativ 680 MW după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Importurile de energie devin principala soluție pentru acoperirea deficitului
Playtech.ro
Ce trebuie schimbat la Cernavodă pentru ca reactoarele să nu mai depindă atât de mult de nivelul Dunării. Soluția indicată de directorul centralei
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe
iamsport.ro
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
MediaFlux
Horoscop 13 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii greșite
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat