Oana Roman, după separarea de Marius Elisei: „Mă tem să iubesc din nou”

Oana Roman a fost căsătorită cu Marius Elisei ani buni, însă relația lor a ajuns la final cu acuze publice şi rufe spălate zgomotos pe reţelele de socializare.
Alina Costache
03 feb. 2024, 16:12
Oana Roman, după separarea de Marius Elisei:

Oana Roman a renunțat la prima sa mare iubire, Marius Elisei, dar nu și la dorința de a iubi și de a fi iubită din nou.  După ce au încercat de mai multe ori să își refacă relația, de dragul fiicei pe care o au împreună, au ajuns la concluzia că cea mai bună decizie este aceea de a merge pe drumuri separate în viață, fiecare alături de un alt partener. Bărbatul nu a pierdut vremea și și-a refăcut viața rapid, însă nu se poate spune și același lucru și despre fiica Petrei Roman, a cărei prioritatea este fericirea și bunăstarea fiicei sale.

Ajunsă la vârsta de 47 de ani, vedeta și-a confirmat încă o dată faptul că planul personal reprezintă unul dintre aspectele vieții sale cele mai sensibile și, în același timp, cea care îi lipsește cel mai mult în aceste momente. Recent, a repostat în mediul un scurt mesaj despre nevoia și dorința de iubire, pe care, pentru prima dată, l-a scris în urmă cu mai bine de 10 ani, dar care este de actualitate și astăzi.

Sinceră și asumată ca de fiecare dată, Oana Roman a recunoscut că în prezent nu „excelează” la capitolul dragoste, însă că și-ar dori să aibă parte în viața sa de o iubire sinceră, care să o împlinească și care să nu-i aducă niciun prejudiciu de ordin sufletesc.

Citește și: Oana Roman a ajuns de urgență la spital. Ce diagnostic i-au pus medicii: „E vital, trebuie să fac acea operație”

„Postam textul ăsta acum mulți ani. E scris de Alice Năstase, care scrie superb. M-am regăsit mereu în ce am citit scris de ea. Mă tem să iubesc din nou. Eu, cea mai dependentă de dragoste, îmi port cu demnitate sevrajul. Îmi pedepsesc dorința să stea încătușată sub coaste. Și aștept, cu lașitate, un semn de dragoste mare, ca să pot să iubesc și eu fără teamă.

Sau măcar un semn de mică iubire. Sau măcar un semn. O batere din pleoape. Un suspin. Un gând. Ceva…”, a fost mesajul postat de Oana Roman în mediul online.

 

Imagini emoționante cu Oana Roman și mama sa. Cum se simte Mioara Roman: ”E semn bun!”

 

Oana Roman a venit cu dovezi, după ce Marius Elisei a acuzat-o că i-ar fi ascuns sarcina timp de patru luni. ”Minciuna are picioare scurte. Oricât de deștept ești, uiți ce ai spus și te dai în vileag”

Oana Roman face noi declarații în scandalul cu Marius Elisei, după ce bărbatul a acuzat-o, în urmă cu o zi, că i-a ascuns sarcina cu Isabela timp de patru luni, însă ea îl contrazice acum!

Citește și Marius Elisei, acuzații serioase la adresa Oanei Roman, femeia lângă care a stat zece ani. ”Eu eram sacul ei de box. Nici nu pot să reproduc cum mă jignea. Mi-a ascuns sarcina patru luni!”

Invitat în emisiunea lui Dan Capatos de la Antena Stars, Marius Elisei a făcut mai multe mărturisiri despre căsnicia și relația sa cu Oana Roman, după ce vedeta a afirmat că „ultimii ani au fost un iad”.

El a acuzat-o pe fiica lui Petre Roman că timp de patru luni i-a ascuns sarcina cu Isabela, copilul pe care îl au împreună.

„Mi-a ascuns sarcina patru luni. Copilul a apărut foarte repede. Noi ne-am cunoscut în februarie, iar în iunie a rămas gravidă. Când avea patru luni de sarcină atât mi-a zis. Eu stăteam la ea. Mi-a spus că nu era sigură.

Și-a făcut un test într-o seară și mi-a arătat. Eu eram bucuros. De când ne-am cunoscut și mi-a spus, noi am avut niște ”clinci-uri”, m-a jignit după primele zile. Tot în astea patru luni de zile m-a închis afară, cu cheia. Veneam spre casă și s-a închis în casă. Mai știu eu de ce?”, a declarat Marius Elisei în emisiunea „Xtra Night Show”, de la Antena Stars.

Declarațiile au ajuns și la urechile Oanei Roman, care a reacționat pe Instagram.

”Greu cu memoria și greu cu matematica”

Ea a negat acuzațiile fostului său soț cu privire la faptul că i-ar fi ascuns sarcina vreme de 4 luni, arătând imagini și declarații care au fost făcute publice la acel moment, realizate când ea era însărcinată în luna a 3-a.

Fiica lui Petre Roman a mai susținut că prima vizită la medic a avut loc la 5 săptămâni de sarcină, vizită la care a fost prezent și Marius Elisei.

„Să facem un calcul: iunie până în septembrie 5, când am anunțat public, sunt trei luni. Dacă te uiți la emisiune, explicam cum am fost împreună la ecografie deja de câteva ori.

Citește și Oana Roman, amenințată și șantajată de fostul soț. Cu ce o are Marius Elisei la mână pe vedetă: „Îmi era frică să răspund la telefon, să ies din casă. A fost un iad”

Prima a fost la cinci săptămâni. Cum să spui că am ascuns sarcina patru luni? Eu v-am zis: minciuna are picioare foarte scurte. P.S. Ne-am cunoscut în ianuarie și am început relația fix pe 13 ianuarie. Nu în februarie! Greu cu memoria și greu cu matematica”, a scris în mediul online vedeta.

„Cea mai bună minciună e adevărul, oricât de deștept ești, uiți ce ai spus și te încurci, te dai în vileag! Orice minciună este deconspirată, ori taci, ori spui adevărul, vă spun eu”, a spus Oana Roman pe Instagram.

DailyBusiness
Guvernul a pus gând rău concediilor bugetarilor. Cine ar urma să mai primească vouchere de vacanță
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Imagini tulburătoare! Ultima apariție publică a lui Mihai Leu! Cum arăta fostul pugilist
Fanatik.ro
Cum a ajuns Ilie Bolojan să-și amendeze fosta soție. Femeia a implorat instanța să-i anuleze contravenția: ”Era târziu și ploua”
Capital.ro
Călin Georgescu cutremură România. Anunțul care pune țara pe jar: Foarte curând, va părăsi România
Playtech.ro
Ţara din Europa în care nu se plătesc taxe. E un adevărat paradis, mulţi români s-ar muta aici
DailyBusiness
Dragoş Anastasiu, vicepremier: ”O să fie o ordonanţă Trenuleţ”. Guvernul pregătește majorarea TVA la 21%, iar cel la alimente la 11%. Pensiile peste 3.000 lei scad, cresc impozitele locale și prețul carburanților
Adevarul
Patru măsuri imbatabile de luptă cu evaziunea: „în primul rând, trebuie eliminate ingerințele politice. N-am auzit despre asta în CSAT”
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Val uriaș peste România. Crește TVA-ul
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
kanald.ro
Mihai, un tânăr de 19 ani din Călărași, a fost găsit mort într-un pârâu. Familia crede că a fost ucis
Cancan.ro
Ținuta BIZARĂ purtată de Maria Dragomiroiu la priveghiul lui Ion Cernea. Toți au făcut ochii cât cepele!
Playsport.ro
Dacă ai mașina fabricată înainte de 2019, ar putea avea defecțiuni grave. Ce trebuie să faci rapid, conform RAR
Capital.ro
Cutremur în cazul Elena Udrea. Se prăbușește totul. Decizia cruntă a DNA
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
stirilekanald.ro
Andreea s-a sinucis la doar 13 ani. Unchiul ei a găsit-o cu ștreangul de gât într-o pădure lângă casă: "S-ar fi certat cu prietenul ei"
Încep concedierile în rândul bugetarilor! Lista instituțiilor care vor reduce drastic personalul în perioada următoare
MediaFlux
Ilie Bolojan, anunț privind pachetul de măsuri de reducere a deficitului! TVA crește la 21%, suprataxarea băncilor și a jocurilor de noroc, creșterea accizelor la tutun, alcool și combustibil: Suntem în fața unui pachet care propune o corectare a deficitului bugetar LIVE VIDEO
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noua față a înșelăciunii: cum sunt măcelăriți micii antreprenori de AI-ul escrocilor