Patrick Paine, cercetătorul de la Harvard care „dă ceasul înapoi” la nivel de celulă, la București: „Reprogramarea celulară oferă întinerire reală”

Patrick Paine, cercetător la Harvard Medical School, este invitat la primul Congres Internațional de Longevitate organizat în România, la București, de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Filip Stan
13 nov. 2025, 14:36
Patrick Paine, cercetătorul de la Harvard care „dă ceasul înapoi” la nivel de celulă, la București:

Profesorul Patrick Paine este unul dintre oamenii de știință care lucrează la următorul pas al medicinei: întinerirea celulelor umane, fără a le transforma în celule stem și fără modificări genetice riscante. Iar la București a prezentat, în premieră, o metodă pe cât de tehnică, pe atât de promițătoare: „secretomul ancorat”, o abordare nouă de identificare a peptidelor cu efect de întinerire.

Problema de bază în îmbătrânire este scăderea funcției fiziologice în toate sistemele, împreună cu creșterea exponențială a bolilor cronice”, a spus el. „Vârsta este principalul factor de risc. Întrebarea este: cum tratăm asta? Mai întâi trebuie să înțelegem ce este îmbătrânirea.

Pentru Paine, natura oferă indicii prețioase despre felul în care poate fi întinerit organismul uman. A vorbit despre exemple spectaculoase, precum meduza capabilă să revină la stadiul inițial de dezvoltare: „Un organism precum meduza nemuritoare reprezintă un tip de reprogramare celulară naturală. Informația pentru regenerare completă există și în noi – trebuie doar descoperită.”

Cercetările sale se concentrează pe identificarea mecanismelor prin care celula își poate „reseta” o parte din vârstă, fără să fie transformată într-o celulă stem, metodă care ar fi prea riscantă pentru a fi folosită la oameni. Paine a explicat că îmbătrânirea nu este doar „uzură”, ci o stare biologică ce poate fi măsurată și, cel puțin în laborator, modificată. Ideea de bază a prezentării sale: „îmbătrânirea este un status modificabil” – ceea ce deschide drumul nu doar pentru prelungirea vieții, ci și pentru tratarea bolilor cronice asociate vârstei.

Tema prezentată la București este una revoluționară: „secretomul ancorat”, adică un mod complet nou de a descoperi molecule care pot inversa semnele îmbătrânirii.

Reprogramarea celulară oferă întinerire reală la nivel celular, dar este greu de translat în clinică. De aceea am ales să explorăm secretomul – o parte a proteomului care acționează la suprafața celulei și este mult mai ușor de folosit în aplicații medicale”, a explicat Paine.

Câte mese pe zi sunt suficiente la vârsta de 50 de ani. Sfaturi pentru o viaţă lungă de la un renumit expert în longevitate

Secretomul este setul de proteine secretate de celule. Echipa sa a creat o bibliotecă uriașă de peste 4.400 de peptide, care sunt testate la scară largă pentru a vedea dacă pot restabili funcția celulară pierdută odată cu vârsta.

Prima noastră inovație a fost scala. Am creat o bibliotecă genomică cu mii de peptide și am găsit o metodă prin care acestea rămân ancorate la suprafața celulei, semnalizând autocrin. Astfel putem identifica rapid ce factori au efecte de întinerire”, a spus cercetătorul.

Patrick Paine,

Cercetătorul a prezentat și primele rezultate ale experimentelor din laborator. Folosind această metodă nouă, echipa sa a identificat peptide care: reduc senescența celulară, diminuează stresul oxidativ, restaurează funcții pierdute ale celulelor îmbătrânite și îmbunătățesc cu până la 30% un scor compozit care măsoară „fragilitatea moleculară”. Totul în doar câteva zile de tratament.

Am observat îmbunătățiri consistente în markeri critici ai îmbătrânirii. În unele cazuri, peptidele au avut rezultate mai bune decât protocoalele existente de reprogramare celulară. Aceste descoperiri sunt promițătoare pentru intervenții reale”, a declarat Paine.

Cercetătorul a explicat că ținta imediată a echipei sale este regenerarea foliculilor de păr la organisme îmbătrânite, un model ideal pentru testarea întineririi celulare.

Celulele dermale papilare au un fenotip de îmbătrânire clar. Dacă ceva funcționează, se vede imediat”, a precizat el.

Pasul următor este testarea in vivo, pe animale, apoi optimizarea metodelor pentru eventuale aplicații clinice – de la piele și organe, la terapii sistemice împotriva îmbătrânirii.

Prezența sa la Congresul Internațional de Longevitate de la București confirmă interesul global pentru cercetările emergente în domeniul medicinei 3.0 și poziționează România în circuitul evenimentelor științifice dedicate viitorului sănătății umane. Congresul Internațional de Longevitate a fost organizat în parteneriat cu International Longevity Alliance și Vetek Association – the Movement for Longevity and Quality of Life. Evenimentul a deschis oficial Longevity Expo Forum Fest – singurul târg din România dedicat longevității, organizat până pe data de 13 noiembrie la Biblioteca Națională a României.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Cine sunt autorii masacrului din Australia! Un tată și fiul său au ucis 16 persoane
Fanatik.ro
Adi Mutu l-a criticat fără menajamente pe Pederzoli pornind de la scandalul Baroan, afacerea de 400.000 de euro: „Săpunaru făcea mai mult!”. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE Decizie pentru Călin Georgescu și Horațiu Potra. Avocatul liderului suveranist a făcut anunțul
Playtech.ro
Ce rată ai la un credit ipotecar de 50.000 de euro: calcul pe termen lung
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Primele rezultate ale necropsiei lui Marco, tânărul care s-a stins după un majorat! Ce ar fi dus, de fapt, la decesul băiatului
iamsport.ro
Dezminte cel mai mare mit despre Valentin Ceaușescu: 'Este o prostie imensă!'
MediaFlux
Anunț oficial pentru cei 4,921 milioane de pensionari din România. La cât a ajuns pensia medie lunară la nivel național
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online