Pepenele roşu, greşelile mari pe care le fac românii vara. Avertismentul specialiştilor, ce NU e bine să faci VIDEO

Nu combina niciodată pepenele roșu cu aceste alimente şi nu îl consuma seara. Mulți facem aceste greșeli în perioada verii. Ce se întâmplă în organismul nostru!

26 iul. 2021, 11:07
Pepenele roşu, greşelile mari pe care le fac românii vara. Avertismentul specialiştilor, ce NU e bine să faci VIDEO

Pepenele, harbuzul sau lubeniţa, cum îi spun oltenii, este fructul verii pentru români indiferent de regiunea geografică.  Mare atenție însă la acest fruct, mai ales dacă exagerăm cu cantitatea. Poate fi foarte dăunător pentru sănătate, mai ales dacă îl consumăm seara târziu, din cauza cantității de zahăr pe care o conține. În general, este bine să fie evitat consumul de orice fel de fructe seara, avertizează specialiștii, potrivit romaniatv.net.

Pepenele nu trebuie combinat cu pâine, este o altă greşeală frecventă la români. Pepenele este un fruct delicios, însă mulți dintre noi tindem să îl combinăm și cu alte alimente, lucru care nu este benefic deloc pentru corpul nostru. El deține oricui toți nutrienții și vitaminele de care organismul nostru are nevoie.

Doctorul Gheorghe Mencinicopschi explică DE CE e bine să mâncăm pepeni mici şi nu mai mult de 10 cireşe pe zi

Pâinea este unul dintre alimentele pe care nu trebuie să îl combini niciodată cu pepene. Într-adevăr, este delicioasă și nelipsită de pe mesele românilor, însă atunci când este consumată alături de o felie de pepene, poate cauza probleme mari de sănătate.În cazul în care nu știai până acum, pepenele nu trebuie combinat cu niciun produs alimentar. el fermentează, fiind un aliment acid. Astfel, alături de o felie de pâine, combinația încetinește digestia, ducând la o stare de balonare, dar și de oboseală după masă.

O altă alternativă pe care mulți români o au este brânza. O felie de pepene roșu cu brânză pare combinația perfectă la prima vedere, însă la fel ca și cu pâinea, efectele sunt similare, o digestie îngreunată.

Specialiștii din domeniul nutriției susțin că pepenele este un fruct care trebuie consumat simplu, pentru a ne putea bucura complet de toate beneficiile sale. Ajută la eliminarea apei din organism și de asemenea este și un fruct sățios.

Pepenele. Valori nutriționale

Valoare per 100 g

Calorii (kcal) 30
Lipide totale 0,2 g
Lipide saturate 0 g
Colesterol 0 mg
Sodiu 1 mg
Potasiu 112 mg
Carbohidrați 8 g
Fibre alimentare 0,4 g
Zahăr 6 g
Proteine 0,6 g
Vitamina C 8,1 mg Calciu 7 mg
Fier 0,2 mg Vitamina D 0 IU
Vitamina B6 0 mg Vitamina B-12 0 µg
Magneziu 10 mg

Gheorghe Mencinicopschi. De ce e bine să mănânci pepeni mici!

-“Fructoza este unul dintre factorii care duc la apariția steatozei hepatice non-alcoolice, adică ficatul gras, e strâns legat și de apariția obezității, e un factor favorizant al apariției diabetului. Ar trebui evitată, pentru că ficatul nostru nu e în stare să proceseze decât câteva grame pe zi. Tot ce este în plus e transformat de ficat în trigliceride, grăsimi care dacă sunt peste limitele normale fiziologice duc la dislipidemii. Dislipidemia generată de trigliceride nu e bun augur, pentru că semnalează și apariția bolilor cardiovasculare și a riscului de infarct și AVC”

Cât și când să consumăm pepene ca să nu ne îngrășăm. Recomandarea specialiștilor ne poate salva silueta

GREŞELI înainte de a consuma pepenele roşu

  • Nu speli coaja pepenelui înainte de a-l tăia. Nu uita că acest fruct crește pe sol, e stropit cu tot felul de substanțe chimice, e manevrat de zeci de mâini până ajunge pe masa ta din bucătărie. Iar atunci când îl tai, lama cuțitului atinge nu doar coaja, ci și miezul. „Dacă sistemul tău imunitar este slăbit, te expui riscului de a contacta  E.coli, salmonella sau hepatita A”, atrage atenția specialistul în nutriție.  
  • Mănânci pepene înainte de culcare. Nutriționistul recomandă să eviți, seara, alimentele care conțin zahăr sau pe cele care tind să fermenteze în stomac, în special dacă te confrunți cu sindromul de colon iritabil. 
  • Mănânci pepene pe post de desert. Chiar dacă este dulce și bun, nu-l consuma imediat după masa. În mod normal, el se digeră repede, însă dacă rămâne blocat în stomac, alături de alte alimente, fermentează. Balonarea va fi accentuate mai ales dacă înainte ai mâncat pâine, carne, orez, cartofi și lactate. Pepenele roșu nu se combină cu nimic. Se mânâncă fie cu o jumătate de oră înainte de masa, fie la cel puțin o oră după masa.  

Diabetologul Mihaela Ene: O felie de pepene este suficientă

Medicul diabetolog Mihaela Ene a explicat de ce nu e bine să mâncăm mai mult de 500-600 de grame de pepene pe zi și de ce fructele, în general, nu trebuie mâncate seara în cantități mari.

”Putem să mâncăm până la jumătate de kilogram de pepene sau de cireșe pe zi, dar niciodată după ora 18.00. Fructele au foarte mult zahăr, iar zahărul mâncat după o anumită oră, după care noi nu-l mai cheltuim prin activitate fizică, se depune pe ficat sub formă de grăsime.

Și în felul acesta, de la excesul de fructe pe perioada verii, poate să apară steatoza hepatică și poate să se dezechilibreze diabetul, la fel cum oamenii se pot îngrășa mâncând fructe seara”, a spus medicul.

Acest lucru e valabil pentru toate fructele. Mulți oameni, însă, mănâncă fructe atunci când vor să ia o gustare ușoară seara.
”Un fruct ar fi suficient. Un fruct înseamnă cât încape într-un căuș. Pentru o persoană care nu are probleme cu glicemia, nu are probleme cu greutatea, nu e o problemă să mănânce pe seară, să se răcorească, o felie e pepene sau un bol moderat de cireșe sau 2-3 caise.

De ce nu trebuie spălată carnea de pui înainte să fie gătită. Cum ne este afectată sănătatea
Însă excesul de aceste fructe și păstrarea fructelor ca o cină ușoară seara pentru masa de seară nu e deloc rezonabil”, a spus Ene, potrivit digi24.ro.

Medicul spune că și persoanele cu diabet pot mânca fructe, în cantități moderate. ”Pot mânca și pepene, și struguri, și banane. Mulți diabetici fug de banane, dar mănâncă mere cu kilogramele. Fiecare fruct are o concentrație de zahăr.
Există fructe foarte dulci, cum sunt bananele, prunele, perele, strugurii, acestea au undeva la 20% zaharuri și ar trebui consumate per porție cu aproximativ 100-125 de grame, adică atât cât încape într-un căuș.

Există fructe cu 10-12% zahăr – mere, citrice, fructele de sezon, care se consumă la 200-250 de grame per porție. Și când vine vorba de fructele mai puțin dulci – și aici ne putem bucura de pepene – pentru că sunt foarte apoase, aici ne putem bucura de 300 de grame per porție.

Două porții pe zi ar trebui să fie suficient. Restul până la 5 porții ar trebui să fie reprezentate de legume”, a explicat medicul. ”Putem mânca într-o zi toridă, la masa de prânz, chiar și două felii de pepene în locul mesei de prânz și poate să fie o alegere rezonabilă”, a adăugat ea.

Medicul spune că e mai bine să mâncăm fructele proaspete decât să facem smoothie, pentru că fructele vin și cu fibre, vitamine și minerale. ”În momentul în care stoarcem fructele, tot ce înseamnă fibră rămâne în apărat și noi ne alegem doar cu zahărul și apa din fructe.

Un fresh din 3-4 portocale reprezintă o masă în sine, la 400 de calorii poți avea o salată bulgărească, o salată grecească, o friptură cu legume, mult mai sățioasă. Și până la urmă este apă cu zahăr”, a explicat Ene.

Pepenele roșu, contraindicaţii:

Totuși, acest fruct are și contraindicații. Potrivit specialistului în nutriție, persoanele care au probleme cu pancreasul, cei diagnosticați cu pietre la rinichi, cu gastrită cronică, ulcer gastric, colită, diaree sau diabet trebuie să evite pe cât posibil pepenele.

  • În diabet zaharat. La bolnavii de diabet, pancreasul nu produce suficientă insulină pentru a procesa zahărul. Cum 100 de grame de pepene conțin în jur de 10 g de zahăr, acest fruct devine periculos pentru diabetici.
  • În caz de pietre la rinichi. Datorită conţinutului mare de potasiu, pepenele „spală” rinichii de toxine şi depozite, este diuretic și, în mod normal, previne formarea pietrelor la rinichi. Însă dacă acestea deja sunt formate și sunt de dimensiuni mari, consumul excesiv de pepene stimulează tractul urinar și poate schimba poziția calculilor, astfel, se poate ajunge la blocaj renal.
  • În gastrită cronică. Gastrita reprezintă o inflamație a mucoasei stomacului care se manifestă cu dureri, senzație de arsură, greață, balonare. Nu e recomandat să o „tratezi” cu pepene deoarece acesta conține oligoelemente care pot irita și mai mult pereții tractului gastro-intestinal. „Pacientul poate mânca acest fruct la un timp după masă și doar dacă e într-o fază incipientă a bolii. Pe stomacul gol nu poți mânca pepene roșu dacă ai un stomac bolnav sau gastrită cronică”, spune Wasim Nazer.
  • În ulcer gastric. „Pepenele nu poate fi consumat nici în faza acută a ulcerului, din cauză că stimulează producția de suc gastric în stomac, iar acesta din urmă afectează și mai mult mucoasa.
  • E bine să te abții de la pepene și dacă ai probleme cu pancreasul, diaree, dureri abdominale, balonare, gaze ori diverse alte afecțiuni ale sistemului digestiv.